ACCES PREMIUM
De ce premium?
Începând de joi, restaurantele trebuie să-și completeze meniurile cu noi informații în scopul diminuării risipei alimentare
Operatorii din industria ospitalității vor avea, începând de joi, de implementat în mod obligatoriu măsuri pentru diminuarea risipei alimentare, potrivit unei legi publicate luni în Monitorul Oficial. Alături de ierarhia de măsuri impuse prin lege, legiuitorul a stabilit în sarcina operatorilor din industria ospitalității și o obligație specifică ce presupune completarea meniurilor cu privire la dreptul clienților de a lua mâncarea rămasă la pachet.
Articolul continuă mai jos
Modificări importante vor fi aduse Legii privind diminuarea risipei alimentare începând de joi - în principal, măsurile din lege devin obligatorii pentru operatorii economici, până acum ele fiind facultative.
Printre altele, noua lege aduce și noi măsuri pentru diminuarea risipei, iar una dintre ele îi vizează în mod expres pe cei din industria ospitalității:
„
Operatorii economici din industria ospitalităţii vor facilita consumatorilor finali să ia, fără costuri suplimentare şi în condiţii corespunzătoare de ambalare, alimentele pe care nu le-au consumat, la finalul meselor servite, şi vor informa despre această posibilitate, în mod clar şi vizibil, în meniu”, prevede
Legea nr. 49/2024, care va modifica, din 21 martie, Legea nr. 217/2016.
Desigur, posibilitatea de a lua mâncarea rămasă la pachet este oferită în multe locații care servesc mâncare clienților, fără costuri suplimentare și în condițiile stabilite prin noua lege. Pentru astfel de locații, noutatea este doar obligația de a trece acest drept al clienților în meniuri.
Operatorii economici vizați în Legea privind diminuarea risipei alimentare, așa cum va fi modificată începând de joi, vor fi obligați să implementeze măsuri de prevenire şi reducere a risipei alimentare conform unei ierarhii stabilite de lege - obligatoriu este ca operatorii să ia măcar două măsuri din cele din ierarhia stabilită înainte de a proceda la distrugerea deșeurilor generate.
De pildă, înainte de orice, operatorii trebuie să ia măsuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia şi comercializarea alimentelor, iar asta inclusiv în zona de industrie hotelieră şi a serviciilor alimentare. Secundar vine vânzarea la preț redus a produselor aproape de expirarea termenului de valabilitate, dar lista măsurilor nu se termină aici.
În fine, trebuie menționat că respectarea acestei obligații este independentă de luarea a cel puțin două măsuri pentru diminuarea risipei alimentare.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)