ACCES GRATUIT
Noi reglementari privind cooperarea judiciara intre statele UE
Ministrii de justitie din statele membre UE au dezbatut si au adoptat, in cadrul Consiliului pentru Justititie si Afaceri Interne (JAI) din 13 iunie, decizii referitoare la simplificarea procedurii de recuperare a datoriilor mai mici de 2000 de euro, schimbul de informatii extrase din cazierele judiciare din Statele Membre, supravegherea pedepselor suspendate, a sanctiunilor alternative si pedepselor conditionate, precum si proiectul E-justice.
Articolul continuă mai jos
La reuniunea Consiliului JAI a fost adoptat
Regulamentul Parlamentului European si al Consiliului de stabilire a procedurii Europene privind creantele minore. Acest instrument juridic va contribui la simplificarea considerabila a procedurii de recuperare a datoriilor cu o valoare mai mica de 2000 de EURO intre persoane fizice sau juridice din diferite State Membre. Astfel, regulamentul va facilita accesul la justitie a cetatenilor din Statele Membre.
De asemenea, Consiliul a adoptat o serie de articole ale
Deciziei-cadru privind organizarea si continutul schimbului de informatii extrase din cazierele judiciare din statele membre. Aceasta are drept scop inlesnirea transmiterii, stocarii si a retransmiterii informatiilor din cazierele judiciare. Instrumentul legislativ comunitar va facilita schimbul de informatii intre organele judiciare ale statelor membre din Uniunea Europeana. Prin interventiile din timpul negocierilor si prin documentele scrise transmise Presedintiei, România a influentat in mod considerabil textul articolelor finalizate pâna la acest moment.
Consiliul JAI de la Luxemburg a aprobat elemente principale ale viitoarei
Decizii-cadru privind recunoasterea si supravegherea pedepselor suspendate, sanctiunilor alternative si pedepselor conditionate. Scopul Deciziei-cadru este acela de a permite persoanelor condamnate carora li s-au aplicat doar masuri de supraveghere sa se deplaseze in Statele Membre in care isi au resedinta, autoritatile din aceste state având obligatia sa asigure supravegherea acestor persoane. România a sustinut propunerea, apreciind-o ca fiind o evolutie pozitiva in cooperarea judiciara intre statele membre ale UE, bazata pe principiile fundamentale ale recunoasterii si increderii reciproce.
Presedintia germana a lansat, de asemenea, o dezbatere publica pe marginea proiectului
Deciziei-cadru privind anumite drepturi procedurale in cadrul procedurilor penale din statele membre UE. Ministrii de Justitie ai statelor UE, reuniti in cadrul Consiliului JAI, nu au ajuns la un acord politic in privinta adoptarii Deciziei-cadru.
La Consiliul JAI au fost adoptate concluziile
proiectului E-Justice privind folosirea modalitatilor informatice in practica judiciara. Proiectul E-Justice are drept obiectiv promovarea utilizarii la nivel european a tehnologiilor informatiei si a comunicatiilor in domeniul judiciar, care si-au dovedit deja eficienta la nivel national. Sistemul E-Justice va avea o structura descentralizata, dar cu un anumit grad de coordonare la nivel european, urmând sa se aplice numai in litigiile cu caracter transfrontalier din domeniile dreptului civil, comercial si penal.
Pe parcursul presedintiei portugheze (1 iulie -31 dec 2007) vor continua dezbaterile pe toate dosarele comunitare nefinalizate in perioada presedintiei germane.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)