- în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde își are domiciliul sau reședința, poate vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își are domiciliul ori reședința, conform legii;
- în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din cadrul acesteia;
- în cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secție de votare organizată în străinătate;
- în cazul în care îndeplinește funcția de membru al biroului electoral al secției de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secției de votare ori asigură menținerea ordinii, votează la secția de votare unde își desfășoară activitatea;
- în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secție de votare care îi asigură accesul la vot.
Pentru a afla concret care-i secția la care vor putea vota duminică, alegătorii vor trebui să introducă în aplicația Registrul Electoral codul numeric personal și numele de familie.
În București, în paralel cu alegerile prezidențiale, se organizează și un referendum, în cadrul căruia bucureștenii vor trebui să răspundă la trei întrebări legate de organizarea administrativă a Capitalei.
Și cei ce vor să participe la referendum pot afla, tot prin intermediul Registrului Electoral, care este secția de votare la care sunt arondați.
Ghidul alegătorului la alegerile de duminică poate fi găsit aici.
Comentarii articol (0)