Comercianții de produse nealimentare (textile, încălțăminte, detergenți, metale prețioase, cosmetice, flori) interesați de remedierea eventualelor nereguli ale modului în care își desfășoară activitatea pot consulta fișele de control în baza cărora ANPC își va desfășura inspecțiile.
Foarte important de precizat, amenzile sunt cumulative, sancțiunile financiare rezultate în urma unui control ANPC putându-se ridica la o valoare finală foarte mare.
Produse textile
Astfel, vânzătorii, producătorii sau importatorii de textile trebuie să țină cont că aceste trebuie să fie însoțite de documente comerciale, să fie etichetate și marcate, nerespectarea acestei obligații putând fi sancționată cu amenzi de pâna la 10.000 lei.
De asemenea, ele trebuie să fie etichetate sau marcate astfel încât să fie indicată compoziția lor fibroasă iar etichetele trebuie să fie durabile, lizibile cu ușurință, vizibile și accesibile și bine atașate. În caz contrar, comerciantul este pasibil de încă o amendă, similară celei date pentru lipsa etichetelor.
Aceleași amenzi se vor plăti în cazul în care descrierile compoziției fibroase textile nu sunt indicate clar și lizibil, dacă nu este respectat nomenclatorul european de denumiri ale fibrelor, dacă nu este indică conţinutul de fibre textile al fiecărei componente ori dacă etichetele marchează în mod eronat indicații ale textilelor ca fiind "100 %", "pure" sau "integrale".
Încălțăminte
Producătorii, reprezentanții acestora, importatorii sau distribuitorii de încălțăminte riscă, la rândul, lor amenzi usturătoare dacă nu a etichetat articolele de încălțăminte puse pe piață cu informaţii referitoare la cele trei părţi componente (față, căptuşeală şi acoperiş de branţ, talpă exterioară), cu indicarea compoziţiei materialelor utilizate la producerea acestor componente prin pictograme sau prin indicaţii scrise (până la 10.000 lei).
Excepții de la această regulă sunt încălțămintea uzată, achiziționată second-hand, încălțămintea de protecție, cea fabricată cu utilizarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, care pot fi dăunătoare sănătății și sunt interzise comercializării și cea destinată jucăriilor.
Punerea în vânzare a unor produse de încălțăminte care nu corespunde caracteristicilor indicate pe etichete atrage comerciantului amenzi de până la 30.000 lei.
Metale prețioase
Operatorii economici care vând bijuterii din metale prețioase sau pietre prețioase sunt obligați să furnizeze consumatorilor informații corecte, complete și precise despre natura și caracteristicile bijuteriilor comercializate. Eticheta acestor produse trebuie să includă informații detaliate despre tipul de metal prețios sau echivalentul său în karate, greutatea bijuteriei, tipurile și greutatea pietrelor prețioase folosite. Contrariul se sancționează cu până la 15.000 lei.
De asemenea, efectuarea de operațiuni comerciale cu produse din metale prețioase pentru care vânzătorul nu deține autorizație specifică se sancționează cu amendă cuprinsă între 5000 și 10000 lei, precum şi cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenţiei şi a sumelor aferente încasate.
Nerespectarea obligaţiei de a asigura o evidență strictă a operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase este amendată cu minim 5000 de lei, sancțiunea putând urca până la 10.000 lei.
Cu sume cuprinse între 6.000 și 12.000 de lei vor fi amendați comercianții care nu pun la dispoziția inspectorilor ANPC documentele solicitate iar nemarcarea produselor puse în vânzare se poate amenda cu până la 20.000 lei.
Produse cosmetice
În ceea ce privește comercianții de produse cosmetice, sunt sancționate o serie de nereguli, cum ar fi lipsa informațiilor obligatorii pe etichetă cu caractere vizibile și lizibile, precum numele sau denumirea comercială a persoanei responsabile, conținutul nominal, data de minimă durabilitate, precauții speciale, numărul de lot și lista ingredientelor. Amenda este de la 15.000 lei la 30.000 lei pentru persoane juridice și de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice.
Dacă informațiile privind precauțiile speciale și lista de ingrediente lipsesc de pe etichetă, fiind atașate separat, amenda poate ajunge la 30.000 lei pentru persoane juridice și de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru persoane fizice, la fel cum se întâmplă dacă produsele cosmetice de mici dimensiuni nu sunt însoțite de pliante care să includă informațiile necesare privind ingredientele. Aceeași sancțiune este aplicată dacă etichetele nu sunt inscripționate și în limba română
Utilizarea de declarații care sugerează caracteristici sau funcții nereale ale produsului sau care induc în eroare cu privire la teste pe animale este amendată cu până la 10.000 lei pentru persoane juridice și de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoane fizice, la fel ca neasigurarea accesului publicului la informații relevante despre produs.
Comercializarea produselor cosmetice identificate ca fiind notificate pe sistemul european de alertă pentru siguranța produselor sau care prezintă riscuri similare poate fi amendată cu 30.000 lei.
Detergenți
Site-ul ANPC cuprinde și fișa de control aferentă producătorilor de detergenți, care pot folosi informațiile cuprinse în acest document pentru evitarea sancțiunilor financiare pe care Autoritatea le poate aplica, cele mai mari din rândul celor care pot fi aplicate categoriilor de comercianți prezentate. În primul rând, ambalajul detergentului trebuie să includă în mod clar și vizibil informații esențiale, cum ar fi denumirea și denumirea comercială a produsului, precum și datele de contact ale responsabilului cu introducerea produsului pe piață. Neconformitatea în acest sens poate atrage amenzi între 10.000 și 30.000 de lei.
De asemenea, în cazul detergenților transportați în vrac, toate documentele care însoțesc produsul trebuie să conțină aceleași informații esențiale. Lipsa acestora poate atrage aceleași amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.
Informațiile privind dozarea trebuie, de asemenea, să fie incluse pe ambalajul detergenților destinați consumatorilor. Lipsa acestor informații poate atrage amenzi între 10.000 și 30.000 de lei.
Producătorii trebuie să pună la dispoziția autorităților informațiile și documentațiile prevăzute de reglementări. Neconformitatea în acest sens poate atrage amenzi între 40.000 și 60.000 de lei.
Detergenții introdusi pe piață trebuie să fie conformi din punct de vedere al biodegradabilității cu prevederile legale iar încălcarea acestor prevederi poate atrage amenzi între 50.000 și 75.000 de lei.
Este, de asemenea, obligația producătorilor să retragă de pe piață produsele care nu sunt conforme cu prevederile legale în termen de 30 de zile lucrătoare de la notificare. Neconformitatea în acest sens poate atrage amenzi între 60.000 și 100.000 de lei.
Flori
Și vânzătorii de flori trebuie să știe că există reguli stricte care trebuie respectate pentru a evita sancțiunile ANPC. În conformitate cu reglementările legale, fiecare vânzător trebuie să dețină o autorizație de funcționare. Neavând această autorizație, îi pot fi impuse amenzi între 1000 și 10000 de lei.
De asemenea, este esențial ca informarea consumatorilor cu privire la denumirea, marca producătorului, caracteristicile tehnice și calitative, trebuie să fie clar afișate. Lipsa acestor informații poate atrage amenzi între 1000 și 10000 de lei, ca de altfel și folosirea unor etichete netraduse în limba română
În ceea ce privește promoțiile, vânzătorii de flori trebuie să respecte prevederile legale referitoare la indicarea datei de încetare a ofertei și a stocului de bunuri disponibil, pentru că încălcarea acestor reglementări poate atrage amenzi între 1500 și 40000 de lei.