De ce sistemul juridic românesc întâmpină dificultăți în sancționarea eficientă a infracțiunilor motivate de ură

Un recent comunicat al PICCJ explică ineficiența investigării în România a infracțiunilor motivate de ură. Conform documentului, procurorii monitorizează constant acest tip de infracțiuni, colectând date semestrial atât despre infracțiuni de sine stătătoare (inclusiv cele prevăzute de OUG 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război), cât și despre infracțiuni agravate de un motiv de discriminare.

Sursa citată arată că Parchetul General desfășoară controale periodice privind modul de investigare a infracțiunilor motivate de ură de către parchetele din subordine. În prezent, este în desfășurare un control asupra cauzelor înregistrate în anii 2023 și 2024.

Comunicatul mai arată că procurorii beneficiază de o metodologie specifică de investigare a infracțiunilor motivate de ură și că au la dispoziție "Ghidul privind identificarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor motivate de ură", un document elaborat printr-un proiect finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian.

Însă documentul citat arată că există un număr relativ mic de sesizări prin denunț sau plângere, cu privire la acest gen de infracțiuni și, mai ales, faptul că PICCJ nu are atribuții și nici capacitatea operațională de a monitoriza postările din mediul online.

Aparent, autosesizările instituției au fost făcute în situațiile în care mass-media a reflectat posibile încălcări ale legislației penale privind incriminarea infracțiunilor motivate de ură (inclusiv în cazul recent al unui europarlamentar).

Cel mai grav aspect relevat de comunicatul de presă este acela că dispozițiile legale ce sancționează infracțiunile motivate de ură ”sunt insuficient adaptate la realitățile faptice, fiind de strictă interpretare și limitează situațiile pentru care poate interveni tragerea la răspundere penală”.

Parchetul General oferă și o analiză a art. 5 din OUG 31/2002, care incriminează promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid, crime contra umanității și crime de război. Instituția evidențiază limitarea sferei de aplicare a infracțiunii, condiționată de existența unei hotărâri de condamnare definitivă: ”infracțiunea menționată are ca premisă existența unei hotărâri de condamnare prin care s-a stabilit anterior vinovăția persoanelor al căror cult este în prezent promovat".

Această premisă, conform PICCJ, "limitează semnificativ sfera persoanelor a căror apologie în discursul public poate întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni", simplele referințe la personaje istorice necondamnate nefiind suficiente.

Conform art. 317 Cod penal, ”instigarea la ură pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.