Analiză: 15.000 de lei pentru fertilizare in vitro: soluția pentru criza natalității?

În comisia de dialog social (CDS) de la Ministerul Muncii din data de 31 martie 2025 s-a discutat, printre altele, și programul social pentru susținere a cuplurilor și persoanelor singure pentru creșterea natalității. Programul funcționează încă din septembrie 2022 sub forma a două vouchere - 5.000 lei și 10.000 lei - pentru a susține familiile cu procedura de fertilizare in vitro.

Programul susține maximum 10.000 de beneficiari, nu anual, ci până la derularea unei alte runde. Se așteaptă o a treia rundă, Ministerul Muncii publicând la începutul lunii martie lista clinicilor afiliate programului de creștere a fertilității – în total 306.

Prima rundă a programului a generat un nivel ridicat de interes, ministerul primind peste 28.866 de e-mail-uri cu dosare până în august 2024, de la implementarea de la începutul anului 2023. E-mail-uri au continuat să curgă, dar comisia organizată pentru evaluare a încetat de-a le mai prelucra atunci când ținta de 10.000 dosare eligibile a fost atinsă în decembrie 2023. Chiar înainte de atingere țintei, ministrul familiei la vremea aceea, Natalia Intotero, declara că proiectul trebuie continuat și că numărul de beneficiari trebuie dublat de la 10.000 la 20.000, lucru care nu s-a întâmplat (Ministerul Familiei a fost „înghițit” de Ministerul Muncii odată cu numirea actualului Guvern).

A doua rundă a început la finalul lunii iulie 2024 și-a ținut până pe 30 noiembrie 2024, timp în care au fost depuse 6.394 de dosare, 5.542 fiind declarate eligibile dintr-un total posibil de 10.000. Cu restul de 4.458 nu se știe ce s-a întâmplat până în prezent.

În CDS-ul recent de la Ministerul Muncii s-a discutat reînnoirea programului pentru exact maximum 10.000 de beneficiari (nu 20.000 cât a promis fostul ministru al familiei, Natalia Intotero), tot cu sume de 5.000 și respectiv 10.000 de lei. Abordarea de fond rămâne aceeași: programul se reînnoiește doar atunci când decidem noi să modificăm HG 1103/2022 sau normele metodologice pentru a specifica faptul că „începând cu anul X se acordă sprijin financiar”.

Anunțăm că avem prima sarcină confirmată aferentă FIV 2024, astăzi când îi sărbătorim pe Sfinții Mucenicii Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist, făcători de minuni și ocrotitori ai familiei creștine. – Natalia Intotero, fost ministru al familiei - 20.09.2024

În timp ce existența programului este un motiv de bucurie și de progres social mai ales într-un climat în care politicile anti-avort sunt prezentate timid ca fiind pro-nataliste, nevoia de a-l actualiza prin modificarea unui act normativ periodic reprezintă o verigă slabă. Ultima rundă s-a încheiat în noiembrie (acum 5 luni), iar de atunci cuplurile nu au avut acces la aceste proceduri, îngreunate și de fuziunea dintre Ministerul Muncii și Ministerul Familiei după instalarea noului Guvern.

Este fertilitate o problemă în România?

Fertilitatea măsoară numărul de copii nou-născuți la numărul de femei din totalul populației. În România, în anul 2024, rata fertilității era în jur de 1,71 , aflându-se pe o tendință descendentă precum este cazul și în restul lumii. La nivelul Europei, rata fertilității se află în jurul cifrei de 1,4 comparativ cu media globală de 2,2 care este susținută la un nivel ridicat de Africa și anumite state asiatice.

Motivele ce stau la baza declinului fertilității sunt multiple: de la factori culturali, precum dorința unei familii mai restrânse, până la considerente economice, precum ar fi lipsa infrastructurii necesare pentru creșterea copiilor. În trecut rata ridicată a fertilității era cauzată atât de nevoia de copii pentru a asigura îngrijirea părinților în caz de boală sau atunci când înaintau în vârstă, dar și din cauza politicilor anti-avort, împachetate ca fiind pro-nataliste. Spre exemplu, Decretul 770 din 1967, care a interzis avortul și alte metode contraceptive în România ceaușistă a dus la o dublare a ratei natalității „peste-noapte” de la 1,87 în 1966 la 3,53 în 1967.

Șocul provocat de Decretul 770 a condus la o menținere a fertilității peste valoarea de 2, doar că imediat după căderea Revoluției, s-a înregistrat o scădere masivă. În ultimii ani se poate vorbi de-o creștere a natalității față de anii 1990 când media era de 1,43 față de 1,71 în prezent.

Problema natalității este un subiect-cheie în contextul politic incert în care curentul conservator pune presiuni atât tăcute, cât și zgomotoase pe drepturile femeilor asupra propriului corp. Aproape toți candidații la alegerile prezidențiale din mai afirmă dreptul femeilor la avort, doar că retorica ieftină nu arată și situația dezastruoasă din teritoriu. O hartă circulată de Asociația Moașelor Independente anul trecut arată că aproape 60% din unitățile medicale publice și private din țară nu fac întreruperi de sarcină. 

Avortul rămâne subiectul fierbinte de care niciun politician nu se atinge, însă în orașe din țară se organizează marșuri pro-viață precum ar fi cel de la Târgoviște, de pe 30 martie 2024, unde au participat peste 1.500 de tineri. Printre tricoloruri și inimii de carton pe care era scris „Viață”, tinerii atrăgeau atenția că „fiecare viață este un dar”, mascând un discurs anti-avort în spatele unor mesaje lacrimogene.

În spatele acestor marșuri și declarații politice se află o situație dificilă a serviciilor sociale destinate părinților, precum ar fi creșele, grădinițele sau programele de tip after-school unde să-și poată lăsa copiii. În timp ce în SUA, bibliotecile publice prinse sub asaltul tăierilor de cheltuieli oferă spații de joacă pentru copii și servicii de tip creșă de zi, în România multe sunt doar camere pentru depozitarea unor cărți generice, rar-accesate de public.

Lipsa serviciilor se vede și în datele oficiale, România fiind printre țările codașe privind accesul la creșă, dar printre cele fruntașe la concediul de maternitate sau cel pentru creștere copil. Mamele pot beneficia de până la doi ani concediu de creștere copil sau trei ani în cazul copilului cu handicap, sunt indemnizate lunar cu 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului. Cuantumul minim este de 1.651 lei, în timp ce valoarea maximă este de 8.500 lei.

Dacă creșterea natalității reprezintă o politică de țară a vreunui partid politic, abordarea cea mai simplă este de-a oferi servicii sociale, nu de-a îngrădi un drept. Riscurile sunt semnificative în România, deoarece îngrădirea accesului la avort sau la măsuri de contracepție poate duce la o amplificare peste măsură a fenomenului mamelor minore. Fenomenul se amplifică în gravitate când ne uităm la ratele de sărăcie sau excluziune socială,  81% dintre copii ajungând să fie într-o asemena situație atunci când părinții au un nivel scăzut de educație.

Discursul nu este doar pro sau anti-viață, ci trebuie să includă o componentă a demnității și a prosperității sociale în care serviciile sunt acolo pentru a ajuta familiile. Precum bibliotecile din SUA care oferă copiilor câteva ore de joacă și părinților câteva ore de respiro, și România poate transforma astfel de spații în locuri multi-funcționale. Imaginația nu trebuie să ne ducă doar către soluții tehnice, birocratice, ci se poate ramnifica și către rețele informale de ajutor, tipice deceniilor trecute când părinții ne lăsau să ne jucăm în cartier și cineva ne veghea de la fereastră.

În absența acestor servicii, alternativa rămâne a recurge la servicii private de creșă/grădiniță, care ajung să coste câteva mii de lei pe lună, ceea ce presiune pe părinții ce se văd astfel nevoiți să obțină venituri suplimentare. Varianta de bază rămân bunicii, doar că migrația internă a României, de la sat către orașe, în principal către marile orașe, a dus la o creștere a distanței între familii. Bunicii trebuie să vină de la sute de kilometri pentru a avea grijă de copii, au nevoie de o locuință temporară, fiind de neimaginat coabitarea a trei generații în apartamentele minuscule în care locuiesc numeroși tineri în marile orașe și care nu respectă standarde minime de confort.

În fața acestor provocări, programul pentru fertilizare in vitro răspunde unor nevoi reale de concepere a copiilor, dar nu este îndeajuns de curajos pentru a face un pas mai departe. Promisiunea de 20.000 de beneficiari ar fi trebuit să fie implementată în secunda 2, iar mai apoi crescută treptat, în timp ce sistemul public de asigurări de sănătate era forțat să includă o astfel de procedură în pachetul de bază. Reforma pare ambițioasă, precum pare și o creșă în fiecare localitate sau biblioteci publice cu spații de joacă pentru copii, însă este necesar și posibil de-a fi implementată. Obsesia austerității, a tăierii de cheltuieli, de eficientizare, precum reiese și din declarațiile Președintelui interimar, Ilie Bolojan, duce la încetinerea sau stoparea unor astfel de programe. Până vom ajunge la cei 20.000 de beneficiar, iar mai apoi la includerea în pachetul de bază pentru a beneficia orice pacient asigurat, en vom mulțumi cu atât, spunând că „măcar există”.

Măcar există rămâne abordarea de facto referitoare la majoritatea lucrurilor care se întâmplă în România, de la rampe mult prea înalte pentru persoanele cu dizabilități locomotorii sau cărți în limba Braille păstrate în condiții neconforme. Măcar există, ne spunem și vom continua să ne-o spunem, găsind scuzele necesare pentru a justifica austeritatea fiscală care transformă statul social într-o peliculă translucidă ce riscă să se rupe fără a mai fi repusă la loc de nimeni.

În fața acestor provocări, singura abordare posibilă este cea utopică, prin prezentarea unor soluții care par imposibil de atins. Cei de la conducere, la mâna mecanismelor de corecție financiară care răsplătesc disciplina fiscală, oricum vor trage de programe în jos. De ce să te duci la negociere cu o soluție realistă când cei de acolo vor trage de ea în jos pentru a mai salva câțiva bănuți? Limita e cerul, tot o să ne tragă cineva cu picioarele mai aproape de pământ.