ACTUALIZARE (05.12.2024): Sancțiunile sistemului e-TVA au fost amânate pentru 1 iulie 2025. Detalii, în articolul de aici.
__________
Discuțiile dintre reprezentanții MF și cei ai contabililor vin în contextul în care există îngrijorări legate de impactul reglementărilor din OUG 69/2024 (extinderea e-Factura) și OUG 70/2024 (regulile pentru e-TVA) asupra activității profesioniștilor și mediului de afaceri.
În privința sistemului e-TVA, a rămas că vor fi analizate rezultatele preliminare pentru a vedea dacă e nevoie de o nouă extindere a perioadei „de acomodare” sau nu, după cea deja stabilită la câteva zile după apariția OUG 70/2024. Contabilii sunt deschiși la implementarea sistemului, însă numai dacă măsura se dovedește eficientă în practică, altfel mai mult complică activitatea firmelor și a profesioniștilor.
Alt aspect discutat de părți a fost compensarea indemnizațiilor de concediu medical cu taxele salariale, în condițiile în care angajatorii suportă inițial din fonduri proprii indemnizațiile, urmând să le deconteze apoi de la stat cu întârzieri semnificative. În acest caz, MF spune că se va face o analiză, dar că e necesară o discuție la nivelul Guvernului. De altfel, inițiative de acest gen au tot ajuns în Parlament în anii recenți, dar fără succes.
Mai departe, s-a mai convenit asupra unor noi simplificări acolo unde este cazul. MF spune că pregătește măsuri în acest sens, un exemplu fiind posibila eliminare a declarației 394. Acest aspect a fost adus în discuție destul de des în ultima vreme.
Potrivit reprezentanților MF, alte chestiuni stabilite de comun acord cu contabilii sunt:
- implementarea e-Factura în relația B2C: se lucrează la un sistem prin care datele cu caracter personal regăsite pe factura electronică să fie convertite într-o formă de identificare fiscală care să nu permită corelarea directă cu identitatea persoanei pentru care s-a emis factura. De asemenea, MF va face un studiu privind impactul implementării acestei măsuri asupra comportamentului consumatorilor;
- revenirea la Legea prevenirii: există această posibilitate, dar reprezentanții contabililor trebuie să vină cu o propunere concretă în acest sens;
- nevoia de predictibilitate în sistemul fiscal: MF a propus organizarea unui comitet de fiscalitate, cu accent asupra normelor și procedurilor fiscale, la care să fie invitați delegați ai organizațiilor profesionale/ patronatelor/ sindicatelor reprezentative, care să aibă întâlniri trimestriale în care să fie discutate orice eventuale modificări de această natură care se au în vedere;
- se va analiza posibilitatea de a acorda credit fiscal pentru achiziția caselor de marcat care pot tipări bonuri cu anumite informații sub formă de cod QR;
- vor urma noi discuții în care să fie analizate punctual situațiile întâmpinate de contribuabili în raportările pentru e-Transport.