ACCES PREMIUM
De ce premium?
Folosirea de case de marcat neconectate la sistemul ANAF sau de aparate alterate, considerată evaziune fiscală
Comercianții de produse și prestatorii de servicii obligați la folosirea caselor de marcat trebuie să acorde o atenție deosebită unor modificări recente la Legea evaziunii. Concret, cei care folosesc aparate neconectate la sistemul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) sau aparate alterate riscă, din 16 mai 2024, pedepse penale. În același timp, se majorează pedeapsa pentru alterarea, distrugerea sau ascunderea de memorii de aparate.
Articolul continuă mai jos
Mai precis, modificările la Legea evaziunii despre care scriem sunt cele incluse în
Legea 126/2024, care au intrat în vigoare în data de 16 mai 2024. Printre
mai multe măsuri antievaziune se numără și unele ce vizează
obligația de folosire a caselor de marcat.
În primul rând, vorbim de o faptă complet nouă care a fost inclusă pe lista celor ce constituie evaziune fiscală - anume
folosirea de aparate neconectate la sistemul e-Case de marcat al ANAF
sau de aparate care au fost alterate pentru a nu transmite anumite date fiscale ori pentru a transmite date fiscale false. Pentru această faptă, comercianții și prestatorii riscă o pedeapsă cu închisoarea
de la trei la zece ani și interzicerea unor drepturi sau o amendă penală.
În al doilea rând,
a fost majorată pedeapsa pentru alterarea, distrugerea sau ascunderea de memorii ale aparatelor de taxat ori ale aparatelor de marcat. De la o pedeapsă cu închisoarea între doi și opt ani și interzicerea unor drepturi sau o amendă penală s-a ajuns la o pedeapsă cu închisoarea
între trei și zece ani și interzicerea unor drepturi sau o amendă penală.
Totodată, avem modificări în privința
condițiilor de majorare a limitelor acestei pedepse cu închisoarea pentru faptele amintite mai sus. Mai exact, dacă prin faptele prevăzute s-a produs un
prejudiciu mai mare de 500.000 euro (față de 100.000 euro anterior), în echivalentul monedei naționale, limita minimă și limita maximă a pedepsei se majorează cu trei ani (față de cinci ani anterior). Totodată, dacă prin faptele prevăzute s-a produs un
prejudiciu mai mare de un milion de euro (față de 500.000 euro anterior), în echivalentul monedei naționale, limita minimă și limita maximă a pedepsei se majorează cu cinci ani (față de șapte ani anterior). În plus, în privința faptelor amintite există și schimbări legate de condițiile în care pedepsele pot fi reduse sau chiar anulate prin acoperirea prejudiciilor (și nu numai).
Citește mai mult despre
evaziune fiscala,
case de marcat,
comercianti,
prestatori servicii,
evaziune,
Legea 126/2024,
prestari servicii,
prestari de servicii,
comert cu amanuntul,
case de marcat cu jurnal electronic,
e-Case de marcat,
bon fiscal,
bonuri fiscale
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)