ACCES GRATUIT
Expropriatii abuziv vor fi pusi in drepturi
Ordonanta privind Fondul Proprietatea ar putea ajunge in Guvern la jumatatea lunii iunie, a declarat joi, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, care a participat la un seminar organizat de Agentia Nationala de Administrate Fiscala.
Articolul continuă mai jos
"Ordonanta a fost finalizata de Consiliul de Supraveghere, astfel incat ea ar trebui depusa in Parlament. La jumatatea lunii iunie Ordonanta ar trebui sa ajunga in Guvern", a afirmat Vosganian.
Fondul "Proprietatea" S.A. s-a constituit pentru asigurarea resurselor financiare necesare despagubirii persoanelor expropriate abuziv. Despagubirea se realizeaza in actiuni, reprezentand valoarea actuala a imobilelor care nu mai pot fi restituite in natura, astfel incat titularii drepturilor de despagubire vor deveni actionari ai Fondului Proprietatea.
Dreptul de a detine participatii la Fondul Proprietatea apartine tuturor persoanelor fizice carora li s-au acordat, ori li se vor acorda, despagubiri prin echivalent, in baza unor legi speciale de retrocedare - Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Ordonanta de Urgenta a Guvernului 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania, Legea Fondului funciar 18/1991, Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si cele forestiere.
Fondul Proprietatea are in portofoliul sau actiuni la 114 companii romanesti, capitalul sau social fiind de 3,9 miliarde euro. Capitalul urmeaza sa fie majorat ulterior cu alte active, daca cererile de despagubire vor depasi capitalul initial.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)