Examen teoretic asupra modificarilor aduse Codului de procedura civila prin Legea nr. 459/2006

Prof. univ. dr. Ioan Les
Concluzia principala pe care o promoveaza autorul si care se degaja din intreaga sa analiza stiintifica este aceea ca, in principiu, noile reglementari sunt destinate sa simplifice procedura de executare silita si sa faca posibila restabilirea grabnica a drepturilor subiective recunoscute printr-un titlu executoriu.
Noile reglementari procesuale in materie de executare silita au determinat o crestere considerabila a rolului executorului judecatoresc, imprejurare ce trebuie sa determine, in opinia autorului, o sporire a responsabilitatii acestuia in realizarea importantei sale misiuni de restabilire a drepturilor subiective, dar si o noua viziune asupra statutului sau, de partener activ al judecatorului.

1. Precizari prealabile

Codul de procedura civila a suferit, inca din primii ani ai acestui debut de mileniu, modificari profunde si care au vizat materii dintre cele mai importante, cum sunt cele privitoare la competenta instantelor judecatoresti si la institutia cailor legale de atac. Asemenea modificari s-au rasfrant, in mod destul de semnificativ, si asupra modului de organizare a sistemului judiciar.
Legea nr. 459, adoptata recent de forul nostru legislativ, vine sa completeze firul acestor multiple modificari si completari ale Codului de procedura civila , intr-o perioada in care lucrarile de elaborare a unei noi legislatii in materie sunt in curs de desfasurare. Frecventele modificari ale uneia dintre cele mai stabile legislatii ce structureaza sistemul juridic al unui stat democratic nu sunt, adeseori, benefice, intrucat implica nu doar o investitie materiala sau de inteligenta, ci provoaca schimbari de jurisprudenta si de ordin doctrinar, de natura a afecta insasi credibilitatea actului de justitie. Pe de alta parte, "dorinta" legiuitorului de a inova atat de frecvent intr-o materie cu accente tehnice particulare a devenit extrem de periculoasa, iar viata a demonstrat ca unele din aceste "inovatii" legislative n-au reprezentat progresul asteptat. Nadajduim, de aceea, ca actualele modificari sunt ultimele dintre cele ce premerg adoptarea unui nou Cod de procedura civila, monument legislativ atat de necesar nu doar din punct de vedere istoric (codul roman fiind unul dintre cele mai vechi de pe continent si nu numai), ci si in planul actualelor realitati europene.
In pofida acestor consideratii generale, socotim ca actuala interventie legislativa a fost indispensabila pentru a spori eficienta activitatii de executare silita si pentru a-i conferi executorului judecatoresc un rol activ in solutionarea cu celeritate a cererilor care-i sunt adresate.
Noua reglementare procesuala este consacrata, cu predilectie, materiei executarii silite. Modificarile intervenite in privinta judecatii in prima instanta sunt extrem de reduse la numar si nici nu au o semnificatie deosebita. In continuare vom prezenta principalele modificari aduse Codului de procedura civila prin Legea nr. 459/2006, si implicatiile lor practice.

2. Modificari privind institutiile generale ale procedurii civile

Principala modificare adusa partii generale a Codului de procedura civila vizeaza competenta de solutionare a cererilor de recuzare considerate ca inadmisibile. Reamintim, in prealabil, ca potrivit art. 28 alin. (21) C. proc. civ. [fost art. 30 alin. (4)], cererile de recuzare a instantelor ierarhic superioare formulate la instanta care solutioneaza litigiul sunt inadmisibile.
Legea nr. 459/2006 a modificat art. 30 alin. (4) C. proc. civ., in sensul ca cererile inadmisibile de recuzare se solutioneaza de instanta in fata careia au fost formulate. Inainte de examinarea acestei modificari ni se par totusi utile unele sublinieri privitoare la cererile de recuzare inadmisibile.
In aceasta privinta este de observat ca legea declara inadmisibile cererile de recuzare a "instantelor ierarhic superioare", promovate la instanta care solutioneaza litigiul. Formula folosita de legiuitor – de recuzare a instantelor – nu ni se pare a excela prin rigoare, de vreme ce institutia la care ne referim ii vizeaza pe membri instantei, iar nu organul judiciar ca structura sistemica. Inconsecventa legiuitorului este evidenta, daca tinem seama si de faptul ca art. 28 alin. (2) C. proc. civ. statueaza ca "nu se pot recuza toti judecatorii unei instante sau ai unei sectii a acesteia". Or, acest text este situat in contextul institutiei recuzarii.
Regula de competenta instituita in urma modificarii recente a Codului de procedura civila, prin Legea nr. 459/2006, are ca finalitate descongestionarea activitatii instantelor superioare de cereri declarate de lege ca inadmisibile. In atare conditii, solutionarea cererilor de recuzare inadmisibile de catre instantele in fata carora au fost introduse nu reprezinta decat o simpla formalitate.
O alta modificare, care priveste partea generala a Codului de procedura civila, este consacrata amenzilor judiciare. Practic, prin Legea nr. 459/2006 a fost instituita o noua abatere ce poate fi sanctionata cu amenda judiciara, anume nerespectarea de catre agentii fortei publice a obligatiei de acordare a concursului la indeplinirea efectiva a executarii silite, potrivit art. 3732 alin. (1) [art. 1081 alin. (1) lit. c1)]. Instituirea acestei noi abateri si sanctionarea ei corespunzatoare este binevenita. Ea raspunde unei nevoi practice, intrucat nu intotdeauna agentii fortei publice au dat executorilor judecatoresti concursul necesar "la indeplinirea efectiva a executarii silite".
In fine, o ultima modificare, din partea generala a Codului de procedura civila, vizeaza formula executorie prevazuta de art. 269 C. proc. civ. Noua redactare a textului nu afecteaza continutul formulei executorii care, in esenta, a ramas neschimbat.
#PAGEBREAK#
3. Modificari in materia executarii silite

O prima modificare, in aceasta materie, se refera la continutul art. 3711 C. proc. civ. In formula sa initiala, textul consacra principiul potrivit caruia executarea silita are loc pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume, precum si a cheltuielilor de executare. In esenta sa principiul a ramas nealterat. Textul a fost imbunatati in sensul ca s-a subliniat incidenta lui pentru "oricare dintre formele (de executare, n.a.) prevazute de lege, simultan sau succesiv".
A doua modificare priveste art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., text ce are ca obiect actualizarea de catre organul de executare a valorii obligatiilor stabilite in bani. Principala inovatie a legii este aceea ca actualizarea poate avea ca obiect numai sumele stabilite cu titlu de obligatie principala. Prin aceasta modificare legislativa s-a facut si precizarea ca actualizarea valorii obligatiei principale se dispune doar la cererea creditorului. Redactarea anterioara a textului era diferita, in sensul ca nu continea o atare precizare, astfel ca, in mod firesc, era posibila actualizarea oricarei obligatii, fie ea principala, fie accesorie. De aceea, actuala redactare a textului poate crea indoieli serioase asupra eficientei ei, de vreme ce actualizarea valorica a obligatiilor accesorii nu mai este permisa, aceasta fiind, fara indoiala, litera legii.
Pentru actualizarea creantei, organul de executare va tine seama de criteriile pe care le contine insasi titlul executoriu. Legea determina si posibilitatea actualizarii creantei in cazul in care "titlul executoriu nu contine nici un asemenea criteriu". Potrivit noilor modificari legislative, in acest caz, actualizarea se va face in functie de rata inflatiei, calculata de la data cand hotararea judecatoreasca a devenit executorie sau, in cazul celorlalte titluri executorii, de la data cand creanta a devenit exigibila si pana la data platii efective a obligatiei cuprinse in oricare din aceste titluri. Mentionam ca, in redactarea sa anterioara, criteriul vizat de lege era acela al cursului monedei in care se facea plata. Actuala reglementare este mai riguroasa si are in vedere si principiul potrivit caruia pe teritoriul Romaniei platile se fac in moneda nationala, astfel ca raportarea la rata inflatiei este fireasca.
Sumare modificari au fost aduse si art. 3714 C. proc. civ., prin concentrarea celor doua alineate intr-unul singur, cu o redactare unitara si ameliorata.
Textul comentat determina doua dintre formele de manifestare ale principiului disponibilitatii in faza executarii silite. In primul rand, partile pot conveni, in tot cursul executarii silite, ca urmarirea sa se faca numai asupra veniturilor banesti ale debitorului. Legea permite ca o asemenea intelegere sa fie facuta in tot cursul executarii silite, si pentru faptul ca valorificarea creantei in acest mod se face printr-o procedura mai supla si simplificata.
In al doilea rand, legea le confera partilor – creditor si debitor – dreptul de a conveni ca vanzarea bunurilor supuse urmaririi sa se faca, in tot sau in parte, prin buna invoiala. Si in acest caz, invoiala creditorului si a debitorului poate interveni in tot cursul executarii silite, bineinteles inainte de vanzarea bunurilor mobile sau imobile.
De remarcat faptul ca, prin Legea nr. 459/2006, s-a statuat posibilitatea ca partile sa convina ca plata obligatiei sa se faca si in alt mod admis de lege. Legea nr. 459/2006 mai aduce o precizare extrem de importanta, anume aceea ca invoiala partilor poate avea loc numai "sub supravegherea organului de executare".
O precizare binevenita este facuta de noua reglementare si in privinta unuia dintre cazurile ce determina incetarea executarii silite, anume ipoteza in care executarea nu mai poate fi efectuata ori continuata din cauza lipsei de bunuri urmaribile ori a imposibilitatii de valorificare a lor. In aceste cazuri, legea il obliga pe executorul judecatoresc sa restituie creditorului titlul executoriu. Noua reglementare precizeaza ca remiterea titlului trebuie facuta "personal creditorului sau reprezentantului acestuia" [art. 3715 lit. b) C. proc. civ.]. Este o precizare extrem de utila, pentru a evita orice ambiguitati in aceasta privinta. Deopotriva, o atare subliniere este necesara si in considerarea faptului ca "hotararea investita se va da numai partii care a castigat sau reprezentantului ei" [art. 269 alin. (2) C. proc. civ.].
Legiuitorul a modificat si dispozitiile legale privitoare la cheltuielile de executare [art. 3711 alin. (2) C. proc. civ.]. Practic, a fost complinita o lipsa a vechii reglementari, precizandu-se in art. 3711 alin. (2) C. proc. civ. ca "debitorul va fi tinut sa suporte cheltuielile de executare facute dupa inregistrarea cererii de executare si pana la data realizarii obligatiei stabilite in titlul executoriu prin executare voluntara". Solutia este rationala, intrucat executarea voluntara a titlului nu sterge efectele punerii sale anterioare in intarziere, culpa debitorului fiind neindoielnica.
Cea mai semnificativa modificare adusa Codului de procedura civila in materia executarii silite vizeaza incuviintarea cererii de executare silita, art. 3731 primind un continut cu totul diferit. Principiul potrivit caruia cererea de executare se depune la executorul judecatoresc a ramas, insa, nealterat.
Pana la adoptarea Legii nr. 459/2006, cererea de executare trebuia incuviintata de catre instanta de executare. Prin actul normativ mentionat, aceasta formalitate a fost inlaturata, in scopul de a fluidiza activitatea de executare silita. Solutia anterioara a legii a fost criticata, pe buna dreptate, de doctrina , intrucat nu contribuia la solutionarea cu celeritate a cererilor de executare silita. S-a observat, in aceasta privinta, ca un magistrat – judecator – este chemat sa incuviinteze "executarea pe care Presedintele Romaniei (printr-un alt magistrat) a ordonat-o" . De altfel, unul din obiectivele esentiale ale Legii nr. 459/2006, de modificare a Codului de procedura civila, a fost tocmai solutionarea cu celeritate a cererilor de executare, iar incuviintarea lor de catre instanta de executare a constituit, in trecut, un obstacol important in aceasta directie.
#PAGEBREAK#
Prin noua reglementare, executorul judecatoresc a fost pus intr-o situatie similara cu cea recunoscuta de lege in favoarea altor executori, cum sunt executori bancari si cei fiscali, si care n-aveau nevoie nici in trecut de o incuviintare a executarii din partea instantei judecatoresti competente.
Semnificative sunt si celelalte dispozitii introduse in textul comentat, prin Legea nr. 459/2006, si care sunt destinate sa contribuie la solutionarea cu celeritate a cererilor de executare silita. Practic, art. 3731 alin. (2)-(4) C. proc. civ. ii confera executorului judecatoresc, prin obligatiile pe care i le impune, un rol activ in realizarea executarii silite. Cele mai importante dispozitii procedurale, in aceasta privinta, sunt tocmai cele consacrate in alineatul al doilea al textului comentat. Aceasta prevedere legala il obliga pe executorul judecatoresc sa staruie, "prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrala si cu celeritate a obligatiei prevazute in titlul executoriu". Celeritatea nu trebuie insa sa aduca atingere drepturilor partilor sau a altor persoane interesate in executarea silita. De aceea, textul la care ne referim adauga ca obligatiile executorului judecatoresc trebuie realizate cu "respectarea dispozitiilor legii, a drepturilor partilor si ale altor persoane interesate".
Importanta este si facultatea acordata executorului judecatoresc de a solicita debitorului o declaratie scrisa cu privire la veniturile si bunurile sale si locul unde acestea se afla. Astfel cum se precizeaza in alineatul al treilea al textului cercetat, o atare declaratie poate fi solicitata "in interesul executarii". Intr-adevar, depunerea unei atare declaratii poate contribui la solutionarea cu celeritate a cererilor de executare silita.
Prin Legea nr. 459/2006 au fost aduse precizari importante si in legatura cu soarta inscrisurilor autentice. In aceasta privinta a fost introdus in Codul de procedura civila art. 3741, in conformitate cu care: "Inscrisurile carora legea le recunoaste caracterul de titlu executoriu sunt puse in executare fara investirea cu formula executorie". Textul vizeaza toate inscrisurile carora legea le confera caracterul de titluri executoriu. Aceste inscrisuri pot fi valorificate fara sa mai fie necesara formalitatea investirii cu formula executorie. Dispozitia legala la care ne referim este binevenita, intrucat inlatura orice controversa in aceasta materie. Ca o consecinta au fost modificate si prevederile art. 376 C. proc. civ., care nu mai enumera printre hotararile si inscrisurile supuse investirii cu formula executorie si pe cele autentice. Redactarea actuala este mai sintetica si ea are explicatii depline. Avem in vedere, pe de o parte, faptul ca inscrisurile autentice notariale care constata creante certe si lichide au puterea unui titlu executoriu la data exigibilitatii lor (art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale"), astfel ca nu trebuie investite cu formula executorie. Pe de alta parte, actualul text se refera in continuare la necesitatea investirii altor "inscrisuri, pentru ca acestea sa devina executorii, in cazurile anume prevazute de lege". Formula folosita de lege este acoperitoare pentru orice fel de inscrisuri, pentru ca ele sa devina executorii in cazurile prevazute de lege (cu exceptia celor vizate de art. 3741 C. proc. civ.).
Modificari importante s-au produs si in materia, atat de importanta a contestatiei la executare. O prima astfel de modificare vizeaza chiar continutul art. 399 alin. (1) C. proc. civ. Inovatia legiuitorului vizeaza cea de-a doua teza din art. 399 C. proc. civ., text ce se refera la contestatiile la titlu si care pot fi exercitate doar daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 2811. Noua reglementare difera de cea anterioara prin aceea ca ea introduce in obiectul contestatiilor la executare si refuzul organului de executare de a incepe urmarirea silita.
La refuzul de a "efectua o executare silita" se refera si art. 53 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, norma procedurala ce determina si cadrul juridic de exercitare a caii procedurale a plangerii. De aceea se ridica problema de a determina care este raportul dintre prevederile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. si cele instituite in art. 53 din Legea nr. 188/2000. Inainte de a incerca un raspuns la aceasta intrebare sunt utile cateva precizari asupra plangerii.
Obiectul plangerii nu se identifica cu obiectul contestatiei la executare, intrucat cel din urma are un caracter mult mai larg si aceasta mai cu seama dupa modificarea art. 399 alin. (1) prin Legea nr. 459/2006. Intr-adevar, obiectul plangerii este limitat de art. 53 alin. (2) doar la refuzul nejustificat de a intocmi un act de catre executorul judecatoresc. Pentru a preintampina orice abuz, executorul judecatoresc este obligat insa, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, sa-si motiveze refuzul, daca partile staruie in cererea de indeplinire a actului.
Intr-adevar, potrivit acestui text, "refuzul executorului judecatoresc de a indeplini un act sau de a efectua o executare silita se motiveaza, daca partile staruie in cererea de indeplinire a actului, in termen de cel mult 5 zile de la data refuzului". Astfel cum rezulta, neindoielnic, din textul citat, refuzul executorului judecatoresc poate avea ca obiect obligatia "de a indeplini un act" sau "de a efectua o executare silita". Totusi, este de remarcat ca art. 53 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, care se refera tocmai la obiectul plangerii, are o redactare partial diferita. Textul amintit dispune ca: "In cazul refuzului nejustificat de intocmire a unui act, partea interesata poate introduce plangere in termen de 5 zile de la data la care a luat cunostinta de acest refuz la judecatoria in a carei raza teritoriala isi are sediul biroul executorului judecatoresc". Prin urmare, acest din urma text se refera, intr-o formula generala, doar la refuzul "nejustificat de intocmire a unui act", iar nu si la refuzul "de a efectua o executare silita", desi alineatul (1) impune si motivarea acestei din urma atitudini.
In pofida acestei diferentieri de redactare a celor doua texte noi am apreciat , inainte de adoptarea Legii nr. 459/2006, ca plangerea poate avea ca obiect refuzul de a indeplini orice act de executare silita, inclusiv refuzul de a "efectua o executare silita". Solutia a fost explicata de noi prin faptul ca si refuzul de a efectua o executare silita trebuie motivat de catre executorul judecatoresc. Pe de alta parte, am remarcat ca si un atare refuz se integreaza, in ultima instanta, in aceeasi formula larga privitoare la refuzul de a indeplini un act de executare. Orice interpretare rationala trebuia sa conduca la o atare solutie, nefiind de conceput admiterea plangerii numai in cazul refuzului de a indeplini un act de executare si inadmisibilitatea ei in ipoteza refuzului de a indeplini un ansamblu de acte de executare, adica, in termenii legii, de a "efectua o executare silita". Totusi, in urma modificarii art. 399 alin. (1) C. proc. civ., prin Legea nr. 459/2006, obiectul contestatiei la executare a fost extins, astfel cum am subliniat deja, si la ipoteza in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita. In atare conditii, s-ar putea acredita, cu mai mult temei, opinia potrivit careia refuzul executorului judecatoresc de a incepe executarea silita poate fi cenzurat doar pe calea contestatiei la executare.
O alta observatie care trebuie facuta este aceea ca, in prezent, refuzul "de a indeplini un act" (de executare, s.n.) [art. 53 alin. (1) din Legea nr. 188/2000], respectiv refuzul de a indeplini "un act de executare" [art. 399 alin. (1) C. proc. civ.], poate forma atat obiect al plangerii, cat si al contestatiei la executare. De aceea, noi consideram ca in stadiul legislatiei actuale partea careia i s-a refuzat in mod nejustificat indeplinirea unui act de executare are posibilitatea de a opta intre exercitiul contestatiei la executare si cel al plangerii. Nu mai putin insa, de lege ferenda, un atare paralelism ar trebui inlaturat si refuzul de a indeplini un act de executare rezervat doar caii procedurale a plangerii . Surprinzator insa ca legiuitorul nu a lamurit si aceasta situatie, in urma recentei modificari a Codului de procedura civila, realizata prin Legea nr. 459/2006.
#PAGEBREAK#
Prin Legea nr. 219/2005 a fost introdus in Codul de procedura civila si art. 399 alin. (21). Textul comentat este deosebit de util pentru a evita orice interpretari ce ar fi fost posibile, in lipsa sa, fata de dispozitiile cuprinse in art. 3731 alin. (2) si art. 3733 alin. (11) C. proc. civ. Calea contestatiei la executare ramane, intr-adevar, singura cale utila pentru inlaturarea neregularitatilor legate de investirea cu formula executorie.
O modificare necesara in materia contestatiei la executare este si cea privitoare la introducerea in art. 402 alin. (1) C. proc. civ. a dispozitiei conform careia instanta trebuie sa solicite "de indata organului de executare sa-i transmita, in termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare in cauza…". Solutia este explicabila, de vreme ce prin lege a fost inlaturata formalitatea incuviintarii executarii de catre instanta de judecata si, drept consecinta, aceasta nu mai pastreaza un dosar special al executarii.
Modificari procedurale importante au fost aduse si in privinta executarii silite mobiliare. Astfel, prin Legea nr. 459/2006 s-au introdus trei alineate noi la art. 431 C. proc. civ. Acestea detaliaza una din modalitatile practice de valorificare a bunurilor urmarite: vanzarea directa catre cumparator. La aceasta modalitate se poate ajunge numai in temeiul acordului de vointa al ambelor parti. Vanzarea se poate realiza pe aceasta cale doar daca cumparatorul ofera cel putin pretul prevazut in procesul-verbal de sechestru sau, dupa caz, cel stabilit prin expertiza.
Termenul stabilit pentru vanzare se face cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 434 C. proc. civ. De asemenea, legea ii impune executorului judecatoresc si obligatia de a intocmi cuvenitul proces-verbal despre efectuarea vanzarii, cu respectarea cerintelor prevazute de art. 447 C. proc. civ.
Modificari de referinta regasim si in privinta popririi. Prin Legea nr. 459/2006 au fost precizate si sumele ce nu pot forma obiectul popririi. Din aceasta categorie fac parte, in primul rand, sumele ce sunt destinate unei afectatiuni speciale prevazute de lege si asupra carora debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie [alin. (2)]. Exceptarea se explica prin necesitatea ocrotirii unor valori sociale deosebite. Afectatiunea la care se refera textul trebuie stabilita prin lege. Din prevederea legala mentionata mai rezulta si faptul ca in asemenea situatii debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie asupra sumelor respective.
A doua exceptie, intru-totul justificata, vizeaza sumele reprezentand credite nerambursabile sau finantari primite de la institutii sau organizatii internationale pentru derularea unor programe ori proiecte. Textul are un caracter general, intrucat nu vizeaza, in mod expres, anumite institutii sau organizatii internationale. Fara indoiala insa ca legea are in vedere indeosebi proiectele si programele ce se deruleaza in cadrul cooperarii comunitare (U.E.).
In fine, ultima exceptie vizeaza sumele necesare platii drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data infiintarii popririi. Exceptia la care ne referim are ca finalitate ocrotirea persoanelor angajate. Ea are ca obiect doar drepturile salariale, iar exceptarea are o durata limitata in timp, astfel cum rezulta din text.
Tot in materia popririi au fost introduse, la art. 454 C. proc. civ., trei alineate noi, prin care se aduc unele clarificari cu privire la continutul adresei de poprire. In primul rand, este absolut fireasca precizarea in alin. (21) al textului comentat a elementelor de identificare a partilor (nume, domiciliu, respectiv denumire si sediu, pentru persoanele juridice). Legea se refera insa si la necesitatea indicarii codului de identificare fiscala pentru persoanele juridice.
Textele mentionate nu determina si sanctiunea aplicabila in cazul nerespectarii elementelor pe care le cuprinde. De aceea, socotim ca elementele de identificare privitoare la nume, respectiv la denumirea persoanei juridice, sunt esentiale si trebuie sanctionate cu nulitatea. Lipsa celorlalte mentiuni poate fi si ea sanctionata cu nulitatea, dar numai in masura in care i s-a produs partii o paguba ce nu poate fi inlaturata in alt mod.
O a doua precizare extrem de importanta este cea privitoare la elementele pe care trebuie sa le cuprinda adresa de infiintare a popririi in ipoteza in care se solicita infiintarea ei pentru toate conturile unei persoane juridice. In acest caz, legea dispune ca se vor indica elementele de identificare pentru fiecare titular de cont in parte, respectiv pentru fiecare subunitate a societatii debitoare. In fine, in situatia in care adresa de infiintare a popririi se adreseaza unei unitati operationale a unei banci, poprirea va fi infiintata asupra conturilor pe care debitoarea urmarita la are deschise la acea unitate.
Modificari si completari semnificative au fost aduse si art. 457 C. proc. civ. Astfel, prin Legea nr. 459/2006 s-a introdus alin. (11), cu finalitatea de a preciza cu mai multa rigoare ca obiectul popririi poate viza nu doar soldul creditor al conturilor respective, ci si "incasarile viitoare".
Din momentul indisponibilizarii si pana la achitarea integrala a obligatiilor prevazute in titlul executoriu, tertul poprit nu va face nici o alta plata sau alta operatiune care ar putea diminua suma indisponibilizata, daca legea nu prevede altfel. De asemenea, pentru a inlatura orice controverse posibile prin actul normativ anterior mentionat, cel de-al doilea alineat al textului comentat a fost modificat in sensul de a se preciza ca indisponibilizarea functioneaza si "pe perioada suspendarii executarii silite prin poprire". Aceste dispozitii, deosebit de lamuritoare cu privire la obligatiile tertului poprit, sunt aplicabile si in cazurile in care poprirea se infiinteaza asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmaribile ce se afla in pastrare la unitati specializate.
Introducerea celui de-al patrulea alineat al textului comentat, prin Legea nr. 459/2006, este salutara, fiind destinata sa inlature si in aceasta privinta orice indoieli in legatura cu posibilitatea urmaririi sumelor in valuta, aflate in conturi bancare. Solutia este rationala si absolut naturala, intrucat si aceste valori fac parte din patrimoniul activ al tertului poprit.
Remarcam si cateva clarificari realizate prin noua reglementare in privinta actului de adjudecare. Prima clarificare vizeaza partea introductiva a art. 516 C. proc. civ. Reamintim ca acest articol determina elementele pe care trebuie sa le cuprinda actul de adjudecare. Inainte de adoptarea Legii nr. 459/2006, in partea introductiva a acestui text se preciza ca executorul, pe baza actului de licitatie, trebuie sa intocmeasca actul de adjudecare. Legea preciza, astfel cum o face si in prezent, limitele temporale in care trebuie realizata aceasta importanta operatie juridica, dar indica ca in acest mod urmeaza sa se procedeze doar "daca imobilul a fost vandut cu plata in rate". Aceasta ultima cerinta a fost inlaturata prin Legea nr. 459/2006, solutie pe care o apreciem absolut fireasca caci actul de adjudecare trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii independent de faptul ca imobilul a fost vandut cu plata integrala sau in rate. De altfel, trebuie sa recunoastem ca si prima parte a textului mentionat se referea la ambele ipoteze, dar obstacula practic in partea sa finala o atare solutie, astfel ca o clarificare corespunzatoare era indispensabila.
De asemenea, prin Legea nr. 459/2006 s-au adus si unele precizari cu privire la mentiunea prevazuta la pct. 8 din textul comentat. Noua reglementare a pastrat principiul potrivit caruia actul de adjudecare constituie titlu executoriu impotriva debitorului, daca imobilul se afla in posesiunea acestuia din urma. Modificarea adusa textului consta in faptul ca actul de adjudecare constituie titlu executoriu "si impotriva oricarei persoane care are in posesiune sau detine in fapt, fara nici un titlu, imobilul adjudecat". Aceasta prevedere legala ar putea crea nedumerire si rezerve serioase, intrucat se recunoaste existenta unui titlu executoriu fata de o persoana care nu a fost implicata in procedura judiciara si nici in cea executionala, imprejurare ce contravine unor principii esentiale de ordin procedural. Tocmai de aceea legea a instituit conditia posesiunii sau a detinerii in fapt a bunului "fara nici un titlu". Numai ca o atare formula poate genera dificultati practice aproape insurmontabile.
Intrebarea ce se poate pune, in acest context, este aceea de a cunoaste daca executorul judecatoresc este abilitat de lege sa stabileasca caracterul posesiunii sau al detinerii bunului: cu sau fara titlu. In opinia noastra, raspunsul trebuie sa fie negativ, intrucat organul de executare nu poate desfasura o activitate contencioasa, pentru a stabili, pe baza unor mijloace probatorii adecvate, daca tertul poseda ori detine bunul cu sau fara titlu. O atare constatare este, fara indoiala, judicioasa cel putin in ipoteza in care tertul neaga ca ar poseda sau detine bunul fara nici un titlu. Doar in situatia recunoasterii caracterului total nelegitim al posesiei sau detinerii bunului s-ar putea pune problema opozabilitatii actului de adjudecare fata de tert. Observam, totusi, ca legea nu face asemenea distinctii. De aceea, noi apreciem ca redactarea textului este una care pacatuieste prin lipsa de rigoare, iar o modificare corespunzatoare s-ar impune in viitor.
Dispozitiile legale privitoare la regimul juridic al cererii de evictiune au fost si ele supuse unor modificari importante. Actuala reglementare, cuprinsa in art. 520 C. proc. civ., face distinctie, in cele doua alineate, intre situatia in care imobilul era inscris deja in cartea funciara si cea a imobilului inscris pentru prima data in cartea funciara.
In prima ipoteza, legea dispune ca orice cerere de evictiune, totala sau partiala, privind imobilul adjudecat este stinsa daca imobilul adjudecat era inscris in cartea funciara si daca, de la data inregistrarii cererii de inscriere formulata de dobanditorul anterior al dreptului inscris in folosul tertului adjudecatar, au trecut cel putin 3 ani. Per a contrario, respectiv in lipsa conditiilor enuntate, formularea unei cereri de evictiune este admisibila. In legatura cu aceasta ipoteza, reglementata de art. 520 alin. (1) C. proc. civ., o precizare se cuvine sa fie facuta, anume ca stingerea oricarei actiuni in evictiune se poate produce doar daca "de la data inregistrarii cererii de inscriere formulata de dobanditorul anterior al dreptului inscris in folosul tertului anterior" au trecut cel putin trei ani. Aceasta este si ratiunea reglementarii distincte a celor doua ipoteze la care se refera textul comentat.
#PAGEBREAK#
Cererea de evictiune este admisibila si in cea de-a doua ipoteza, prevazuta de textul comentat. Actiunea poate fi exercitata numai in conditiile art. 520-521 C. proc. civ. Aceasta cale procedurala a fost reglementata, in termeni asemanatori dar nu identici, si in reglementarea anterioara a O.U.G. nr. 138/2000.
Ultimele modificari si completari ale Codului de procedura civila, la care ne referim in acest studiu, vizeaza continutul art. 5803 C. proc. civ. Prima modificare adusa prin Legea nr. 459/2006 vizeaza continutul alineatului al doilea al textului mentionat. Reamintim ca primul alineat al art. 5803 C. proc. civ. dispune ca, daca obligatia de a face nu poate fi indeplinita prin alta persoana decat debitorul, acesta poate fi constrans la indeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Acelasi text statueaza ca amenda civila se aplica prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor.
Noua reglementare precizeaza ca daca, in termen de 6 luni, debitorul nu va executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, la cererea creditorului, instanta care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de intarziere in favoarea statului va fixa suma datorata statului cu acest titlu, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor. Textul sugereaza ca, de data aceasta, suma datorata statului cu titlu de amenda are un caracter definitiv, imprejurare ce poate fi dedusa din faptul ca cele doua alineate ale textului comentat vizeaza situatii distincte. Aceasta solutie, trebuie sa recunoastem, ar putea fi pusa la indoiala, datorita faptului ca primul alineat al textului se refera la aplicarea unei amenzi civile, "stabilita pe zi de intarziere pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu". Asa fiind, socotim ca intre cele doua texte nu exista o corelare perfecta.
Ultimele trei alineate ale textului comentat au fost introduse in Codul de procedura civila prin Legea nr. 459/2006. Prin art. 5803 alin. (3) C. proc. civ., legea consacra posibilitatea anularii, in tot sau in parte, ori reducerea amenzii civile, daca debitorul executa obligatia prevazuta in titlul executoriu sau, dupa caz, pentru alte motive temeinice. Instanta are o mare posibilitate de apreciere asupra oportunitatii anularii amenzii sau a reducerii acesteia. Ea se va pronunta in urma contestatiei la executare formulate de catre debitor, solutie care rezulta in mod expres din lege.
Contestatia exercitata in aceste conditii are, in opinia noastra, un caracter special, intrucat este posterioara executarii obligatiei prevazute in titlul executoriu. Pe de alta parte, de data aceasta prin intermediul contestatiei la executare nu se solicita exercitarea unui control asupra regularitatii actelor de urmarire silita si nici lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu. Iata de ce o atare contestatie nu poate fi incadrata in tiparele clasice ale unei contestatii la executare propriu-zise sau ale unei contestatii la titlu. De aceea, socotim ca ar fi fost mai potrivita instituirea unui alt mijloc procedural pentru obtinerea anularii amenzii sau pentru reducerea acesteia, cum ar fi cererea de reexaminare, astfel cum un atare mijloc procedural este reglementat, de pilda, in art. 1085 C. proc. civ.
Legea mai dispune ca incheierile pronuntate in conditiile anterior precizate sunt executorii si se comunica din oficiu, prin grija grefierului de sedinta, organelor fiscale competente in vederea executarii silite, potrivit Codului de procedura fiscala. Solutia este fireasca, intrucat ne aflam in prezenta unei creante fiscale. In fine, mai retinem si precizarea facuta in cel de-al cincilea alineat al textului comentat si potrivit careia pentru obligatiile prevazute in acest articol nu se pot acorda daune cominatorii.
In acelasi timp, este necesar sa adaugam ca art. 5803 alin. (2) C. proc. civ. consacra si dreptul creditorului de a solicita obligarea debitorului la plata de daune-interese, pentru acoperirea pagubelor cauzate pentru neindeplinirea obligatiei de a face. In acest caz sunt aplicabile si dispozitiile art. 574 C. proc. civ.

4. Concluzii

Modificarile si completarile aduse Codului de procedura civila, prin Legea nr. 459/2006, sunt fara indoiala pozitive si de natura sa promoveze principiul solutionarii cu celeritate a cererilor de executare silita. Noua reglementare a inlaturat unele solutii de ordin formal si care conduceau la tergiversarea activitatii de executare silita. Cea mai notabila modificare, din acest punct de vedere, este cea privitoare la suprimarea formalitatilor determinate de incuviintarea executarii silite de catre instanta de executare.
In noile conditii, in mod necesar i s-a conferit executorului judecatoresc nu doar o mai mare independenta in raport cu instanta de executare, ci si un rol activ in procesul de aducere la indeplinire a dispozitiilor cuprinse in titlurile executorii. Aceasta noua pozitie a executorului judecatoresc va trebui consolidata in mod firesc si prin masuri de ordin institutional. O atare abordare in viitor ar fi indispensabila pentru a transforma un executor judecatoresc, care in trecutul nu prea indepartat era un simplu functionar al instantei, intr-un adevarat executor european. Nu este firesc ca, in prezent, executorul judecatoresc sa beneficieze de independenta procesuala, iar din punct de vedere institutional subordonarile fata de Ministerul Justitiei sa fie tot mai accentuate. Nu pledam pentru lipsa unui control profesional din partea organelor profesiei si a Ministerului Justitiei, intrucat acesta este indispensabil pentru a preintampina si sanctiona eventualele abuzuri. Ceea ce dorim insa sa remarcam este faptul ca dintre toate profesiile liberale ce actioneaza in sfera juridica cea mai incorsetata de conditionari sau subordonari administrative este aceea de executor judecatoresc. Pe de alta parte, in viitor, ar trebui consolidata si pozitia executorului judecatoresc de organ cu plenitudine de competenta in materie de executare silita. Tendintele manifestate in ultimii ani, de multiplicare a organelor abilitate sa valorifice diferite titluri executorii, nu ni se pare a fi recomandabila, intrucat genereaza paralelisme nejustificate.