avocatnet.ro 
Atât din punct de vedere legal, dar și practic, putem identifica cinci aspecte care indică foarte clar faptul că munca suplimentară este, de fapt, o excepție și că ar trebui să te raportezi la ea ca atare:
1. Art. 41 alin. (3) din Constituție prevede că „durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore”, iar Codul muncii clarifică acest aspect în cadrul art. 112 alin. (1), precizând că „durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână”, în timp ce art. 113 alin. (1) și art. 137 alin. (1) din Cod stabilește și regula generală privind repartizarea celor 40 de ore, câte opt pe zi, timp de cinci zile (de luni până vineri).Faptul că pentru contractele de muncă cu timp parțial Codul muncii interzice prestarea muncii suplimentare confirmă, de fapt, scopul limitării timpului de muncă zilnic și săptămânal, chiar dacă la bază legiuitorul a urmărit și eliminarea situațiilor în care s-ar utiliza muncă subdeclarată.
2. Având la bază protecția și bunăstarea lucrătorilor, legislația muncii urmărește prevenirea riscurilor generate de stres și epuizare fizică, situații care afectează nu numai lucrătorii, ci și eficiența angajatorului.Deși în practică organizarea muncii este, uneori, tratată distinct de securitatea și sănătatea lucrătorilor, cele două aspecte trebuie interpretate și aplicate în ansamblu, ceea ce implică o colaborare continuă între serviciul de resurse umane și cel de securitate și sănătate în muncă.
3. Regula nu e că munca suplimentară se plătește prin sporuri. Pentru că munca suplimentară e sau ar trebui să constituie o excepție, compensarea ei se face prin acordarea de ore libere plătite după prestarea acesteia, fiind astfel evidențiată importanța perioadelor de repaus. Plata unui spor este, de fapt, excepția, în condițiile în care acele ore libere plătite „nu au putut fi luate în marja de timp oferită de Codul muncii”.Acest aspect rezultă, în primul rând, din redactarea actului normativ, iar, potrivit art. 123 alin. (1) din Cod, plata sporului este posibilă numai „în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut”.
Munca suplimentară este și „scumpă” în cazul în care angajatorul nu poate asigura compensarea prin acordarea de ore libere plătite (situație în care se aplică regula generală!), sporul fiind, tot ca regulă generală, un element constitutiv al salariului (salariul = element esențial al contractului de muncă) și negociabil, însă legiuitorul a impus și un prag minim în privința acestuia, respectiv 75% din salariul de bază.
Scopul acestui prag minim destul de ridicat este chiar descurajarea angajatorilor care ar urmări să utilizeze munca suplimentară ca regulă și, evident, protecția lucrătorilor.
4. Dreptul la viață privată este, la rândul său, un drept fundamental, el fiind prevăzut chiar în Constituție, iar predictibilitatea relațiilor de muncă are rolul de a asigura un echilibru între viața profesională și viața privată a lucrătorilor, un aspect care a fost ignorat foarte mult timp, fiind scos recent în evidență de o altă directivă europeană.Lucrul în schimburi, turele de noapte, programele de lucru inflexibile, timpul de lucru neprevăzut, programul prelungit sau neadaptat la viața socială sunt elementele evidențiate încă din 2018 în „Ghidul pentru aprecierea calității evaluării riscurilor și a măsurilor de gestionare a riscurilor în vederea prevenirii riscurilor psihosociale”, realizat chiar de Inspecția Muncii.
5. Riscurile psihosociale asociate relațiilor de muncă au la bază, potrivit studiilor, cauze multiple, una dintre acestea fiind chiar programul prelungit și/sau imprevizibil de muncă, iar în cele mai multe situații lucrătorii se simt constrânși să lucreze peste programul normal de muncă, la bază fiind atât informarea precară în privința drepturilor pe care și le pot exercita, cât și un anumit nivel de teamă în privința securității locului de muncă.Chiar dacă dispozițiile legale indică explicit faptul că munca suplimentară poate fi efectuată numai în cazul în care salariatul își exprimă acordul, foarte mulți se tem că un eventual refuz ar provoca un conflict cu angajatorul și evită să-și exercite drepturile.
Fără a ne întoarce foarte mult în timp în urmă și fără a depăși limitele UE, constatăm că limitarea timpului de muncă zilnic, săptămânal și anual are un scop precis: protejarea securității și sănătății lucrătorilor și asigurarea unui echilibru între activitățile profesionale și cele personale ale lucrătorilor. Altfel spus, oricât de fezabilă ți s-ar părea perspectiva unor ore lungi de muncă pe termen mediu și lung, ele se vor dovedi a fi dăunătoare într-un fel sau altul pentru sănătatea ta: tocmai motivele care au stat la baza reglementării acestor limite anterior menționate sunt dovada în acest sens.
Protejarea securității și sănătății lucrătorilor și asigurarea acelui echilibru au stat chiar la baza Tratatului de instituire a Comunității Economice Europene (CEE), iar statele membre au adoptat, pe baza art. 137 din acest Tratat, norme specifice prin care au stabilit o serie de măsuri pentru protecția lucrătorilor, inclusiv în privința limitării timpului de muncă.
În același timp, cancelarul austriac Nehammer afirma nu demultă că va „impulsiona” piața muncii din Austria prin eliminarea impozitării muncii suplimentare, o afirmație care denotă nu numai că ignoră scopul limitării timpului de muncă, ci chiar încurajează astfel de practici.
Sigur, la nivel internațional există un interes crescut în rândul lucrătorilor pentru creșterea veniturilor salariale, iar lucrătorii pot fi chiar interesați să presteze muncă suplimentară atunci când nivelul taxării scade pentru aceste venituri, însă în lipsa unei abordări echilibrate, aceste situații au consecințe grave pe termen mediu și lung, chiar dacă pe termen scurt pot fi privite ca fiind avantajoase.
Comentarii articol (0)