OUG 52/2016 transpune Directiva Europeană 2014/17/UE referitoare la contractele de credit pentru consumatori garantate cu bunuri imobile rezidențiale. Actul normativ reglementează drepturile și obligațiile părților implicate în astfel de contracte, cuprinzând aspecte precontractuale, dar și educația financiară a consumatorilor și condiții contractuale. De asemenea, măsura vizează activitatea de recuperare creanțe, împrumuturile în valută, creditele cu rată variabilă, și serviciile de consiliere independentă. Ordonanța cuprinde și cerințe de competență pentru personalul implicat și normele de conduită, cu accent pe protecția consumatorilor și prevenirea riscurilor financiare.
Recenta OUG 2/2025, oficializată la sfârșitul săptămânii trecute, modifică OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Măsura vine ca răspuns la necesitatea de a asigura o transpunere corectă a Directivei 2014/17/UE, nerespectarea acestei obligații de către statul român plasând țara noastră în imediata vecinătate a declanșării procedurii de infringement.
Una dintre principalele noutăți aduse de OUG 2/2025 vizează intermediarii de credite. Conform noilor reglementări, aceștia trebuie să fie înregistrați de ANPC pentru a putea desfășura activități de intermediere a creditelor sau pentru a presta servicii de consiliere.
Înregistrarea este condiționată de îndeplinirea unor cerințe profesionale stricte, menite să protejeze consumatorii și să asigure un nivel ridicat de competență în domeniu. Printre condițiile de înregistrare se numără deținerea unei asigurări de răspundere civilă profesională sau a unei garanții comparabile, care să acopere eventualele prejudicii cauzate de neglijența profesională. Suma minimă a acestei asigurări este stabilită prin Regulamentul delegat (UE) 1.125/2014.
De asemenea, persoanele fizice autorizate sau, în cazul societăților, acționarii, administratorii, persoanele din conducere și cele care interacționează cu clienții trebuie să aibă o bună reputație și să nu aibă cazier judiciar pentru infracțiuni împotriva proprietății sau infracțiuni în domeniul financiar. Un alt criteriu important este nivelul corespunzător de cunoștințe și competență în materie de contracte de credit, conform cerințelor prevăzute în anexa nr. 3 a ordonanței. Nu în ultimul rând, solicitanții nu trebuie să se afle în procedură de insolvență și trebuie să fie operatori de date cu caracter personal.
Ordonanța prevede și o procedură simplificată pentru înregistrarea intermediarilor de credite legați, care acționează exclusiv în numele unui creditor. În acest caz, creditorul poate efectua înregistrarea în numele intermediarului, transmițând ANPC toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor.
Un aspect important al noilor reglementări este recunoașterea reciprocă a înregistrărilor intermediarilor de credite la nivelul Uniunii Europene. Astfel, înregistrarea efectuată de ANPC produce efecte pe întreg teritoriul UE, fără a fi necesară o înregistrare suplimentară în statele membre gazdă. Intermediarii de credite care doresc să își desfășoare activitatea în alte state membre trebuie să informeze ANPC, care va notifica autoritățile competente din statele respective. În mod similar, intermediarii de credite din alte state membre pot presta servicii în România, fără o înregistrare suplimentară, după notificarea ANPC de către autoritatea competentă din statul de origine.
ANPC are dreptul de a supraveghea activitatea intermediarilor de credite din alte state membre care își desfășoară activitatea în România și poate radia un intermediar din registru în anumite condiții. În cazul radierii, ANPC trebuie să notifice autoritățile competente din statele membre gazdă, iar dacă ANPC constată încălcări ale obligațiilor de către un intermediar de credite, va informa autoritatea competentă din statul membru de origine.
Atenție! Modificările aduse OUG 52/2016 se vor aplica începând cu data de 17 februarie 2025.
Comentarii articol (0)