In urma cu ani buni, un credit era greu de luat, insa conditiile erau clare inca de la inceput: plateai un singur comision si o dobanda, ce-i drept, exasperant de mare, insa cel putin stiai dinainte cat si cum platesti.
Acum tendinta s-a inversat. Nu mai alergi tu sa gasesti o banca dispusa sa te imprumute. Cate doua banci deodata fug dupa tine sa te convinga sa-ti faci un credit sau un card. Iar fiecare recurge la metode tot mai ingenioase pentru a le deveni client.
Bataia se da in principal pe costul imprumuturilor. In ultima vreme, mai toate bancile ne promit fie carduri gratis, fie credite fara rate sau cu perioade de gratie la plata ratelor. Am ajuns astfel la prima capcana in care poate intra un client al bancilor: gratuitatea.
Se stie ca nimic nu e gratis si la fel stau lucrurile si in cazul acestor promotii la produsele bancare. Chiar daca banca ne elibereaza un card sau ne aproba un credit fara sa ne ia bani, aceasta are grija sa ne taxeze ulterior. De exemplu, creditele cu perioada de gratie la plata ratelor in primele luni (de obicei trei) nu sunt decat o gaselnita de a acorda imprumuturi cu valori mari, a caror rata creste semnificativ dupa expirarea lunilor ½de miere½.
Atentie, asadar, la graficul de rambursare a creditului, mai precis la ratele ce va trebui sa le platiti incepand cu a treia luna sau dupa primul an.
De asemenea, multe banci au inceput, in ultima perioada, sa ofere credite cu dobanda fixa in primul an sau chiar in primii doi sau trei ani. Fireste ca aceste dobanzi sunt mici, pentru ca adevarata lor menire a aceea de a atrage clientii. Insa dupa primul an de plata a unor rate mici, aferente dobanzii promotionale, ratele se majoreaza vazand cu ochii, ba chiar se pot dubla, ceea ce nu pentru putini reprezinta o adevarata capcana, daca nu chiar o drama. Pentru ca exista riscul ca, de exemplu, in cazul majorarii ratei de la 250 de euro lunar la 400 de euro, capacitatea de rambursare a clientului sa fie serios afectata, cu alte cuvinte este posibil ca acesta sa nu-si mai poata plati rata sau sa o plateasca cu intarziere.
De altfel, fenomenul nu este specific tarii noastre. Creditele cu dobanda fixa in primii ani exista in mai toate tarile europene si in SUA, unde chiar a fost dezbatut de autoritatile de reglementare.
Ceea ce este mai grav insa, la bancile romanesti, este lipsa de transparenta cu privire la costul ulterior al creditelor. Putine banci fac public modul in care este calculata dobanda variabila, care se aplica dupa perioada de dobanda fixa. Multe banci prefera formulari generale precum ½dobanda se modifica in functie de cotatiile de pe pietele internationale la care se adauga o marja fixa½, fara a se preciza insa cat este respectiva marja si care ar putea fi maximul ratei ce urmeaza a fi platita peste un an sau doi.
In contractele de creditare, bancile sunt obligate sa precizeze aceste lucuri, insa putini clienti sunt atenti la precizarile contractuale. Asa incat, aspectele cu privire la modul de aplicare a dobanzii ar trebui sa fie clar precizate inainte de a fi luata decizia de contractare a imprumutului.
Autor: Mihai Coman
Comentarii articol (0)