Punctul de vedere emis de Guvern (paginile 32-39) este referitor la propunerea legislativă inițiată la Senat ce vizează completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii - și a Legii nr. 31/1990 privind societățile, în vederea asimilării contractului de mandat cu cel de muncă.
Reglementările propuse de inițiativa legislativă sunt nefezabile din mai multe puncte de vedere, fapt despre care s-a mai discutat într-un articol anterior.
În prezent, contractul de mandat este reglementat de Codul civil, iar modificarea Codului muncii în sensul adăugării unor prevederi al căror obiect este contractul de mandat este cel puțin nepotrivită.
Guvernul s-a opus inițiativei în cauză, formulând mai multe observații care motivează punctul de vedere negativ.
Un prim aspect menționat este referitor la diferențele semnificative dintre cele două tipuri de contracte, inclusiv din punct de vedere terminologic, în măsura în care ”în cazul contractului de mandat se prestează activitate care nu poate fi denumită muncă, termenul fiind specific doar contractului de muncă, după cum reiese cât se poate de clar din denumirea contractului”.
Mai mult, ”persoana care dă un mandat nu este un angajator, astfel încât să i se poată aplica drepturile, dar în special obligațiile reglementate de legislația muncii, față de angajați (salariați)/mandatar, deoarece mandatarul nu are calitatea de salariat”.
Totodată, există neconcordanțe și privind relația angajat-angajator, contractul individual presupunând o relație de subordonare, fapt care nu este specific și în cazul contractului de mandat, ”mandatarul având independență în activitatea pe care o desfășoară, acesta prestând activitățile și serviciile așa cum consideră, în funcție de programul său”.
Un alt aspect esențial este legal de durata muncii, exprimată în ore/zi sau ore/săptămână, element care nu este specific în cazul activității desfășurate în baza contractului de mandat.
În punctul de vedere emis, Guvernul mai semnalează și alte aspecte integrante ale contractului de muncă, care nu se regăsesc în cazul contractului de mandat, precum: certificatul medical, care atestă că angajatul este apt de muncă; perioada de probă; dreptul la formare profesională; măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă; și înregistrarea în Registrul general de evidență a salariaților (REVISAL).
Totodată, mai sunt aduse în vedere și modalitățile diferite de încetare a celor două tipuri de contracte din inițiativa mandantului/angajatorului. Astfel, ”un contract de mandat poate fi revocat oricând de către mandant (fără a fi necesară/obligatorie motivarea hotărârii de revocare și fără respectarea unor proceduri prealabile), ceea ce i-ar conferi mandatarului din contractul de mandat preconizat a se introduce în Codul muncii un statut incert”, pe când ”încetarea contractului de muncă prin concediere se realizează doar în cazurile expres prevăzute de Codul muncii și cu respectarea unei proceduri prealabile, ceea ce asigură stabilitatea raporturilor de muncă”.
Totodată, referitor la prevederea care vizează recunoașterea vechimii în muncă pentru activitatea desfășurată în baza unui contract de mandat, se reiterează faptul că vechimea în muncă este corelată timpului de muncă, care este imposibil de determinat în cazul activității desfășurate de mandatar. Mai mult, ”trebuie făcută distincția între vechimea în muncă necesară pentru desfășurarea unui raport de muncă și stagiul de cotizare, vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie”. În acest sens, vechimea în muncă se obține doar în urma prestării de servicii în baza unui contract individual de muncă.
Mai mult, având în vedere că propunerea legislativă face referire și la unele aspecte de natură fiscală, Guvernul nu consideră oportună includerea prevederilor cu caracter fiscal în alte acte normative, întrucât acestea pot produce ”paralelisme legislative” care contravin prevederilor legale în vigoare.
Guvernul întărește punctul de vedere emis și prin afirmația că ”un contract de mandat nu poate fi asimilat unui raport de muncă decât cu privire la anumite aspecte, iar acestea trebuie integrate în reglementarea specială a materiei vizate, nu în dreptul comun, reprezentat de Codul muncii (...), deoarece acest act normativ nu reglementează relații sociale civile, ci relații sociale de muncă”.
Atenție! Propunerea legislativă nu produce efecte. Pentru a se aplica, aceasta trebuie adoptată în Parlament, semnată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (1)