Concurenta redusa, taxele vamale, taxele de franciza, adaosurile comerciale - cateva explicatii pentru preturile mari de la noi comparativ cu tarile europene.
Desi se situeaza printre tarile cu cel mai scazut nivel al salariului pe ora de munca - 0,68 euro -, Romania a urcat, intr-un singur an, 21 de locuri in clasamentul celor mai scumpe tari din lume.
de Antonia Tucheac
(antonia.tucheac@mediaon.ro)
Ca salariile romanilor sunt mai mici decat ale europenilor stim deja. Surprinzator este insa ca preturile bunurilor de larg consum de pe piata romaneasca sunt adesea mai mari fata de cele ale acelorasi marfuri de pe rafturile altor europeni.
Diferenta de pret este vizibila in special atunci cand romanii ajung in strainatate si fac o comparatie rapida la preturile principalelor bunuri de larg consum. Fie ca e vorba despre mancare, imbracaminte, electronice sau electrocasnice, produse de ingrijire sau utilitati, Romania isi vinde adesea marfa mai scump.
Una dintre explicatii ar fi ca multe branduri sunt aduse prin franciza. In acest caz, francizorul nu poate impune firmei din Romania politica sa de preturi.
Daca mentionam si ca adaosurile comerciale practicate in magazinele autohtone sunt cuprinse intre 100 si 200%, iar in tarile occidentale acestea sunt de maximum 100%, preturile mai mari incep sa aiba explicatie.
De asemenea, pentru produsele importate, taxele vamale se ridica la 20-50% din valoarea acestora.
Astfel, pentru un bun care costa initial 20 de euro, pretul creste cu 10 euro prin plata taxelor vamale si cu 60 de euro in cazul unui adaos comercial maxim.
De multe ori, lipsa bunurilor de categorie medie dicteaza preturi mai mari la anumite bunuri.
Consumatorii sunt astfel obligati sa se orienteze spre produse indoielnice, dar scumpe pentru ceea ce ofera. E o obisnuinta care, foarte probabil, nu va mai exista in curand. Romanii se vor informa mai bine despre valoarea reala a unui produs, pe masura ce vor putea alege dintr-o gama tot mai larga de produse din aceeasi categorie. Totusi, comerciantii spun ca un prim efect al apropiatei integrari va fi reducerea preturilor de vanzare proportional cu evolutia taxelor vamale. In acelasi timp, se asteapta reducerea preturilor datorita intensificarii concurentei, dupa aderare.
Energia, mai scumpa pentru marii consumatori
Cresterea preturilor la utilitati a afectat firmele romanesti pentru care, in medie, aceste costuri reprezinta intre 10 si 20% din costurile de productie. Un caz aparte il reprezinta industriile energofage, pentru care costurile depasesc chiar 20%.
Cristina Bunescu, sef servicu relatii publice si comunicare la Autoritatea Romana de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), afirma ca "in urma integrarii Romaniei in UE va exista un proces de egalizare a preturilor la energia electrica, proces ce va fi determinat de deschiderea pietei de energie. De asemenea, acest proces este dependent de evolutia preturilor combustibililor si de investitiile ce ar trebui realizate atat in unitati de producere, cat si in retelele de transport si distributie a energiei electrice".
In prezent, pentru un consumator casnic din Romania pretul este mai mare in comparatie cu cel platit de un consumator din Cehia, iar pentru un consumator industrial autohton pretul este mai mare decat cel practicat in Polonia. Oficialii ANRE spun ca suntem totusi mai ieftini decat unii dintre vecinii nostri europeni.
Casa, scumpa casa
O alta piata in care suntem mai scumpi decat vecinii nostri si in care preturile cresc in mod constant este cea a chiriilor.
In Bucuresti, chiria medie lunara pentru spatiile comerciale este de aproximativ 18 euro/mp. La o comparatie cu alte capitale europene, suntem cu putin mai ieftini decat Varsovia - 20 euro/mp/luna sau Praga - 18,5 euro/mp/luna.
Desi doar 3% din romani aleg varianta inchirierii unei locuinte, preturile de pe aceasta piata sunt intr-o continua crestere. Chiria pentru o garsoniera este de aproximativ 200 de euro pe luna, iar pentru o camera in plus adaugi 200 de euro.
Nici la capitolul constructii nu stam mai bine: Romania ocupa locul al doilea, dupa Austria, in topul celor mai ridicate costuri la constructiile de locuinte, cu un nivel de 1.000 de euro pe metru patrat. In Ungaria scade la 500 euro/mp, iar in Cehia si Slovacia nivelul este de la 625 de euro/mp.
Taxele vamale si adaosurile umfla preturile
In Romania, preturile sunt in general mai mari decat media din tarile europene pentru ca fiecare produs este influentat de factori care sunt specifici tarii in care se comercializeaza. Cornel Oprisan, Retail Manager IKEA Romania, spune ca "vom aduce produse identice cu cele din alte tari. Gama de produse unica in intreaga lume sta la baza conceptului companiei, pentru ca avand aceleasi produse in toate magazinele, este posibila negocierea unor volume mari cu furnizorii si prin economii de scara se obtine reducerea costurilor si, in final, a preturilor din magazin".
Cumperi putin, platesti mult
Un alt factor care impune diferenta de pret intre produsele din Romania si cele din UE este si media de cheltuieli ale romanilor pe anumite categorii de produse. De exemplu, in Romania, doar 8-10% din cheltuieli sunt pe produse de imbracaminte, iar acest fapt duce la vanzari mai mici pe magazin comparativ cu alte tari europene. "Nivelul de pret nu a fost un element de decizie in aducerea francizelor pe care le detinem. Ne-am bazat pe puterea brandurilor si pozitionarea lor la nivel international", spune Vicentiu Zorzolan, General Manager AAV Group, compania care detine francizele Women’Secret, Springfield si Esprit in Romania.
Romania se pregateste sa primeasca noi produse, de calitate si la preturi accesibile. E posibil insa ca producatorii autohtoni sa aiba de suferit din acest motiv, riscand sa iasa invinsi din competitia cu marii producatori europeni. De asemenea, exista riscul ca piata sa fie invadata de foarte multe produse ieftine si de o calitate indoielnica.
In Bucuresti, viata costa cat in Seattle
Conform clasamentului oraselor lumii intocmit de Economist Intelligence Unit (EIU) in functie de costurile de trai, Bucurestiul a urcat 14 locuri, ajungand pe pozitia 95. Capitala Romaniei este mai scumpa decat cea a Bulgariei, dar costurile din Bucuresti sunt mai mici in comparatie cu cele din Budapesta si Varsovia.
Conform unui alt etalon, Mercer Human Resource, din 2001, cand ocupa locul 121 din 144 de capitale si avea un indice al costului vietii de 55,5, Bucurestiul a ajuns in 2005 la un indice al costului vietii de 71,4, pe acelasi loc cu Seattle.
Preturile dupa 1 ianuarie 2007
In tari ca Polonia si Ungaria, aderarea la Uniunea Europeana a insemnat deopotriva cresteri semnificative, dar si scaderi de preturi pentru anumite categorii de bunuri, servicii si pentru utilitati. In Ungaria, cele mai mari cresteri de pret s-au inregistrat la utilitati. Preturile la gaze si la energia electrica s-au apropiat considerabil de cele din tarile occidentale. Transporturile din ambele tari s-au scumpit semnificativ ca urmare a cresterii la carburanti.
Pe de alta parte, integrarea in UE a adus si o serie de ieftiniri, fie ca urmare a scaderii taxelor vamale, fie pe fondul cresterii concurentei in toate sectoarele economiei. Servicii precum telefonia fixa au devenit mai accesibile prin intrarea pe piata a unor noi companii, iar multe dintre produsele alimentare s-au ieftinit. Insa atat in Ungaria, cat si in Polonia unele alimente produse de firme autohtone, cu vanzari mari in tarile UE, in loc sa se ieftineasca, s-au scumpit.
Comentarii articol (0)