Proiect de Lege privind autorizarea Ministerului Apãrãrii Naþionale de a vinde personalului propriu locuinþele de serviciu pe care acesta le are în administrare
Guvernul a adoptat proiectul de Lege prin care se autorizeazã Ministerul Apãrãrii Naþionale (MApN) sã vândã locuinþele de serviciu pe care acesta le are în administrare la data intrãrii în vigoare a legii.
Titularii contractelor de închiriere, valabil încheiate, pot cumpãra o singurã datã locuinþele de serviciu, conform proiectului de lege.
Excepþie fac persoanele care au în proprietate în aceeaºi localitate, ele sau soþul, soþia ori copiii aflaþi în întreþinere, o locuinþã proprietate personalã care îndeplineºte condiþiile minimale prevãzute de Legea 114/1996 a locuinþei. De asemenea, se excepteazã persoanele a cãror activitate în Ministerul Apãrãrii Naþionale a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condiþiile prevãzute de lege.
Vânzarea se poate face cãtre titularii de contract de închiriere cu plata integralã a valorii locuinþei sau în rate. Avansul minim pentru vânzarea în rate este de 20% din valoarea locuinþei stabilitã la data vânzãrii. Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuinþelor se vor eºalona pe o perioadã de maximum 20 de ani, cu o dobândã anualã de 8%.
Vânzarea locuinþelor de serviciu se efectueazã prin structuri proprii, abilitate prin ordin al ministrului apãrãrii naþionale. Preþul de vânzare se stabileºte pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate. În acest preþ de vânzare se include ºi valoarea terenului/cotei pãrþi de teren aferent locuinþei. Totodatã, preþul stabilit nu poate fi mai mic decât valoarea contabilã a locuinþei de serviciu.
În situaþia în care locuinþele de serviciu nu sunt cumpãrate de chiriaºi în termen de un an ºi au devenit disponibile ca urmare a eliberãrii acestora, pot fi vândute prin licitaþie publicã.
În ceea ce priveºte locuinþele cumpãrate în rate, nu pot fi înstrãinate prin acte între vii pânã la data achitãrii integrale a preþului. Tot pânã la aceastã datã, locuinþele respective nu pot fi restructurate ºi nu li se poate schimba destinaþia.
MApN constituie o ipotecã asupra locuinþei, fiind scutit de taxa de timbru. În cazul în care ratele lunare nu sunt achitate la termenele stabilite, cumpãrãtorul va plãti o penalitate de 15% pe an din cuantumul acestor rate.
În caz de neplatã a 6 rate scadente de cãtre cumpãrãtorul locuinþei, unitatea vânzãtoare va putea cere executarea silitã asupra locuinþei ºi evacuarea deþinãtorului, în condiþii legii.
Sumele încasate din vânzarea locuinþelor de serviciu se fac venit la bugetul de stat.
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, MApN va emite norme metodologice de aplicare a prevederilor acesteia.
Proiectul de Lege va fi transmis Parlamentului, spre dezbatere ºi adoptare.
Comentarii articol (0)