O tânără din România a câștigat procesul înaintat la CEDO împotriva autorităților după ce acestea au „eșuat” în a o proteja după ce aceasta a fost victima violenței cibernetice. În acest caz, fostul partener al victimei a distribuit fotografii intime ale acesteia către familia sa și prietenii fratelui ei după despărțire.
Mai mult, fostul partener a publicat aceleași fotografii, împreună cu datele de contact ale victimei, pe site-uri care promovau servicii de escorte. În urma acestui fapt, tânăra a început să primească apeluri telefonice din partea unor persoane interesate de astfel de servicii.
Victima a susținut că fostul partener a avut un comportament agresiv față de ea, împingând-o și amenințând-o că va tipări fotografiile compromițătoare pentru a le distribui în cadrul universității unde aceasta studia.
Deși reclamanta a înștiințat de îndată autoritățile despre aceste fapte, urmărirea penală și procedurile judiciare aferente au durat foarte mult, ajungându-se chiar la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. În cele din urmă, după patru ani, s-a dispus clasarea cu privire la majoritatea infracțiunilor care îl vizau pe fostul partener al victimei. Procurorul a susținut că victimei i se putea imputa o parte din vina pentru că trimisese voluntar fotografiile.
Curtea a constatat că, la momentul faptelor, legislația națională nu proteja în mod adecvat victimele violenței cibernetice, iar ancheta a fost marcată de întârzieri semnificative și de o abordare ineficientă din partea autorităților.
În urma analizei, CEDO a decis că România a încălcat drepturile victimei și a încălcat articolul 8 din din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, care prevede că „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, adomiciliului său şi acorespondenţei sale”.
Victimei i-au fost acordate daune morale de 7.500 de euro, daune materiale de 700 de euro și 125 de euro pentru costuri de procedură.
De asemenea, Curtea a subliniat că autoritățile române nu au luat măsurile necesare pentru a proteja victima de noi abuzuri și pentru a finaliza ancheta înainte de expirarea termenului de prescripție.
Comentarii articol (2)