Mituri privind comuniunea de bunuri

1. CONTRACTUL PRENUPTIAL

Legislatia romana actuala nu cunoaste acceptiunea termenului de „Contract prenuntial”, mai mult interzice in mod expres inchierea oricariu act similar care ar avea ca efect stabilirea ca bunuri proprii bunurile dobandite in timpul casatoriei, cu exceptia celor expres prevazute de lege.

Codul Familiei reglementeaza in art. 30 regula comuniunii de bunuri in cazul persoanelor casatorite, astfel:

"Bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor"

In art. 30 alin. 2 din Codul Familiei se prevede in mod expres interdictia de a incheia orice acord referitor la eludarea prevederilor legale privind bunurile comune:

„Orice conventie contrara este nula.”

Comunitatea de bunuri este un efect imediat al casatoriei, iar bunul dobandit de oricare dintre soti, va deveni bun comun chiar daca numai unul dintre ei a contribuit efectiv la dobandirea respectivului bun.

Un bun este comun daca indeplineste urmatoarele conditii:

1. cele doua persoane fata de care se aplica aceasta comuniune de bunuri sa sunt casatorite;
2. bunul este dobandit de oricare dintre soti in timpul casatoriei;
3. bunul nu face parte din categoriile de bunuri pe care legea le considera bunuri proprii (art. 31 Cod familiei).

Nulitatea unei conventii privind bunurile comune (in sensul art. 30 alin. 2 CF) se aplica atat in cazul in care aceasta conventie este incheiata de viitori soti in vederea casatoriei (asa numitul contract prenuptial), cat si de soti in timpul casatoriei acestora. Nulitatea se aplica de asemenea si in cazul in care conventia este incheiata de unul dintre soti cu o terta persoana, atunci cand s-ar aduce atingere regimului bunurilor comune.

Comuniunea de bunuri a sotilor cunoaste o reglementare aparte in care are prioritate caracterul devalmas.

Devalmasia este acea forma a proprietatii comune in care bunul apartine tuturor coproprietarilor, fara ca acestia sa aiba precizata vreo cota parte ideala din dreptul de proprietate asupra acesteia. Cu alte cuvinte, ambii soti sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra aceluias bun si ambii stapanesc bunul respectiv.

Prin lege este instituita o prezumtie relativa de mandat tacit potrivit careia oricare dintre soti, exercitand prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor comune, este considerat ca are si consimtamantul celuilalt sot si este imputernicit sa il reprezinte.

Se considera a fi nule deopotriva si conventiile prin care s-ar mari domeniul comunitatii de bunuri, in sensul ca s-ar declara ca bunuri comune acelea pe care legea le stabileste de drept ca fiind bunuri proprii ale sotilor asa cum sunt acestea enumerate in art. 31 CF.

In ciuda acestor interdictii legale, exista si acte ce sunt permise sotilor, respectiv incheierea unor conventii prin care sa se stabileasca modul de administrare si de folosinta a bunurilor comune sau proprii, sau pot dispune impreuna de bunurile comune.

Ca evolutie juridica in ce priveste conventiile contrare comunitatii de bunuri, generic numite contracte prenuptiale sau conventii matrimoniale, este interesant de mentionat faptul ca in sistemul Codului Civil al lui Cuza din 1864 aceasta interdictie nu exista, mai mult, regimul matrimonial legal era cel al separatiei de bunuri. Codul Civil de atunci reglementa regimul dotal si ca o anexa a acestuia, „societatea de achizitii”ce reprezenta o serie restransa de bunuri ce erau in proprietatea ambilor soti.

2. VALOAREA BUNULUI PROPRIU INSTRAINAT IN TIMPUL CASATORIEI DEVINE BUN COMUN

Acest mit deriva din necunoasterea legislatiei in vigoare sau din aplicarea gresita a acesteia.

In art. 31 Cod Familiei sunt reglementate in mod limitativ bunurile proprii ale fiecarui sot, astfel:

Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecarui sot:
a) bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;

b) bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;

c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti;

d) bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii sau inovatii, precum si alte asemenea bunuri;

e) indemnitatea de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
f) valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

Litera f) a articolului mai sus referit, stabileste faptul ca un bun dobandit devine tot bun propriu in temeiul subrogatiei reale cu titlu universal, bunul propriu fiind inlocuit cu valoarea sa care devine intotdeauna tot bun propriu.

Devin astfel tot bunuri proprii:

- bunul dobandit in schimbul altui bun propriu;
- pretul vanzarii unui unui bun propriu;
- creanta pretului de vanzare a unui bun propriu;
- sulta obtinuta in cazul schimbului unui bun propriu;
- bunul cumparat cu pretul obtinut din vanzarea unui bun propriu;
- indemnizatia de asigurare pentru prejudiciul unui bun propriu;
- despagubirea datorata pentru pagubele cauzate unui bun propriu.

Trebuie insa ca partile sa fie atente la faptul ca subrogatia reala la care faceam referire mai sus isi produce efectele si partial, in cazul in care un bun comun este modificat (reparat, imbunatatit, etc) cu bunuri proprii (bani sau obiecte) sau cand a fost dobandit in parte cu bunuri proprii si in parte cu bunuri comune.

3. COMUNIUNEA DE BUNURI IN CAZUL CONCUBINAJULUI

Concubinajul reprezinta convietuirea unui barbat cu o femeie fara indeplinirea formelor legale in ce priveste casatoria. Concubinajul mai este definit ca fiind o casatorie nelegitima.

Nefiind intrunite conditiile legale pentru incheierea casatoriei, concubinii nu pot beneficia de prerogativele oferite de catre aceasta institutie. In aceste conditii, regimul comunitatii de bunuri nu este aplicabil avand in vedere ca statul ocroteste la ora actuala doar casatoria.

Raporturilor patrimoniale dintre concubini le sunt aplicabile regulile dreptului comun care reglementeaza proprietatea pe cote-parti.

Intre persoanele fara studii de specialitate s-a impamantenit teoria potrivit careia dupa un anumit interval proprietatea pe cote-parti a concubinilor devine proprietate in devalmasie desi acestia nu si-au oficializat legatura . Acest lucru este deosebit de fals, avand in vedere faptul ca nu exista nici o prevedere legala in acest sens. Mai mult acest fapt ar aduce o atingere grava institutiei casatoriei avand in vedere ca s-ar beneficia de prerogativele acesteia fara un drept castigat in acest sens.

In conditiile concubinajului urmat de casatorie, pot exista in patrimoniul sotilor atat bunuri proprii, cat si bunuri care sa constituie proprietate comuna pe cote-parti, bunurile dobandite anterior casatoriei, inclusiv cota parte, fiind proprii.