avocatnet.ro 
Codul muncii este actul care enumeră principalele drepturi și obligații ale părților, salariat și angajator.
În funcție de rezultatul negocierilor individuale și/sau colective, părțile își pot asuma și alte obligații sau pot beneficia de drepturi suplimentare, în condițiile în care acestea nu contravin altor dispoziții legale.
Important! Salariații nu pot renunța la drepturile prevăzute de lege, iar orice tranzacție prin care se urmărește acest lucru este lovită de nulitate.
Atât în cazul obligațiilor, cât și în cel al drepturilor, buna credință se prezumă până la proba contrară. Astfel, conform dispozițiilor art. 12 alin (1) Codul de procedură civilă, „orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.”
Introducerea sintagmei „bună credință” în cadrul principalului act normativ care reglementează relațiile de muncă - Codul muncii - confirmă atât importanța activităților salarizate, cât și intenția legiuitorului de a institui un cadru general bazat pe consensualitate și reciprocitate.
Deși Codul muncii face referire la egalitatea părților în cadrul relațiilor de muncă, acest aspect este precizat în cazul negocierilor colective, ceea ce confirmă raportul de subordonare al salariaților față de angajator. Acest raport de subordonare se naște în momentul semnării contractului individual de muncă, cu toate că dreptul la negociere individuală este recunoscut salariaților pe toată durata raportului de muncă. Solicitarea uneia dintre părți, urmată de acceptul celeilalte, reprezintă un alt moment în care părțile se află pe poziții egale, fiecare dintre părți fiind liberă să negocieze și să accepte sau nu propunerea.
Dreptul la salarizare pentru munca depusă
Acest drept are la bază chiar obiectul contractului individual de muncă, iar obligația angajatorului este de a achita atât salariul net, cât și de a calcula, reține și vira contribuțiile și impozitele datorate.
Salariații au, în schimb, obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini sarcinile și atribuțiile ce le revin conform fișei postului.
Util:
- Salarizarea la privat: Alcătuirea salariului și regulile ce trebuie respectate
- Comisioanele din vânzări și alte sume încasate pe lângă salariul fix: Ce ar trebui să știi despre acestea
Dreptul la repaus zilnic și săptămânal
Angajatorul are obligația de a-și organiza activitatea astfel încât salariații să beneficieze de o perioadă minimă de repaus, zilnic sau săptămânal. Aceste perioade sunt stabilite la un nivel minim chiar în Codul muncii, cu excepțiile expres și limitativ prevăzute - tot ce trebuie să știi despre repausul zilnic și săptămânal, în acest material.
Dreptul la concediu de odihnă anual
În privința concediului anual de odihnă, angajatorul nu are numai obligația de a-l acorda în natură, cu excepția cazului în care contractul de muncă încetează anterior acordării concediului. Mai mult, efectuarea concediului anual de odihnă se realizează în baza unei programări, colective sau individuale, stabilite până la finalul anului în curs pentru anul următor.
În cazul programărilor colective, angajatorul are obligația de a consulta fie organizația sindicală, fie reprezentanții salariaților, după caz., iar programările individuale se realizează cu consultarea salariaților.
Tot în categoria drepturilor la care salariații nu pot renunța și care au legătură cu concediul anual de odihnă intră și obligația angajatorului de a stabili programarea astfel încât salariații să beneficieze de cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
Salariații au obligația de a efectua, în natură, concediul anual de odihnă, în fiecare an, conform programării, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
Util: 25 de aspecte pe care trebuie să le știi despre concediul de odihnă
Dreptul la egalitate de șanse și de tratament
Fiecare salariat, în condițiile stabilite fie prin Codul muncii, fie prin acte normative cu caracter special, are dreptul la egalitate de șanse și de tratament. Astfel, angajatorul are obligația de a se asigura că toți salariații beneficiază de același tratament și de aceleași oportunități atunci când există situații similare sau comparabile.
Dreptul la demnitate în muncă
În privința acestui drept recunoscut salariaților, angajatorul are două obligații principale. În primul rând, angajatorul are obligația de a se asigura că acțiunile sau deciziile sale nu aduc atingere demnității salariaților, iar în al doilea rând de a lua toate măsurile necesare pentru evitarea tuturor situațiilor în care salariaților le-ar fi lezată demnitatea în timpul programului de lucru sau în legătură cu munca lor.
Salariații au la rândul lor obligația de a nu aduce atingere demnității celorlalți salariați.
Dreptul la securitate și sănătate în muncă
Asigurarea condițiilor necesare privind securitatea și sănătatea în muncă reprezintă, de asemenea, obligația angajatorului de a lua toate măsurile necesare, conform dispozițiilor legale incidente. În același timp, salariații au obligația de a respecta măsurile de securitate și sănătate în muncă.
Dreptul la acces la formarea profesională
Formarea profesională, conform Codului muncii este un drept al salariaților, nu și o obligație, cu excepția situațiilor reglementate prin acte normative cu caracter special.
Deși angajatorul are obligația de a asigura accesul salariaților la formare profesională, legiuitorul nu a stabilit și o sancțiune directă pentru nerespectarea acestei obligații.
În cazul în care angajatorul nu și-a respectat obligația de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesională în condițiile prevăzute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de până la 10 zile lucrătoare sau de până la 80 de ore.
Util: Formarea profesională - cele mai importante aspecte pentru firme și salariați
Dreptul la informare și consultare
Informarea și consultarea salariaților reprezintă o confirmare a principiului consensualității și al bunei credințe, iar angajatorul are obligația de a comunica periodic salariaților situația economică și financiară a unității, cu excepția informațiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea unității.
Această obligație este strâns legată de existența unui contract colectiv de muncă, iar periodicitatea comunicărilor se stabilește prin negociere.
Angajatorul are și obligația de a se consulta cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților în privința deciziilor susceptibile să afecteze substanțial drepturile și interesele acestora.
Dreptul de a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă și a mediului de muncă
Angajatorul răspunde de organizarea activității de asigurare a securității și sănătății în muncă, având obligația ca în elaborarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă să consulte sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților, precum și comitetul de securitate și sănătate în muncă.
Dreptul la protecție în caz de concediere
Protecția salariaților în caz de negociere reprezintă atât o obligație a angajatorului, fiind stabilite concret cazurile și condițiile în care contractele individuale de muncă pot înceta din inițiativa angajatorului.
Totodată, dreptul la protecție în caz de concediere vizează și instituțiile statului, atât sub aspectul contestării deciziilor de concediere, cât și în privința sistemului asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă.
Dreptul la negociere colectivă și individuală
Negocierea contractului individual de muncă stă la baza exprimării acordului de voință al părților. În acest sens, Codul muncii recunoaște explicit egalitatea dintre părți în cazul contractelor colective de muncă, iar în cazul celor individuale, părțile sunt libere să negocieze și să să-și exprime acordul atât în momentul încheierii contractului, cât și în cazul modificărilor ulterioare cu privire la elementele esențiale:
- salariu;
- locul și felul muncii;
- durata contractului;
- condițiile de muncă;
- timpul de muncă și de odihnă.
Dreptul de a participa la acțiuni colective și dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat
Aceste drepturi sunt prevăzute atât în Constituție, cât și în Codul muncii și Legea dialogului social, angajatorul având obligația de a respecta inclusiv dreptul salariaților la grevă. În același timp, este interzisă concedierea salariaților pentru exercitarea, în condițiile legii, a dreptului la grevă și a drepturilor sindicale.
Salariații pot beneficia și de alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.
Util: Organizațiile sindicale: Ce sunt, cum se constituie și cum îi pot ajuta pe angajați?
alida2607
Comentarii articol (3)