Concret, conform OUG nr. 195/2002, dacă un șofer obține un rezultat sub 0,10 mg/l alcool pur la testarea alcoolului, acesta are dreptul să solicite o a doua testare. Dacă al doilea test indică 0 mg/l alcool pur, șoferul poate pleca fără nicio sancțiune. În schimb, dacă se confirmă orice concentrație de alcool, chiar și sub pragul de 0,10 mg/l, șoferul va fi sancționat cu amendă.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: conducerea sub influenta băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune”, se arată în ordonanță.
Având în vedere că valoarea unui punct de amendă este de 165 de lei, amenzile pentru conducerea sub influența alcoolului sunt cuprinse între 1.485 și 3.300 de lei.
Șoferii care sunt testați de polițistul rutier și li se depistează o concentrație de alcool între 0,11 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, pot solicita să li se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale, pentru a stabili alcoolemia în sânge.
„Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere, testata de politistul rutier cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic si depistata ca având o concentratie cuprinsa între 0,11-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat inclusiv, îi poate solicita acestuia sa i se recolteze mostre biologice în cadrul unitatilor sau institutiilor medicale, în vederea stabilirii îmbibatiei de alcool în sânge”, este explicat în sursa menționată anterior.
Șoferii care refuză sau nu pot să se supună testării pentru stabilirea consumului de substanțe psihoactive sau a concentrației de alcool în aerul expirat, la solicitarea polițistului rutier, sau este testată cu un mijloc tehnic de către polițistul rutier și depistată cu o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau cu prezența unor substanțe psihoactive în organism, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei sau a consumului de substanțe psihoactive, după caz.
Citește și: Care sunt etapele testării pentru verificarea consumului de alcool sau droguri și ce se întâmplă în fiecare situație în parte
Conducerea unui autoturism sau tramvai de către o persoană cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.
Recoltarea mostrelor biologice se efectuează doar în prezența unui polițist rutier și se poate realiza în următoarele locații ale instituțiilor medicale:
- în interiorul unităţilor de asistenţă medicală autorizate;
- în ambulanţe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare;
- în interiorul unităţilor medico-legale;
Comentarii articol (0)