Modificări importante pentru afaceri sau pe plan profesional
Ordonanța de urgență nr. 43/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 409 din 30 aprilie 2024
- Actul normativ, adoptat și publicat în Monitorul Oficial la doar câteva zile de la punerea sa în dezbatere publică, face referire la casele de marcat, sistemul e-Transport, impozitul pe profit, impozitul special pentru case de mare valoare și accizele nearmonizate.
- Detalii aici și aici.
- În vigoare de la 30 aprilie 2024.
Hotărârea Guvernului nr. 451/2024 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 410 din 30 aprilie 2024
- Posibilitatea deducerii TVA pentru facturile din deplasări emise pe numele salariaților sau administratorilor a fost eliminată. Prin urmare, așa cum avertizau specialiștii, angajatorii trebuie să-și schimbe procedurile interne astfel încât aceste facturi să fie emise direct pe firmă și transmise în e-Factura.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 30 aprilie 2024.
Ordinul nr. 825/2024 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurii de punere în aplicare a prevederilor art. 3212 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (396) "Declaraţie informativă privind plăţile transfrontaliere efectuate de prestatorii de servicii de plată", publicat în Monitorul Oficial nr. 398 din 29 aprilie 2024
- Cu doar o zi înainte de primul termen de raportare, ANAF a oficializat procedura de punere la dispoziție a evidențelor despre plățile transfrontaliere către comercianții online (supranumită CESOP), care include și modelul declarației necesare (396). Documentul se aplică începând cu plățile transfrontaliere efectuate în primul trimestru din 2024 (perioada ianuarie - martie), pentru care termenul-limită de depunere este pe 30 aprilie 2024 (versiunea electronică va fi disponibilă pe site-ul Fiscului).
- Detalii aici.
- În vigoare de la 29 aprilie 2024.
Comentarii articol (0)