Ca regulă, contractul individual de muncă încetează de drept „la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani”, „la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare” (în noua lege a pensiilor nu mai există însă pensionarea anticipată parțială), precum și „la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II”.
Încetarea de drept a contractului presupune și constatarea cazului de încetare printr-o decizie scrisă a angajatorului, ce trebuide dată în cinci zile lucrătoare de la intervenirea cazului de încetare și comunicată angajatului tot în cinci zile lucrătoare.
Dacă angajatul nu mai vrea să continue raportul de muncă (să-l prelungească adică) dincolo de vârsta de pensionare, atunci contractul acestuia va înceta de la data când poate deveni oficial pensionar.
Constatarea prin decizie scrisă nu reprezintă însă o condiție în operarea acelui caz de încetare de drept.
De unde știe însă angajatorul când e acea zi de la care se presupune că CIM-ul încetează de drept?
Chestiunea aceasta a suscitat dintotdeauna nenumărate discuții în practică și merită spus că ele nu se vor termina odată cu noua lege a pensiilor. O primă atenționare pe care se cuvine să o facem e asupra textului de la art. 56 alin. (1) lit.c) din Codul muncii. De ce? Pentru că legiuitorul nu a folosit aceeași formulare în toate acele situații de pensionare enumerate acolo apropo de momentul încetării de drept a contractului:
- „la data îndeplinirii cumulative a condițiilor”,
- „la vârsta de 65 de ani”,
- „la data comunicării deciziei”.
Cu aceste sublinieri în minte, mergem la noua lege a pensiilor - Legea nr. 360/2023 stabilește că angajatul depune cererea de pensionare și toate documentele necesare în termen de 30 de zile de la data îndeplinirii condițiilor pentru pensionare, dar pensia se cuvine de la data îndeplinirii condițiilor, odată admisă cererea.
Merită menționat că normele de aplicare a Legii pensiilor prevăd între aceste documente depuse împreună cu cererea de pensionare și o adeverinţă eliberată de angajator/angajatori din care să rezulte că solicitantul nu a optat pentru continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 ani, conform art. 46 alin. (2) din noua lege a pensiilor (mai exact, e vorba de situația în care angajatul vrea să continue același raport de muncă și dincolo de momentul când s-ar putea pensiona, amânând astfel obținerea dreptului la pensie - nu e vorba de cumulul pensiei cu salariul!).
Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii. Decizia casei teritoriale de pensii se comunică titularului prin poștă sau în format electronic, în termen de 10 zile de la data emiterii, ori personal, la sediul instituţiei emitente. În același termen de 10 zile, casa teritorială de pensii emitentă comunică angajatorului o informare cu privire la emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată sau de invaliditate. Informarea va cuprinde numele şi prenumele persoanei, codul numeric personal, tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia.
Notă: E interesant că normele de aplicare ale Legii pensiilor enumeră printre documentele ce însoțesc cererea de pensionare a angajatului o adeverință comunicată angajatorului cu privire la emiterea deciziei de pensionare și se face trimitere la art. 93 alin. 7 din Legea pensiilor, care tratează această informare a angajatorului care vine tocmai după emiterea deciziei de pensionare (art. 61 alin. 1 lit. s din HG nr. 181/2024). Din asta nu putem înțelege decât că normele de aplicare ale legii nu prea s-au pus de acord cu legea pe care o aplică, nici măcar la nivel terminologic, cu atât mai puțin la nivel de minimă logică.
În încheiere, o să las aici o explicație pusă de Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă, într-un articol publicat pe același subiect în contextul vechii legi a pensiilor, explicație care este încă de actualitate:
„Astfel, termenul de cinci zile lucrătoare pentru emiterea decizie de constatare a încetării de drept a contractului în baza art. 56 alin (1) lit. c) se prezumă că începe să curgă de la data luării la cunoștință a evenimentului ce a determinat, în condițiile legii, încetarea contractului individual de muncă.
De asemenea, chiar dacă am considera că, din punct de vedere juridic, contractul de muncă ar fi încetat fix în data în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile, deci anterior emiterii deciziei sau momentului în care angajatorul a aflat de acest fapt, dacă salariatul a prestat în continuare activitatea, nu s-ar putea interpreta ca fiind muncă nedeclarată”.
Comentarii articol (0)