Operaționalizarea sistemului vine la puțin timp după ce șeful Vămii anunțase despre iminența măsurii la conferința fiscală anuală organizată de EY România. „Avem acum proiectul e-Sigiliu, cu care suntem în implementare și sperăm să-i dăm drumul până la finalul acestei luni (31 ianuarie - n. red.), ca să fie deplin operațional. Avem achiziționate mașini. O parte dintre ele le-ați văzut la parada de 1 decembrie - sunt acele mașini Ford inscripționate și care au și camere. Au un sistem IT destul de sofisticat pe ele: citesc în timp real numărul de înmatriculare și, în momentul când vom avea definitivată și aplicația, când un anumit mijloc de transport trece pe lângă o astfel de mașină de-a noastră, vom afla informații (dacă, cumva, este vreun consemn sau dacă e ceva de văzut la vehiculul respectiv)”, declarase Marcel Mutescu, Președintele AVR.
Sistemul e-Sigiliu a fost introdus în legislație pe finalul anului 2023, însă fără a exista un orizont concret pentru operaționalizarea sa. Conform informațiilor AVR de acum un an, se estima că sistemul ar putea deveni funcțional cel mai devreme în a doua parte a anului 2024. Până la urmă, însă, operaționalizarea a fost făcută în februarie 2025.
În linii mari, este vorba de bunurile aflate în tranzit în România și de operațiunile cu contribuabili cu reputație fiscală rea. Autoritățile monitorizează transporturile atât ziua, cât și noaptea, folosind echipe de intervenție rapidă dacă apar probleme (deschiderea neautorizată a sigiliilor, abaterea de la ruta prestabilită, staționarea nejustificată).
Conform AVR, printre avantajele sistemului e-Sigiliu se numără:
- monitorizarea în timp real: sigiliile electronice dotate cu tehnologie GPS permit urmărirea traseului transporturilor și, în funcție de informațiile obținute, intervenția rapidă a echipelor mobile pe întreg teritoriul național, pentru constatarea și sancționarea fraudelor vamale sau fiscale și manipularea frauduloasă a mărfurilor;
- diminuarea fenomenului de fraudă vamală și fiscală în situația mărfurilor aflate în trafic;
- reducerea cheltuielilor alocate asigurării supravegherii și derulării controlului vamal, a controlului mărfurilor aflate în mișcare și eficientizarea resurselor utilizate prin efectuarea de controale precise, pe baza datelor colectate în timp real.
Citește și: e-Transport vs. e-Sigiliu: Ce asemănări și diferențe există între cele două sisteme.