Șoferii care refuză testarea rapidă pentru verificarea consumului de alcool sau droguri sau care ies pozitivi la acest test trebuie să meargă la recoltare de probe, dar, până la apariția rezultatelor analizelor ori, după cum s-a stabilit recent, timp de 72 de ore de la recoltarea probelor, dacă rezultatele nu apar în acest termen, șoferii nu mai au dreptul de a mai conduce. Cu toate că termenul maxim în care șoferii pot rămâne, pe nedrept, pietoni este unul mic acum, de doar 72 de ore, există totuși situații în care planurile acestora, inclusiv cele de vacanță, pot fi date peste cap de o astfel de testare.
Prin
OUG 97/2024, apărută în această săptămână, s-a stabilit că instituțiile medico-legale sunt obligate să transmită Poliției Române rezultatele analizelor pentru verificarea consumului de alcool sau droguri în cazul șoferilor
în cel mult 72 de ore de la momentul recoltării probelor.
Astfel, șoferii își recapătă permisul de conducere suspendat la recoltarea probelor în cel mult 72 de ore, dacă rezultatele sunt negative sau dacă analizele nu apar în termenul amintit.
Totuși, chiar dacă termenul de restituire a permisului de conducere este mult mai mic decât înainte, când acesta putea ajunge și la un an, sunt situații în care un test fals pozitiv sau refuzul unei testări rapide poate însemna schimbarea sau chiar anularea unor planuri ale șoferului.
Mai exact,
vor fi afectate, de pildă, planurile de călătorie ale unor șoferi. Dacă, să zicem, o familie se îndreaptă către o destinație de vacanță aflată la o distanță de câteva mii de kilometri, respectiv în afara granițelor, iar singurul șofer din mașină este testat, în mod fals, pozitiv sau refuză testarea, pentru că în acel moment i se retrage ori reține permisul, deplasarea cu mașina se oprește acolo pentru cel puțin trei zile.
Situații încurcate vor apărea și când șoferii sunt opriți noaptea sau în zone izolate, iar drugtester-ul dă un rezultat fals pozitiv sau conducătorul refuză testarea, mai ales dacă sunt însoțiți de membri ai familiei, cu atât mai mult dacă aceștia sunt minori.
De asemenea, afectați de schimbările apărute în ultima vreme în legătură cu testarea pentru verificarea consumului de alcool sau de droguri sunt și șoferii profesioniști.
La final de iunie s-a stabilit, prin
OUG 84/2024, că șoferii care refuză testarea rapidă, efectuată de polițiști, rămân fără permis, chiar dacă sunt de acord să meargă la spital pentru recoltarea de sânge, lucru care nu se întâmpla înainte de apariția ordonanței.
Apoi, pentru că, uneori, dura și un an până apăreau rezultatele analizelor, foarte mulți șoferi, alături de mai multe organizații nonguvernamentale, au solicitat Guvernului să îndrepte această situație.
Regulile amintite s-au schimbat recent, odată cu apariția OUG 97/2024, termenul maxim în care trebuie comunicate acum polițiștilor rezultatele analizelor de sânge fiind de doar 72 de ore.
Comentarii articol (4)