- Finanțarea serviciilor sociale, condiționată de licență de funcționare.
- Propuneri de ocupare a posturilor vacante în servicii sociale prin concurs.
- Comitet interministerial propus pentru consolidarea asistenței sociale.
- Amenzi pentru nedeclararea modificărilor ce afectează beneficiile.
OUG nr. 5/2025 privind unele măsuri din domeniul social și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost adoptată săptămâna trecută de Guvern și a apărut vineri în Monitorul Oficial. Ordonanța răspunde unor probleme urgente, urmărind, în esență, să asigure calitatea și continuitatea serviciilor sociale, să protejeze interesele persoanelor vulnerabile, să clarifice situațiile potențial abuzive și să mențină disciplina financiară în domeniu, conform notei care a însoțit proiectul de ordonanță.
În cuprinsul noului act normativ e cuprinsă, în primul rând, condiționarea finanțării de la buget a serviciilor sociale de deținerea licenței de funcționare (inclusiv licență provizorie sau plan de restructurare aprobat), astfel încât bugetul de stat să susțină financiar doar centre și programe care respectă standardele minime de calitate, evitându-se situația în care banii de la buget ajung la centre neacreditate. La finele exercițiului financiar, fondurile neutilizate sau utilizate pe perioada cât nu exista licență vor trebui date înapoi statului.
Anul trecut, România a implementat o reformă importantă în domeniul asistenței sociale, printr-o lege care introduce condiții mai stricte pentru acreditarea și licențierea serviciilor sociale și care obliga furnizorii care nu au autorizație de securitate la incendiu să depună eforturi să o obțină până la final de an, cu riscul retragerii licenței. La final de an însă, arată datele Ministerului Muncii, o cincime dintre serviciile licențiate nu dețineau autorizația de securitate la incendiu, inclusiv 662 de centre rezidențiale cu peste 21.000 de beneficiari. În contextul provocărilor financiare și logistice cu care se confruntă furnizorii, ministerul a propus în decembrie o extindere a termenului pentru obținerea autorizației, astfel încât dosarele de licențiere și relicențiere să poată fi soluționate fără această autorizație până la 31 decembrie 2025. Responsabilitatea privind securitatea la incendiu revine, până la obținerea autorizației, beneficiarilor investițiilor.
Mai departe, OUG 5/2025 prevede posibilitatea ocupării prin concurs a unor posturi vacante din serviciile sociale (centre pentru persoane cu dizabilități, centrele de persoane vârstnice etc.), chiar dacă, în principiu, este vorba despre perioade de restrângere a angajărilor în sectorul public. Această derogare ar urma să se acorde numai cu aprobarea Guvernului și în limita bugetului alocat, pentru a menține funcționarea corespunzătoare a serviciilor, potrivit notei care însoțește proiectul.
În contextul gravelor nereguli din asistența socială care au apărut în presă în ultimii ani, Ministerul Muncii a mai propus prin acest act nomativ înființarea unui Comitet interministerial cu rolul de a evalua și consolida capacitatea administrativă în domeniul asistenței sociale, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor.
O altă prevedere importantă din proiect este introducerea unei amenzi de la 10.000 la 25.000 lei pentru persoanele care nu aduc la cunoştinţa direcţiilor asistenţă socială, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.
În fine, ordonanța mai prevede și o serie de aspecte ce țin de salarizarea bugetarilor. De exemplu, se stabilește, prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, că pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcție similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară se stabilește la nivelul reglementat pentru anul 2022 în anexele legii, la care se aplică prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă, precum și majorările salariilor acordate potrivit actelor normative care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 1 ianuarie 2024.