Totodată, în toate cazurile se va urmări respectarea legislaţiei care reglementează anumite aspecte economico-financiare. Subliniem că reglementările contabile aplicabile operatorilor economici nu constituie bază legală pentru efectuarea operațiunilor economico-financiare, ci stabilesc doar modalitatea de înregistrare în contabilitate a acestora. Ca urmare, responsabilitatea în ceea ce privește interpretarea legislației aplicabile domeniului SGR revine fiecărei entități raportoare”, este explicat într-un document recent publicat de MF, în condițiile în care până acum nu existau îndrumări concrete ale autorităților în acest sens.
Potrivit MF, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ, așa cum dispune Legea contabilității (art. 6 alin. 1). Astfel, operațiunile de reținere a contravalorii garanției pentru ambalaje, respectiv de restituire a acesteia, se înregistrează în contabilitate pe baza documentelor justificative care atestă efectuarea operațiunilor respective.
Potrivit art. 6 din Ordinul MF 2.634/2015, persoanele prevăzute la art. 1 alin. 1-4 din Legea contabilității care desfăşoară activităţi specifice anumitor domenii de activitate pentru care legislaţia aplicabilă prevede folosirea şi a altor documente aplică în mod corespunzător şi reglementările specifice. Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare de către operatorii economici cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate (Ordinul MF 1.802/2014) se efectuează conform acestor reglementări.
Așa cum dispune HG 1.074/2021, garanția este plătită separat de preţul produsului. În aceste condiții, MF arată tratamentul contabil general aplicabil garanțiilor reținute de entități. Astfel, potrivit funcțiunii conturilor, parte componentă a reglementărilor contabile menționate, valoarea garanțiilor încasate de entitate se înregistrează în contul 167 „Alte împrumuturi şi datorii asimilate”, iar rambursarea (în numerar sau prin transfer bancar) de către entitate a garanției primite se înregistrează în debitul contului 167 „Alte împrumuturi şi datorii asimilate”.
1. În situația în care valoarea garanţiei este returnată consumatorilor sau utilizatorilor finali prin voucher - preschimbat în numerar sau utilizat la efectuarea cumpărăturilor: evidențierea operațiunii de vânzare a mărfurilor, cu reflectarea distinctă a garanției reținute:
5311 „Casa în lei” | = | 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” 167 „Alte împrumuturi şi datorii asimilate” |
a) voucherul este preschimbat în numerar, articol contabil
167 „Alte împrumuturi şi datorii asimilate” | = | 5311 „Casa în lei” |
sau
b) voucherul este utilizat la efectuarea cumpărăturilor - garanția este folosită pentru acoperirea contravalorii cumpărăturilor, articol contabil
% 5311 „Casa în lei” / 5121 „Conturi la bănci în lei” 167 „Alte împrumuturi şi datorii asimilate” |
= | 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” |
În funcție de modalitatea de efectuare a operațiunii, operațiunea de vânzare poate implica utilizarea unui cont de creanță (contul 411 „Clienți”).
2. În situația în care, potrivit legii, valoarea garanţiei nu va fi restituită către consumatori sau utilizatorii finali, iar operatorii punctelor de returnare nu vor avea obligaţia de a prelua ambalajul în cadrul acestora, articol contabil
167 „Alte împrumuturi şi datorii asimilate” | = | 758 „Alte venituri din exploatare” |
Având în vedere modalitățile de valorificare a voucherelor, este indicat a se ține o evidență a acestora. Se impune, de asemenea, o evidență a ambalajelor SGR de către entitățile implicate în mecanismul analizat. MF apreciază că se asigură astfel atât respectarea prevederilor HG 1.074/2021, cât și informațiile necesare în contextul inventarierii.
Important! MF subliniază că administratorii entităţilor trebuie să aprobe politici contabile pentru operaţiunile derulate, inclusiv proceduri proprii pentru situaţiile prevăzute de legislaţie. În cazul entităţilor care n-au administratori, politicile contabile se aprobă de persoanele care au obligaţia gestionării entităţii respective. Aceste politici trebuie elaborate având în vedere specificul activităţii, de către specialişti în domeniul economic şi tehnic, cunoscători ai activităţii desfăşurate şi ai strategiei adoptate de entitate. Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective.
SGR a devenit operațional la 30 noiembrie 2023. Mai precis, acesta vizează sticlele (din sticlă sau din plastic) și dozele (din metal) pentru băuturi alcoolice sau nealcoolice care au volume cuprinse între 0,1 și 3 litri. Sistemul presupune, în esență, că pentru fiecare recipient vândut unui consumator operatorii vor reține o garanție de 50 de bani, pe care o vor rambursa odată cu returnarea recipientului. Informații mai multe despre SGR pot fi găsite în secțiunea noastră dedicată.
Comentarii articol (1)