avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 306 soluții astăzi
Acasă Subiect: victima infractiuni
Subiect: victima infractiuni
ACCES GRATUIT

UPDATE Victimele infracțiunilor pot primi un ajutor de urgență în valoare de până la 18.500 de lei. Prima solicitare de ajutor financiar, aprobată de instanță

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
19 Iulie 2024 | 1 | 5458 | Timp de citire: 2 min.

Persoanele care au avut de suferit în urma unor acțiuni violente îndreptate împotriva lor pot primi, conform legii, o compensație financiară. Printr-o hotărâre oficializată în iunie 2023, s-a stabilit ca victimele infracțiunilor să poată primi, sub formă de voucher, un avans din compensația financiară, destinat acoperirii nevoilor de moment, printre care și pentru asigurarea hranei, transportului sau medicamentelor. Ajutorul de urgență are valoarea de până la cinci salarii minime brute pe țară. Ministrul justiţiei a anunțat joi că prima solicitare de acordare a unui astfel de ajutor de urgență a fost aprobată recent de instanţă. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Noua legislație europeană privind confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni

Cristian Stanescu în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
16 Mai 2024 | 0 | 587 | Timp de citire: 2 min.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat recent un act legislativ care stabilește norme minime pentru confiscarea bunurilor obținute din infracțiuni. Directiva vizează o gamă largă de infracțiuni, inclusiv criminalitatea organizată, terorismul, traficul de persoane și traficul de droguri. Statele membre vor trebui să permită indisponibilizarea bunurilor suspecte de a proveni din infracțiuni și confiscarea lor ulterioară în caz de condamnare. Citește articolul

ACCES GRATUIT

DNSC a lansat un ghid care te poate ajuta să te protejezi de fenomenul deepfake

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
2 Aprilie 2024 | 0 | 1533 | Timp de citire: 2 min.

Odată cu avansul tehnologiei este esențial să poți identifica și gestiona conținutul falsificat online, așa numitul ”deepfake”. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat recent un ghid în acest sens, oferind informații detaliate despre fenomenul deepfake. Ghidul acoperă informații despre tehnologiile implicate, oferă exemple și instrumente de detectare, dar și sfaturi practice pentru utilizarea responsabilă a tehnologiei digitale și pentru a proteja integritatea informației online. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Din 23 iulie, perioada în care se pot aplica măsurile dispuse, în cazul violenței domestice, prin ordinul de protecție se va dubla

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
21 Iulie 2023 | 0 | 5355 | Timp de citire: 2 min.

Obligațiile sau interdicțiile ce se stabilesc pentru agresor, în cazurile de violență domestică, prin ordinul de protecție se vor putea aplica, începând din 23 iulie, pe o perioadă dublă față de cea din prezent, respectiv de 12 luni, după ce o lege în acest sens a fost oficializată joi. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Cum pot accesa victimele infracțiunilor serviciile sociale de protecție și reintegrare

Alexandros Bakos în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
16 Aprilie 2019 | 0 | 1372 | Timp de citire: 3 min.

Recent, au fost implementate unele măsuri suplimentare de protecție a victimelor infracțiunilor, în baza unei ordonanțe de urgență. În acest context, arătăm în articolul de față cum pot astfel de persoane să acceseze serviciile sociale de protecție și reintegrare socială care există pentru a șterge, pe cât posibil, efectele negative ale infracțiunilor. Citește articolul

ACCES GRATUIT
OUG în vigoare

UPDATE De acum, victimele infracțiunilor vor beneficia de mai multe măsuri de protecție și reintegrare socială

Alexandros Bakos în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
11 Aprilie 2019 | 0 | 3806 | Timp de citire: 2 min.

Guvernul a extins măsurile de protecție la care vor avea acces victimele infracțiunilor, prin intermediul unei ordonanțe de urgență intrată în vigoare pe 10 aprilie. Printre cele mai importante măsuri nou-introduse se regăsesc cele referitoare la crearea unor compartimente specializate în sprijinirea victimelor infracțiunilor sau prevederile referitoare la oferirea unor servicii individualizate, în funcție de victimă. Citește articolul

ACCES GRATUIT

De-acum, hartuirea este pedepsita penal. Cum poti depune plangere daca esti urmarit sau agasat?

Mirela Oprea în Justițiabil in România
14 Martie 2014 | 87 | 294375 | Timp de citire: 7 min.

Din 1 februarie, si victimele urmarite sau agasate de infractori pot depune plangere penala impotriva acestora. Mai precis, daca vechiul Cod penal reglementa un singur tip de hartuire, cea sexuala, noul Cod, in vigoare deja de o luna, introduce si hartuirea ca infractiune contra libertatii persoanei. Ceea ce da cetatenilor posibilitatea de a se apara in instanta impotriva celor care ii urmaresc sau ii suna nejustificat, provocandu-le teama si frica.  Citește articolul

ACCES GRATUIT

Esti victima unei infractiuni? Afla cum poti beneficia de asistenta juridica gratuita de la stat

Mirela Oprea în Justițiabil in România
6 Noiembrie 2013 | 1 | 6743 | Timp de citire: 4 min.

Victimele infractiunilor au dreptul de a solicita asistenta juridica gratuita din partea statului, adica de a fi asistate sau reprezentate de un avocat pe tot parcursul procesului penal. Acest ajutor din partea statului se acorda doar in anumite conditii pe care victima trebuie sa le indeplineasca, precum incadrarea intr-un anumit tip de infractiune sau sesizarea organele de urmarire penala in termen de maxim 60 de zile de la data savarsirii infractiunii.  Citește articolul