Una dintre principalele obligații ale firmelor care vând produse cosmetice, conform fișei de control, este aceea de a introduce pe piață numai produse cosmetice cu etichete pe care sunt inscripționate în mod vizibil o serie de informații:
- persoana responsabilă - numele sau denumirea comercială și adresa persoanei responsabile trebuie indicate clar. Abrevierile sunt permise dacă permit identificarea. Pentru produse importate, trebuie specificată și țara de origine;
- conținutul nominal, care trebuie exprimat în greutate sau volum la data ambalării. Excepțiile includ ambalajele mici (sub cinci grame sau mililitri), mostrele gratuite și ambalajele pentru o singură utilizare. Dacă numărul de articole este vizibil sau produsul este vândut la bucată, indicarea conținutului nu este necesară;
- data de minimă valabilitate - Aceasta trebuie clar indicată pe ambalaj sau pe etichetă, precedată de simbolul corespunzător sau mențiunea „a se folosi preferabil înainte de”. Data poate fi exprimată în formatul lună și an sau zi, lună și an. Pentru produse cu o durabilitate de peste 30 de luni, se indică durata de utilizare după deschidere;
- precauții speciale - trebuie menționate pe ambalaj, inclusiv cele din anexele relevante și orice precauții speciale pentru uz profesional;
- numărul de lot - este necesar pentru identificarea produsului, fiind indicat pe ambalaj sau produs, în funcție de dimensiuni;
- funcția produsului - trebuie clar menționată dacă nu reiese din prezentare;
- lista ingredientelor - se indică doar pe ambalaj, precedată de termenul „ingrediente”. Ingredientele sunt listate în ordinea descrescătoare a greutății. Ingredientele sub 1% pot fi enumerate în orice ordine. Toate ingredientele sub formă de nanomateriale sunt marcate cu „nano” în paranteze. Coloranții, alții decât cei pentru păr, pot fi enumerați în orice ordine. Pentru produsele cu nuanțe diferite, se poate enumera întreaga gamă de coloranți cu mențiunea „poate conține” sau simbolul „+/-”.
Nerespectarea inscripționării acestor informații se sancționează cu amendă cuprinsă între 15.000 lei și 30.000 lei pentru persoanele juridice și cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice.
Totuși, produsele cosmetice de mici dimensiuni pot să nu aibă pe etichetă informaţiile privind ingredientele, dar numai dacă sunt însoțite de pliante dispuse în apropierea lor. Aceleași amenzi sunt aplicate și în cazul în care toate aceste informații sunt prezente, dar nu sunt traduse și în limba română.
Produsele cosmetice nu pot fi etichetate, comercializate sau promovate cu mesaje, nume, mărci, imagini, simboluri sau alte elemente care sugerează caracteristici sau funcții neadevărate, în caz contrar amenda este de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane juridice și de la 500 lei la 1.000 lei pentru cele fizice.
De asemenea, comerciantul trebuie să se asigure că, prin orice mijloace pertinente, pot fi accesate uşor de către public informaţiile privind compoziţia calitativă şi cantitativă a produsului cosmetic, numele şi numărul de cod ale compoziţiilor parfumante şi aromatice şi identitatea furnizorului acestora, precum şi datele existente privind efectele nedorite şi efectele nedorite grave care rezultă din utilizarea produsului cosmetic (fără a aduce atingere protecţiei secretului comercial şi a drepturilor de proprietate intelectuală). În caz contrar, riscă amendă cuprinsă între 5.000 lei și 10.000 lei pentru persoanele juridice sau de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice.
Fișa de control menționează trei criterii esențiale pentru respectarea regulilor de etichetare, nerespecarea oricăruia dintre ele putându-se solda cu o amendă maximă de 10.000 de lei pentru persoanele juridice și de 1.000 lei pentru cele juridice:
- conformitatea juridică - informațiile nu trebuie să fie false sau înșelătoare și nu trebuie să sugereze aprobarea de către autorități;
- veridicitatea - informațiile trebuie să fie bazate pe dovezi și să reflecte compoziția reală a produsului;
- onestitatea - informațiile nu trebuie să exagereze performanțele produsului sau să denigreze produsele concurente.
Punerea pe piață a unor produse cosmetice care au făcut obiectul notificării pe sistemul rapid de alertă european (Safety Gate/RAPEX) sau care prezintă aceleași riscuri cu cele notificate este susceptibilă de amenzi mult mai consistente: între 3.000 și 30.000 de lei, indiferent de forma de organizare a comerciantului.
În situația în care inspectorii ANPC constată abateri repetate sau încălcări ale altor norme, pot folosi și alte fișe de control decât cele specifice domeniului cosmeticelor (fișa de control generală sau cea referitoare la comerțul online).
Comentarii articol (0)