Proiectul de OUG privind unele măsuri din domeniul social și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost pus miercuri în dezbatere la Ministerul Muncii răspunde unor probleme urgente și urmărește, în esență, să asigure calitatea și continuitatea serviciilor sociale, să protejeze interesele persoanelor vulnerabile, să clarifice situațiile potențial abuzive și să mențină disciplina financiară în domeniu.
E prevăzută, în primul rând, condiționarea finanțării de la buget a serviciilor sociale de deținerea licenței de funcționare (inclusiv licență provizorie sau plan de restructurare aprobat), astfel încât bugetul de stat să susțină doar centre și programe care respectă standardele minime de calitate, evitându-se situația în care banii de la buget ajung la centre neacreditate. La finele exercițiului financiar, fondurile neutilizate sau utilizate pe perioada cât nu exista licență vor trebui date înapoi statului.
Anul trecut, România a implementat o reformă importantă în domeniul asistenței sociale, printr-o lege care introduce condiții mai stricte pentru acreditarea și licențierea serviciilor sociale și care obliga furnizorii care nu au autorizație de securitate la incendiu să depună eforturi să o obțină până la final de an, cu riscul retragerii licenței. La final de an însă, arată datele Ministerului Muncii, o cincime dintre serviciile licențiate nu dețineau autorizația de securitate la incendiu, inclusiv 662 de centre rezidențiale cu peste 21.000 de beneficiari. În contextul provocărilor financiare și logistice cu care se confruntă furnizorii, ministerul a propus în decembrie o extindere a termenului pentru obținerea autorizației, astfel încât dosarele de licențiere și relicențiere să poată fi soluționate fără această autorizație până la 31 decembrie 2025. Responsabilitatea privind securitatea la incendiu revine, până la obținerea autorizației, beneficiarilor investițiilor.
Mai departe, proiectul pus miercuri în dezbatere la minister prevede posibilitatea ocupării prin concurs a unor posturi vacante din serviciile sociale (centre pentru persoane cu dizabilități, centrele de persoane vârstnice etc.), chiar dacă, în principiu, este vorba despre perioade de restrângere a angajărilor în sectorul public. Această derogare ar urma să se acorde numai cu aprobarea Guvernului și în limita bugetului alocat, pentru a menține funcționarea corespunzătoare a serviciilor, potrivit notei care însoțește proiectul.
În contextul gravelor nereguli din asistența socială care au apărut în presă în ultimii ani, ministerul propune înființarea unui Comitet interministerial cu rolul de a evalua și consolida capacitatea administrativă în domeniul asistenței sociale, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor.
Corectarea unor situații de acordare a beneficiilor în mod injust
Proiectul de OUG prevede, în continuare, corelarea dintre statutul de persoană cu handicap și deținerea permisului de conducere, în situațiile în care există o incompatibilitate medicală. Cu alte cuvinte, se dorește suspendarea beneficiilor sociale pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav (vizual, psihic/mintal) care încă dețin permis de conducere incompatibil cu diagnosticul. Este prevăzută și reevaluarea medicală a acestor cazuri.
„În situația în care persoanele încadrate într-un grad de handicap dețin un permis de conducere a cărui obținere este incompatibilă cu afecțiunea medicală care a stat la baza încadrării în gradul de handicap, dreptul la prestațiile sociale prevăzute la art. 58 alin. (3) și (4) se suspendă”, scrie, mai exact, în proiect. E vorba, mai exact, de următoarele beneficii sociale care ar urma să fie întrerupte în astfel de cazuri:
- indemnizaţia echivalentă cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0 pe care adultul cu handicap vizual grav o primeşte pentru plata însoţitorului;
- indemnizaţia lunară de 80% ISR pentru adultul cu handicap grav sau de 58% ISR pentru cel cu handicap accentuat;
- bugetul personal complementar lunar de 30% sau 22% ISR.
Suspendarea beneficiilor se va produce de la data constatării incompatibilității de către autoritatea competentă și se va menține până la finalizarea procesului de reevaluare medicală și comunicarea rezultatului acesteia.
O altă prevedere importantă din proiect este introducerea unei amenzi de la 10.000 la 25.000 lei pentru persoanele care nu aduc la cunoştinţa direcţiilor asistenţă socială, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.
În fine, proiectul mai prevede și o serie de aspecte ce țin de salarizarea bugetarilor. De exemplu, se stabilește, prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, că pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcție similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară se stabilește la nivelul reglementat pentru anul 2022 în anexele legii, la care se aplică prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă, precum și majorările salariilor acordate potrivit actelor normative care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Atenție! Prevederile proiectului de OUG se aplică după ce proiectul este aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.