Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor a primit luni votul senatorilor și merge acum, pentru dezbatere și votul decisiv, la Camera Deputaților.
Pe 13 martie 2024, Comisia Europeană a adoptat un pachet de decizii referitoare la încălcările dreptului UE, printre care se numără și cazul României, specificat în cauza 2024/2007. Această cauză se concentrează pe transpunerea incorectă a Directivei 2014/36/UE, care reglementează condițiile de intrare și ședere a muncitorilor sezonieri din țări terțe. Autoritățile române au avut la dispoziție două luni pentru a răspunde la notificarea de întârziere, termenul fiind extins până pe 13 iulie 2024. După consultări cu Comisia, autoritățile române au prezentat modificările legislative necesare pentru a asigura o transpunere corectă a directivei europene.
Astfel, proiectul de act normativ pe care îl avem azi în față vizează modificarea OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și OG nr. 25/2014 referitoare la încadrarea în muncă a străinilor. Printre schimbările vizate se numără:
- posibilitatea de a revoca viza sau dreptul de ședere temporară al lucrătorilor sezonieri, dacă angajatorul este lichidat, insolvent, nu desfășoară activități economice, nu are datoriile achitate sau a fost sancționat recent, în ultimele șase luni, pentru anumite contravenții;
- oferirea de compensații lucrătorilor sezonieri când viza e retrasă din motive neimputabile: în situația în care este retrasă autorizația pentru angajarea în muncă a lucrătorului sezonier (viza de lungă ședere ori permisul de ședere temporară, după caz), angajatorului îi va reveni răspunderea pentru plata către lucrătorul sezonier a două salarii minime brute garantate în plată, precum și a obligațiilor restante pe care angajatorul ar fi trebuit să le respecte în cazul în care viza de lungă ședere ori dreptul de ședere temporară nu ar fi fost revocate;
- prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă: se va abroga prevederea care impunea lucrătorilor sezonieri să demonstreze, cu ocazia solicitării prelungirii dreptului de ședere, menținerea salariului minim pe întreaga durată a șederii, astfel protejându-i de eventualele sancțiuni cauzate de culpa angajatorului;
- la condițiile privind obținerea avizului de angajare, va fi necesar ca din certificatul constatator să rezulte că în registrul comerţului sau, după caz, în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor nu au fost înregistrate menţiuni nici cu privire la o procedură de lichidare a angajatorului, nu doar faliment;
- aplicarea cerințelor de pregătire profesională doar în cazul profesiilor reglementate: mai exact, se vor solicita documente de autorizare doar în cazul profesiilor reglementate potrivit legii.
Comentarii articol (0)