Conform unui comunicat de presă al Comisiei Europene, nici o componentă din legislația propusă de Comisia Europeană nu împiedică repararea mașinilor, indiferent de vechimea acestora. Dimpotrivă, arată documentul citat, mai multe dispoziții vizează facilitarea reparării mașinilor.
Prin urmare, conform poziției oficiale a Comisiei, mașinile vor putea fi reparate dacă proprietarul lor decide astfel, chiar dacă această decizie este nerentabilă pentru acesta.
Ceea ce propune CE este un regulament conform căruia, în cazul în care proprietarul decide să nu își mai repare autoturismul, eliminarea acestuia din circuit să fie făcută în mod responsabil, astfel încât vehiculul respectiv să fie trimis la o instalație de casare.
Măsura ar urma să limiteze situațiile în care mașinile sunt abandonate și lăsate să se degradeze, fenomen care poate duce la scurgeri de substanțe toxice și irosiri de resurse prețioase.
Regulamentul propus include o definiție a modului în care autoritățile vor decide dacă o mașină defectă mai poate fi reparată. Scopul acestei definiții este să pună capăt unui anumit tip de fraudă.
Anual, între trei și patru milioane de mașini vechi dispar din statisticile statelor membre ale UE. Multe dintre acestea sunt exportate ilegal și vândute ca „mașini rulate”, deși, în realitate, nu mai sunt utilizabile.
Aceasta se întâmplă pentru a ocoli legislația UE privind gestionarea deșeurilor, care obligă întreprinderile să elimine în mod corespunzător vehiculele uzate. Astfel de „mașini rulate” false ajung adesea la groapa de gunoi. Potrivit studiului de evaluare a legislației actuale, lipsa de claritate cu privire la ceea ce constituie o mașină „scoasă din uz” este una dintre cele mai mari lacune utilizate de operatorii lipsiți de scrupule pentru a eluda legislația UE.
Comunicatul vine ca urmare a faptului că multe instituții media din România au popularizat o informație falsă, conform căreia Uniunea Europeană va interzice repararea vehiculelor mai vechi de 15 ani.
Comentarii articol (0)