Directiva europeană privind salariul minim: Transpunem la timp, dar o facem și bine?

Salariul minim va crește la 4.050 lei brut anul viitor, iar, spre surprinderea unora, România se află de aceasta dată printre statele care au procedat „cum trebuie” în ceea ce privește directiva europeană care stabilește salariul minim adecvat în UE. Cel puțin, ne-am încadrat în termen, proiectul de lege pentru stabilirea salariilor minime, ce-a fost inițiat în iunie 2024, se află acum pe masa președintelui statului pentru promulgare.

Ne-am mișcat îndeajuns de repede (termenul de transpunere a directivei e 15 noiembrie), am implementat și o formulă, dar am luat și o valoarea de referință a salariului minim brut de 47 – 52% din salariul mediu. Chiar dacă directiva europeană oferea spre exemplu valoarea de 50% din salariul mediu sau 60% din salariul median, România s-a dus mai departe și-a luat un interval de referință mai larg doar pentru a lăsa impresia că ne vom putea îndrepta spre 52%. În realitate, creșterea salarială propusă pentru 1 ianuarie, de 350 lei (de la 3.700 la 4.050 lei), va duce salariul minim la 47% din salariul mediu, nici măcar jumătate din acesta.

Nota redacției: Procedura prin care se va stabili salariul minim anual va stabili gradul de adecvare a salariului de bază minim brut garantat în plată în funcție de ponderea acestuia în câștigul salarial mediu brut. Proiectul prevedea inițial un nivel orientativ al ponderii salariului minim în câștigul salarial mediu brut de 50-52%, dar votul final s-a dat pe intrevalul 47 - 52%. 

Formula de calcul a salariului minim a rămas aceeași ca la început și are în vederea rata inflației, productivitatea muncii, dar la final tot negocierile contează.

Comisia de muncă a modificat intervalul de referință peste noapte, fără o consultare reală

Chiar dacă formula a rămas intactă, așa cum a fost propusă inițial, valoarea de referință a suferit o lărgire: de la 50 – 52% s-a ajuns la 47 – 52% în urma amendamentelor unui senator PNL ce-au fost adoptate cu unanimitate de voturi. Din partea sindicală, lărgirea nu aduce niciun efect benefic nici mediului de afaceri, deoarece nu putem vorbi de predictibilitate într-un spațiu de manevră atât de mare, dar nici angajaților, care vor fi constrânși înspre pragul inferior. Din partea patronală, orice reducere a ponderii din salariul mediu este bine-venită datorită faptului că există industrii care se pot închide de pe urma creșterii salariului minim (precum ar fi textilele), dar și pentru a-și apăra competitivitatea și rata profitului.

Indiferent de tabăra pe care o reprezentăm sau din perspectiva căreia vorbim, cert este că salariul minim, indiferent de cât de ridicat pare a fi, nu acoperă nevoile minime pentru un trai decent. Coșul minim de consum pentru un trai decent este de 10.450 lei pentru o familie alcătuită din doi adulți și doi copii sau de 4,45 salarii minime pe economie. În cazul unui individ, coșul minim de consum este de 3.972 lei - cu aproape 81% mai mult decât valoarea minimului actual (3.700 lei – 2.363 lei net). 

În înțelegerea contemporană, salariul minim trebuie să țintească către un trai decent, doar că istoric acesta a fost mai degrabă un prag minim care să asigure supraviețuirea. Precum și sărăcia este calculată în funcție de un prag, la fel și salariul minim a fost gândit pentru a acorda lucrătorilor un standard minim sub care nimeni să nu poate cădea.

Creșterea salariului minim de la 3.700 lei brut la 4.050 va afecta un număr de 1.823.520 de salariați, conform datelor avansate de Guvern în nota de fundamentare a proiectului de HG care prevede majorarea. În 2025 vor fi în medie 5,5 milioane de salariați în economia națională, adică la început de an aproximativ 33% din acest total vor fi plătiți cu minimul pe economie. 

Indiferent de analizele pe salariul minim, fie că au venit din partea Cartel ALFA, BNS sau Concordia, concluzia era clară: medianul este mult mai aproape de salariul minim. Salariul mediu este disponibil doar pentru aproximativ 20% din populație.

Ce au făcut alte state

În state precum Cipru, Estonia, Franța, Italia, Lituania, Malta sau Portugalia procesul de-a transpune directiva europeană în legislația internă nici nu a început. În Germania, Irlanda sau Slovenia, pe de altă parte, nici nu este nevoie datorită unor procese deja foarte bine elaborate.

În Europa de Est ne-am mișcat repede, iar în Ungaria, Letonia, Polonia, Bulgaria și Slovacia procesul fie este spre final, fie se îndreaptă în acea direcție. În Bulgaria, soluția a fost simplă: 50% din salariul mediu. În Polonia situația este similară cu cea din România, dar fără intervalul de referință de 47 – 52%. Polonezii se uită la puterea de cumpărare, productivitate, creșterea reală a salariului, dar și la distribuția acestora.

Față de noi, aceștia au în vedere și creșterea reală a salariului, în timp ce la noi se ia în considerare doar rata inflației și creșterea productivității. Creșterea reală a salariului reprezintă creșterea salarială după inflație, iar cum ne-arată exemplul european nivelul salarial din prezent este sub acela de la începutul pandemiei. Pe scurt, oamenii au o putere de cumpărare mai scăzută.

În Malta există un sistem similar care are în vedere o creștere salarială în funcție de creșterea costului de trai. În Slovenia situația este similară, iar guvernul are loc de-a se folosi și de mai multe date precum ar fi distribuția salarială, creșterea salarială reală, gradul de negociere colectivă și creșterea economică. Factorii sunt multiplii, dar și în România pot fi luați în considerare deoarece, în continuare, rolul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, unde se întâlnesc guvernul, patronatele și sindicatele, rămâne acela de-a decide salariul minim. Formula dă un anumite rezultat, dar tot trebuie să existe o înțelegere, iar fiecare parte poate aduce studii suplimentare.

Mai important decât formula de calcul pentru salariul minim brut este viitorul negocierilor colective, deoarece 27% dintre lucrători sunt pe salariul minim și, coincidență, cam același procent sunt acoperiți de negocieri colective. Directiva impune crearea unui plan elaborat de-a promova negocierile colective acolo unde rata de acoperire este sub 80% așa cum este cazul în majoritatea Europei.

Planul, precum și legea cu salariul minim și hotărârea de guvern pentru a aproba formula, se află pe ultima sută de metri. Se discută, dacă nu s-au discutat deja în comisiile de dialog social, se acceptă ultimele comentarii, iar rapid le vom avea pe toate incluse în legislația națională.

Planul include campanii de promovare, sesiuni de formare pentru sindicaliști, dar și reprezentanții din partea patronală pentru a spori calitatea dialogului social. Timp de 5 ani este de lucru, dar în continuare extinderea gradului de negociere colectivă rămâne o sarcină dificil de îndeplinit. 

Legea anterioară a dialogului social (62/2011) făcea aproape imposibilă încheierea contractelor colective la nivel de sector. Legea 367/2022 a simplificat procedura, dar până în prezent doar un contract colectiv sectorial a fost semnat în privat, unde, culmea, este și singurul care se aplică la întreg sectorul de activitate: sectorul bancar, mai exact. În rest, există un CCM sectorial în Sănătate, iar altul în Învățământ Preuniversitar, dar și un altul în lucru la nivelul Asistenței Sociale.

Peste noapte putem ajunge la dezideratul de 80% acoperire, chiar 100%, prin semnarea unui CCM național, dar pentru acesta este nevoie de două confederații reprezentative patronale (două au mai rămas: Concordia și CNIPPMR) și două din partea patronală. Chiar și dacă se înțeleg și decid semnarea contractului, în absența unor negocieri serioase, riscăm să fie doar un copy-paste din Codul Muncii și Legii Dialogului Social, cu foarte mici adăugiri.

Dacă ar fi să tragem linie, am spune că statul român, de această dată, a procedat cum trebuie: nu a depășit termenele, s-a consultat cu partenerii de dialog social (chiar dacă i-a mai și ignorat), iar la final a găsit și-o formulă pe care a inclus-o în lege. Dacă ar fi să ne uităm la detalii specifice, am observa o situație îngrijorătoare însă – 33% vor fi pe salariul minim la anul – adică așa cum ne-am obișnuit din 2011 până-n prezent.