Mi s-au oprit din salariu banii pe un curs plătit de firmă, dar care nu m-a ajutat cu nimic în munca făcută - e legal?

Toți angajatorii sunt obligați să asigure formarea profesională angajaților lor - când spunem asta, ne referim inclusiv la suportarea costurilor. Ce diferă de la un angajator la altul e doar periodicitatea îndeplinirii acestei obligații. Angajatorii care au mai puțin de 21 de salariați au obligația de a asigura acestora accesul la programe de formare profesională cel puțin o dată la trei ani - tot de la acest prag de salariați în sus vorbim și de obligația de a avea un plan de formare profesională. În cazul în care au cel puțin 21 de salariați, accesul la formare profesională va fi asigurat fiecărui salariat la cel putin o dată la doi ani.

În situația în care angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de formare, salariații pot solicita un concediu plătit pentru formare profesională, de până la 10 zile lucrătoare sau până la 80 ore, potrivit art. 157 din Codul muncii. Practic, în această situație, salariatul poate urma un curs de formare profesională din inițiativa și pe cheltuiala sa, cu sau fără legătură cu domeniul de activitate al angajatorului sau cu postul pe care el îl ocupă, însă angajatorul va suporta indemnizația de concediu pentru formare profesională, aceasta fiind identică cu cea prevăzută pentru concediul de odihnă anual, iar salariatul va suporta costul efectiv al cursului. Practic, angajatul suportă costul, dar are dreptul la concediu, iar asta numai pentru că angajatorul a fost superficial în îndeplinirea obligațiilor sale - nu a asigurat formarea angajatului respectiv sau chiar a vreunui altuia din firmă.

Formarea trebuie să fie în strânsă legătură cu activitatea angajatului?

„Formarea profesională a salariaților are următoarele obiective principale: a) adaptarea salariatului la cerințele postului sau ale locului de muncă; b) obținerea unei calificări profesionale; c) actualizarea cunoștințelor și deprinderilor specifice postului și locului de muncă și perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază; d) reconversia profesională determinată de restructurări socioeconomice; e) dobândirea unor cunoștințe avansate, a unor metode și procedee moderne, necesare pentru realizarea activităților profesionale; f) prevenirea riscului șomajului; g) promovarea în muncă și dezvoltarea carierei profesionale”, potrivit Codului muncii.

Cursurile urmate de angajat, fie că sunt pe cheltuiala angajatorului sau nu, pot avea sau nu legătură cu domeniul de activitate sau cu postul ocupat de acesta. Paradigma actuală a muncii, caracterizată printr-o permanentă schimbare, o puternică digitalizare și marcată încetul cu încetul de folosirea inteligenței artificiale, îi forțează pe angajați să învețe lucruri noi, chiar în afara domeniului în care activează, pentru a putea ține pasul cu evoluția tehnologică și pentru a rămâne relevanți în câmpul muncii cât mai mult timp. Mai mult ca oricând, în prezent, ideea de formare în afara domeniului de activitate este utilă și de dorit. 

Formarea asigurată de angajator e întotdeauna pe cheltuiala sa

„(1) Angajatorii au obligația de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toți salariații, după cum urmează: a) cel puțin o dată la 2 ani, dacă au cel puțin 21 de salariați; b) cel puțin o dată la 3 ani, dacă au sub 21 de salariați.

(2) Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională, asigurată în condițiile alin. (1), se suportă de către angajatori”, prevede art. 194 din Codul muncii. Mai departe, se specifică: „În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este inițiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta”.

Întrebarea din titlul articolului își găsește un răspuns rapid în prevederile de mai sus: dacă cursul e plătit de firmă, prezumând că s-a întâmplat în contextul unui plan de formare profesională, atunci recuperarea banilor de la angajat pur și simplu nu are sens. 

Când angajatorii vor să își recupereze investiția în contextul unei plecări, să zicem, premature a angajatului format pe cheltuiala lor, o pot face în virtutea clauzelor de formare profesională inserate în contractele sau adiționalele semnate cu angajații. Mai ales când formarea presupune cheltuieli semnificative, este interesul angajatorului să recupereze acei bani dacă angajatul vrea să plece în câteva luni sau un an din firmă. Cu toate astea, există unele limite și în ceea ce privește proporționalitatea pretențiilor angajatorului vizavi de aceste cheltuieli de formare. 

Din nou, despre reținerile salariale nelegale

„Nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege”, prevede Codul muncii. Nici măcar împrumuturile acordate angajaților nu pot fi recuperate pe calea reținerilor salariale. Nici reținerea din salariu a indemnizației de concediu necuvenite nu este posibilă. 

Nu de puține ori, firmele rețin sume de bani din salariile angajaților fără să respecte legea. Vorbim aici de reținerile ce rămân în contul angajatorului, întrucât acesta plătește angajatului mai puțini bani decât ar fi trebuit la final de lună. Deciziile de imputare sunt, în continuare, folosite de angajatori, deși ele nu sunt permise de Codul muncii. 

În cazul de față, reținerea salarială pentru cursul de formare plătit inițial de angajator nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege în care atare rețineri pot opera.