Propunerea ministerului vine în contextul în care Legea 211/2004 prevede măsuri de acordare de către stat a asistenței juridice gratuite și a sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracțiunilor, dar și al modificărilor aduse legii menționate anul trecut.
Aceste modificări, introduse prin Legea 272/2024, prevăd extinderea sferei de acordare a compensațiilor financiare și în privința daunelor morale, extinderea asistenței juridice gratuite și cu privire la membrii de familie ai victimei directe a infracțiunii, facilitarea accesului victimelor la procedurile prevăzute de lege pentru valorificarea acestor drepturi.
Conform Legii 272/2024, Ministerul Justiției are competența de a crea formulare standard pentru cererile inițiale către instanță. Astfel, acest demers vine în ajutorul persoanelor care au fost victime ale infracțiunilor și care doresc să solicite asistență juridică gratuită sau care urmăresc să obțină fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești prin care li s-au acordat despăgubiri civile.
De asemenea, actul normativ amintit, oficializat în noiembrie anul trecut, obligă ministerul să adopte modelele acestor cereri în trei luni de la intrarea sa în vigoare.
Este bine de știut faptul că, în cazul persoanelor care au fost victime ale infracțiunilor cu violență, legislația prevede acordarea unei compensații financiare. O decizie adoptată în iunie 2023 a introdus posibilitatea ca victimele să primească un avans din această compensație sub formă de voucher. Acest ajutor de urgență are o valoare maximă de cinci salarii minime brute pe economie, este destinat acoperirii cheltuielilor imediate precum hrană, transport și medicamente și poate fi accesat prompt pentru a răspunde nevoilor urgente ale victimelor. Mai multe detalii cu privire la acest subiect pot fi citite aici.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de ordin trebuie semnat de ministru și publicat în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (0)