Instituțiile publice din țara noastră vor trebui să elaboreze și să implementeze un plan de acțiune în caz de cutremur, care să conțină proceduri clare pentru evitarea pericolelor ce ar putea afecta persoanele aflate în interiorul sau în preajma clădirilor administrate de acestea în cazul unui seism, după cum este prevăzut într-un proiect legislativ aflat în dezbaterea parlamentarilor.
La modul concret,
proiectul de lege aflat în dezbatere la Senat vizează modificarea
Legii 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, în sensul introducerii unor prevederi ce vizează autoritățile publice.
Mai precis, pentru clădirile de interes și utilitate publică pe care le dețin, instituțiile publice vor trebui
să elaboreze și să implementeze un plan de acțiune în caz de cutremur,
“care să prevadă proceduri și măsuri în scopul evitării pagubelor prilejuite de producerea unui cutremur față de persoanele aflate în interiorul și proximitatea clădirilor de interes și utilitate publică”, după cum apare în document.
Această obligație va viza toate instituțiile publice, fără să conteze dacă imobilele administrate de ele au sau nu risc seismic.
În plus, reprezentanții instituțiilor publice ce administrează imobile de interes și utilitate publică vor trebui
să aducă la cunoștința publicului planul de acțiune în caz de cutremur, prin afișarea acestuia la loc vizibil, prin instruirea personalului angajat, prin afișarea pe site-ul instituției etc.
Practic, pe lângă planul de evacuare în caz de incendiu, în clădirile deținute de instituțiile publice va trebui să găsim afișat, după ce măsura va ajunge să se aplice, și planul de acțiune în caz de cutremur.
Totodată, prin proiect sunt precizate și sancțiunile ce se vor aplica reprezentanților instituțiilor publice care nu se vor achita de obligația propusă acum. Astfel, proprietarii sau administratorii acestor clădiri vor răspunde
“contravențional și civil, după caz, pentru nerealizarea măsurilor de intervenție dispuse prin prezenta lege”, potrivit viitoarei legi.
Măsurile cuprinse în proiectul de față sunt
“esențiale pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, asigurând astfel protecția vieții cetățenilor și a funcționarilor publici”, după cum subliniază inițiatorii acestora.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat în Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (3)