În cât timp trebuie să semnez actul adițional la contractul individual de muncă?

Dreptul privind informarea prealabilă a persoanei care solicită angajarea anterior semnării contractului sau actului adițional, în cazul salariaților, este prevăzut de art. 17 alin. (1) din Codul muncii, fiind prevăzute explicit aspectele pe care angajatorul trebuie să le comunice, în cadrul alin. (3) al aceluiași articol.

Într-adevăr, tot Codul muncii stabilește, în cadrul art. 17 alin. (2), că se consideră îndeplinită această obligație în momentul în care persoana respectivă a semnat contractul sau actul adițional, însă legiuitorul a luat în calcul că angajatorul acționează cu bună-credință și pe lângă oferirea acestor informații, persoana/salariatul și-ar fi putut exercita dreptul de a fi asistat de un consultant extern specializat în legislația muncii sau de un reprezentant al organizației sindicale, după caz. Orice altă interpretare a dispozițiilor art. 17 alin. (2) ar însemna că legiuitorul ar fi plecat de la prezumția că niciun angajator nu acționează cu bună-credință, ceea ce ar fi în contradicție cu principiile generale care stau la baza oricărei relații, inclusiv a celei de muncă.

În cazul persoanelor care solicită angajarea sau al salariaților avem, explicit, dreptul la negociere colectivă și individuală, completat de dreptul la informare și consultare, aspecte prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. h) și k) din Codul muncii.

De asemenea, pentru că nu este prevăzut niciun termen pentru desfășurarea și încheierea negocierii atunci când se urmărește încheierea unui act adițional, în practică apar situații în care, pe „repede înainte”, salariaților li se impune semnarea acestui document. O astfel de situație a fost semnalată în cadrul forumului avocatnet.ro, un angajat fiind curios dacă legea îi dă dreptul să-și ia câteva zile pentru a analiza prevederile adiționalului înainte să-l semneze și dacă cumva are posibilitatea de a oferi spre consultare actul, înainte, unui avocat.

Deși precizam că nu este prevăzut un termen în privința semnării unui act adițional, la bază avem acele drepturi pe care salariatul și le poate exercita sau nu, potrivit propriei opțiuni. Informarea (nu este precizat explicit faptul că trebuie să îmbrace o anumită formă) putem aprecia că este chiar înmânarea documentului pe care, momentan, nu-l putem numi act adițional, ci doar „o propunere a angajatorului privind modificarea unor elemente ale contractului”.

Nu s-ar putea considera că lecturarea documentului în biroul celor de la resurse umane sau chiar al conducătorului unității echivalează cu asigurarea exercitării dreptului angajatului sau cu îndeplinirea obligației de către angajator, pentru că acele clauze pot face obiectului unei negocieri individuale, iar în final poate exista acordul părților sau nu.

Nu avem nevoie de un articol, de un alineat sau de o literă în Codul muncii care să ne indice faptul că salariații nu au în permanență un consultant extern sau un reprezentant al sindicatului alături, astfel încât, oricând sau ori de câte ori angajatorul le propune modificarea contractului să beneficieze de asistență, deci implicit trebuie să existe o perioadă de timp pentru exercitarea acestor drepturi.

În același timp, după semnarea actului adițional, în urma informării și, eventual, a negocierii individuale cu sprijinul consultantului extern/reprezentantului sindicatului, salariatul va primi un exemplar, deci conținutul acestuia nu este secret.

Astfel, revenind la buna-credință, angajatorul nu-i poate refuza salariatului dreptul de a lua propunerea angajatorului spre consultare cu un specialist sau de nota câte ceva despre acele propuneri, în același scop.

În final, dacă salariatul are, la rândul său, propuneri, el trebuie să le transmită angajatorului său, iar aici este chiar interesul salariatului ca aceste propuneri să fie transmise în scris.

Același lucru îl putem spune și în privința angajatorului, însă legiuitorul a apreciat că acesta are și resursele necesare pentru a se asigura că respectă dispozițiile legale în privința drepturilor lucrătorilor săi, în primul rând, iar, în al doilea rând, pentru a se asigura că nu pune în pericol activitatea unității.