avocatnet.ro 
- Cauza C‑164/23 Compania de transport public Volánbusz Zrt., care oferă servicii regulate de transport cu autobuzul în Ungaria, a fost sancționată de autoritățile maghiare pentru că nu a înregistrat corect timpul de lucru al șoferilor de autobuz în legătură cu deplasarea acestora la și de la locurile de staționare externe. Acești șoferi își începeau și terminau serviciul în parcări externe ale companiei, iar autoritățile au considerat că timpul petrecut de aceștia pentru a ajunge la acele parcări și pentru a reveni acasă trebuie înregistrat ca „altă muncă” în sensul Regulamentului (CE) nr. 561/2006. Volánbusz a contestat sancțiunea, susținând că depozitele externe ar trebui să fie considerate „sediul angajatorului unde se află locul normal de staționare al conducătorului auto”, în sensul art. 9 (3) din regulament, ceea ce ar exclude necesitatea înregistrării timpului de deplasare ca „altă muncă”. Instanța din Ungaria a solicitat CJUE să clarifice dacă noțiunea de „sediul angajatorului” include astfel de depozite externe și dacă este necesară prezența unor facilități (cum ar fi instalații sanitare) pentru a fi considerate ca atare.
CJUE a decis că noțiunea de „sediul angajatorului unde se află locul normal de staționare al conducătorului auto” include locuri precum depozitele externe de vehicule, cu condiția ca șoferii să-și desfășoare în mod regulat activitatea acolo și să se întoarcă fără instrucțiuni speciale din partea angajatorului. Curtea a specificat că prezența facilităților, cum ar fi toaletele sau spațiile de odihnă, nu este necesară pentru a defini aceste locații drept „sedii” ale angajatorului. În schimb, proximitatea acestor depozite de locuințele șoferilor poate fi luată în considerare, dar nu este determinantă. Art. 9 (3) din regulamentul european mai sus menționat urmărește să reglementeze cazurile în care un șofer trebuie să se deplaseze pentru a prelua vehiculul dintr-un alt loc decât reședința sa sau sediul normal al angajatorului. CJUE a subliniat că obiectivul regulamentului este îmbunătățirea condițiilor de muncă ale șoferilor și creșterea siguranței rutiere, dar este important să se ia în considerare și perspectiva șoferului, nu doar organizarea internă a companiei, în stabilirea locului de staționare normal.
Art. 9 din regulamentul european stabilește normele privind modul în care trebuie înregistrate anumite perioade de lucru ale conducătorilor auto în transportul rutier. În cazul în care un șofer trebuie să conducă un vehicul care nu intră sub incidența regulamentului pentru a se deplasa către sau de la un loc unde va prelua un vehicul care intră sub incidența regulamentului -- art. 9 (3) -- , acest timp trebuie considerat ca „altă muncă” și nu ca perioadă de repaus.
Hotărârea integrală poate fi consultată aici.
- C‑329/23 Cazul a implicat un cetățean cu dublă cetățenie, austriacă și liechtensteiniană, WM, care desfășura activități independente în trei state: Austria, Liechtenstein și Elveția. În perioada 1 ianuarie 2017 – 31 martie 2018, activitatea sa a fost împărțită astfel: 19% din timp în Austria, 78% în Liechtenstein și 3% în Elveția. WM a solicitat de la autoritățile austriece un certificat care să confirme că, în această perioadă, era supus exclusiv sistemului de securitate socială austriac. Casa de Asigurări Sociale pentru Lucrători Independenți (SVS) a refuzat această cerere, considerând că, în lipsa unui acord care să includă Austria, Liechtenstein și Elveția, activitățile sale ar trebui să fie supuse legislațiilor diferite din fiecare stat. SVS a contestat o hotărâre favorabilă lui WM, dată de Tribunalul Administrativ Federal din Austria. Mai departe, Curtea Administrativă din Austria a sesizat CJUE pentru a clarifica dacă Regulamentul european (nr. 883/2004) de coordonare a sistemelor de securitate socială se aplică în situația în care un lucrător desfășoară activități în mai multe state, inclusiv în Elveția, și dacă trebuie emise certificate separate pentru fiecare stat.
CJUE a decis că regulamentul european se aplică în cazul unui lucrător care desfășoară activități în mai multe state, inclusiv în Elveția, Liechtenstein și un stat membru al UE (Austria), conform Acordului SEE și Acordului privind libera circulație a persoanelor dintre UE și Elveția. Curtea a hotărât că legislația de securitate socială trebuie determinată separat pentru fiecare relație bilaterală între statele implicate. Astfel, pentru Austria și Liechtenstein se aplică regulamentele din Acordul SEE, iar pentru Austria și Elveția se aplică regulamentele prevăzute în acordul cu Elveția.
Curtea a subliniat că aplicarea normelor UE urmărește evitarea aplicării simultane a mai multor legislații naționale de securitate socială, asigurându-se că lucrătorul este supus unei singure legislații. De asemenea, a concluzionat că activitatea din Elveția, reprezentând doar 3% din veniturile lui WM, nu constituie o schimbare semnificativă care să implice modificarea legislației aplicabile pentru restul activităților sale din Austria și Liechtenstein. În acest caz, legislația austriacă a continuat să se aplice în conformitate cu dispozițiile tranzitorii ale Regulamentului 883/2004.
euprotopopescu69 
Mihaelanadia