Autoritățile române nu au reușit să protejeze o tânără împotriva violenței cibernetice și au încălcat articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, a stabilit recent Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Ancheta înaintată de victimă a fost considerată „ineficientă” din cauza duratei excesive și a atitudinii autorităților române, care au atribuit parțial vina reclamantei, contribuind astfel la „revictimizarea” acesteia. Citește articolul
Pornografia din răzbunare („revenge porn”, în engleză), un tip de pornografie care presupune divulgarea de materiale pornografice pentru a provoca suferință psihică unei persoane, va fi incriminată ca o faptă penală independentă, potrivit unei legi publicate astăzi în Monitorul Oficial. Citește articolul
În 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a pronunțat numeroase decizii obligatorii pentru instanțele din toată țara. Este vorba despre decizii pronunțate de completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și civilă și de recursuri în interesul legii ce vizează, printre altele, executările silite, conturile de socializare, concursul de infracțiuni sau publicarea anunțurilor fictive pe internet. Citește articolul
Difuzarea sau răspândirea unui material pornografic de către o persoană, fără a avea dreptul sau acordul celeilalte persoane care se regăseşte în imagini, chiar dacă înregistrarea a fost realizată cu consimţământul celor implicaţi, poate fi pedepsită de Codul penal ca faptă de violare a vieţii private, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a tranşat, în iunie, o practică neunitară a instanţelor de judecată din ţara noastră. Citește articolul