avocatnet.ro 
Înaltei Curți i s-a cerut să pronunțe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept penal: dacă reprezintă sediu profesional în sensul prevederilor art. 229 alin. (2) lit. b) din Codul penal spațiul comercial - ce constituie punct de lucru al unei persoane juridice - în intervalul de timp în care accesul publicului nu este permis.
Prin decizia dată în iunie și publicată joi în Monitorul Oficial, Curtea stabileste că „spatiul comercial - ce constituie punct de lucru al unei persoane juridice - reprezintă sediu profesional în sensul prevederilor art. 229 alin. (2) lit. b) din Codul penal, dacă în cadrul acestuia se desfășoară o viață privată societară”.
Articolul din Codul penal la care se referă decizia este incriminarea furtului calificat prin violare de domiciliu sau sediu profesional, pentru care codul prevede închisoarea de la 2 la 7 ani. În Codul penal există însă și infracțiunea distinctă de violare a sediului profesional (art. 225):
„(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.
Pedepsele nu sunt tocmai comparabile, așa cum nu sunt nici valorile protejate prin fiecare dintre cele două texte de lege.
Notă: În procesul de la care s-a trimis această întrebare către Înalta Curte era vorba de furtul săvârșit pe timp de noapte dintr-un magazin al unei companii de telefonie mobilă și de unde inculpatul a sustras mai multe telefoane.
Așa cum subliniază și Înalta Curte, „infracțiunea de furt calificat prin violare de domiciliu sau sediu profesional, prevăzută de art. 229 alin. (2) lit. b) din Codul penal, este o infracțiune complexă care, prin voința legiuitorului, absoarbe, ca element circumstanțial agravant, infracțiunile de violare de domiciliu și sediu profesional
Elementul circumstanțial agravant al violării sediului profesional, ce face obiectul analizei în prezenta sesizare, nu poate avea o altă interpretare decât cea referitoare la infracțiunea de sine stătătoare, respectiv infracțiunea de violare a sediului profesional, prevăzută de art. 225 din Codul penal”.
Motivarea deciziei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a extins noțiunea de „domiciliu” pentru a include și birourile sau sediile profesionale, însă această protecție, arată ICCJ, este menită să apere particularii de acțiunile abuzive ale statului, nu să extindă incriminarea penală. Nu toate spațiile deținute de o persoană juridică pot fi considerate sedii profesionale - de pildă, punctează judecătorii, spațiile folosite exclusiv pentru depozitare nu sunt incluse în această definiție.
„Denumirea de «sediu profesional» folosită de legiuitor în cuprinsul denumirii marginale a infracțiunii ori cea de «sediu» din cuprinsul incriminării nu au o definiție cuprinsă în Codul penal. În această situație, în conformitate cu art. 2 alin. (2) din Codul civil, care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale, sunt incidente dispozițiile art. 227 din această codificare, care reglementează sediul persoanei juridice”. Art. 227 din Codul civil prevede că sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului și că, în funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru. În completare, Legea societăților comerciale stabilește că sediile secundare sunt constituite din „sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică“.
„Din această perspectivă este de observat că legiuitorul, în incriminarea reglementată în dispozițiile art. 225 din Codul penal, nu face distincție între sediile sociale principale sau sediile secundare, folosind sintagma „oricare dintre sediile“ unde o persoană juridică sau fizică își desfășoară activitatea profesională.
Însă, nu orice sediu este protejat de incriminarea în discuție, ci doar acela în care se desfășoară o viață privată societară/profesională a persoanei juridice ori a persoanei fizice.
Această concluzie rezultă din titlul capitolului - Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private - din care face parte infracțiunea analizată, precum și din segmentul relațiilor sociale ocrotite prin această incriminare”, motivează ICCJ în decizia publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Un spațiu comercial poate fi considerat sediu profesional dacă găzduiește o viață privată societară, chiar dacă este accesibil publicului. Relevanța acestui aspect este legată de prezența sau absența dreptului de acces în respectivele spații. „De altfel, e și firesc să fie așa dacă se are în vedere rațiunea protecției penale a «sediului profesional», aceea că în astfel de spații există documente, informații, tehnologii, prototipuri, echipamente etc. care trebuie protejate față de orice imixtiune din partea terților, chiar mai înainte de a se comite alte infracțiuni (furt, distrugere, concurență neloială etc.). Or, toate acestea se includ în sfera noțiunii de viață privată societară/profesională, înțeleasă ca dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a decide cum și în ce mod să aducă la cunoștința publicului aspectele legate de desfășurarea activității sale comerciale/profesionale”, mai spune Înalta Curte.
„Așadar, se poate concluziona că și spațiul comercial, ce constituie punct de lucru al unei persoane juridice, poate fi inclus în noțiunea de sediu profesional atât timp cât acesta găzduiește o viață privată societară (jurnale de vânzări, liste cu furnizori, facturi, proiecte și idei de reorganizare a spațiului/activității în vederea atragerii mai multor clienți etc., aspecte ce țin de viața privată profesională). Chiar dacă un astfel de spațiu, prin natura sa, este deschis accesului oricărei persoane (client) într-un anumit program de lucru, totuși pot exista în cadrul acestuia anumite zone, mai mari sau mai mici, care sunt restricționate accesului clienților și în care pot fi găsite documente ce țin de viața privată societară.
În final, se impune a se face precizarea că distincția dintre «intervalul de timp în care accesul publicului este permis» și «intervalul de timp în care accesul publicului nu este permis» nu prezintă relevanță din perspectiva includerii sau nu a unui spațiu comercial în noțiunea de sediu profesional, în sensul legii penale, ci prezintă relevanță din perspectiva sintagmei «fără drept» cuprinsă în conținutul constitutiv al infracțiunii de violare a sediului profesional (art. 225 din Codul penal)”, conchide Curtea.
Opiniile din practică
Potrivit actului de sesizare a Curții, în practică aveam două opinii privind noțiunea de sediu profesional în sensul prevederilor art. 229 alin (2) lit.b):
Prima opinie: spațiul comercial, care reprezintă un punct de lucru al unei persoane juridice, poate fi considerat sediu profesional în sensul articolului 229 alin (2) lit. b) din Codul penal, chiar și atunci când accesul publicului nu este permis. Infracțiunea de furt calificat absoarbe infracțiunea de violare de sediu profesional, iar această noțiune, ca element circumstanțiat agravant, este definită de articolul 225 din cod, care se referă la pătrunderea fără drept în sediile unde o persoană juridică sau fizică își desfășoară activitatea profesională.
Violarea sediului profesional a fost introdusă în legislația penală pentru a proteja spațiile ce aparțin unor persoane fizice sau juridice și care nu au destinația de locuință. Jurisprudența CEDO și CJUE a extins protecția domiciliului la birourile profesioniștilor (profesii liberale) și, în anumite cazuri, la sediile sociale și locale ale persoanelor juridice. Astfel, se argumentează că un spațiu comercial, unde activitatea se desfășoară în afara programului de lucru și unde accesul publicului nu este permis, ar trebui să fie protejat sub aceleași prevederi legale ca și un sediu profesional.
„Ținând cont de jurisprudenta Curții Europene, se constată că intr-adevăr noțiunea de sediu profesional nu trebuie interpretată extensiv, ci prin raportare doar la spatiile in care se desfășoară viață privată societară, exemplele oferite în acest sens de către literatura de specialitate fiind: sediul central al unei bănci ori al unei filiale sau sucursale a acesteia, zona de birouri a unei societăți comerciale, un punct de lucru al unei societăți, vestiarul unei echipe de fotbal, o biserică etc. În literatura de specialitate se dau exemple de sedii in care nu se desfășoară viață privată societară, cum ar fi o magazie folosită doar pentru depozitarea unor bunuri ori depozitul de cauciucuri uzate al unei vulcanizări, cazuri in care nu poate fi vorba de sediu profesional (...)
Ca atare, se apreciază că atâta timp cât spațiul unde se desfășoară o activitate cu caracter comercial - punct de lucru al unei persoane juridice - nu este accesibil publicului in afara programului de lucru, iar in acest interval de timp in care accesul publicului este interzis se realizează o pătrundere fără drept intr-un astfel de sediu suntem in prezența unei violări a sediului profesional, intrucât se aduce atingere vieții private societare protejate de lege”, potrivit actului de sesizare a ICCJ.
A doua opinie: un spațiu comercial nu poate fi considerat sediu profesional în sensul prevederilor articolului 229 alin. (2) lit. b) din Codul penal, chiar și în intervalele de timp în care accesul publicului nu este permis. Cei care se raliază acestei opinii susțin că protecția oferită de lege în acest text de lege se referă la inviolabilitatea domiciliului și a vieții private, în componenta ei profesională, nu la activitatea economică sau comercială.
Prin urmare, pătrunderea fără drept într-un spațiu comercial, chiar și în afara programului de lucru, nu ar trebui să fie calificată drept violare de sediu profesional, deoarece aceste spații sunt, în general, accesibile publicului și nu necesită protecție în sensul vieții private profesionale. Un spațiu comercial, precum un magazin de telefoane mobile (cum a fost în procesul penal de unde s-a avansat întrebarea ICCJ), nu poate fi considerat sediu profesional nici măcar atunci când accesul publicului este restricționat, deoarece nu se desfășoară o activitate profesională privată în acest context. Această interpretare restrictivă contribuie la delimitarea clară a infracțiunilor de furt calificat și violare de sediu profesional.
Conceptul de viață privată societară
Conceptul de „viață privată societară” se referă la protecția oferită activităților și spațiilor private ale entităților juridice, similar cu protecția vieții private individuale. Așa cum se indică în actul de sesizare a Curții, conceptul a evoluat în jurisprudența CEDO și a fost extins în legislațiile naționale pentru a include sediile profesionale și alte locații utilizate de persoane juridice.
De exemplu, în cauza Niemietz contra Germaniei, CEDO a recunoscut pentru prima dată că biroul unui liber-profesionist poate fi protejat sub articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței. O altă cauză de renume, Societe Colas Est contra Franței, a extins această protecție și la sediile comerciale ale persoanelor juridice, recunoscând dreptul unei companii de a-și proteja spațiile împotriva intervențiilor nejustificate ale autorităților publice. La CJUE, cazul Roquette Frères SA a consolidat acest concept, protejând sediile societăților comerciale în contextul investigațiilor privind dreptul concurenței.
Astfel, conceptul de „viața privată societară” include birouri și sedii centrale, zonele unde angajații desfășoară activități profesionale, cum ar fi birouri, ateliere sau laboratoare, locuri în care, deși nu vorbim de accesul publicului, sunt esențiale pentru funcționarea companiei, cum ar fi depozitele sau arhivele.
Protecția vieții private societare este importantă pentru a menține confidențialitatea activităților, mai exact, asigurarea faptului că activitățile interne ale unei companii nu sunt expuse sau perturbate de intervenții externe nejustificate, în acest fel recunoscând faptul că persoanele juridice au drepturi similare cu persoanele fizice în ceea ce privește protecția spațiilor și activităților lor private. Din contră, spațiile exclusiv comerciale, precum sunt magazinele sau alte locații accesibile publicului în mod regulat nu beneficiază de aceeași protecție.
Iosif1939
Comentarii articol (0)