Aspecte privind efectele substantiale ale hotararii judecatoresti

In acest sens, actul jurisdictional vine in principiu, sa recunoasca drepturi subiective preexistente (care capata o alta dimensiune, prin confirmarea lor, in urma unei judecati si a sanctiunii juridice care le este astfel asigurata), in cadrul asa-numitelor hotarari declarative sau dimpotriva, cu titlu de exceptie, hotararea poate sa reprezinte chiar izvorul dreptului sau al unei situatii juridice noi (atunci cand se spune ca are valoare constitutiva). 

Hotararea poate de asemenea, sa marcheze momentul de la care drepturi existente anterior, intr-o forma latenta, imprecise, insuficient determinate, capata continut (de ex., hotararile prin care se stabileste intinderea creantei, ca urmare a prejudiciului produs prin savarsirea unui fapt ilicit). 

Sub aspectele mentionate, urmeaza a se distinge intre doua mari categorii de hotarari: declarative si constitutive, criteriul de demarcatie folosit fiind acela al existentei sau inexistentei dreptului inaintea sesizarii instantei. 

Exista insa situatii, in care acest criteriu nu este acoperitor pentru ca de ex., hotararea nu creeaza, ci stinge drepturi (cum ar fi hotararile prin care se pronunta nulitatea, rezolutiunea unui act juridic). 

Tot astfel, desi uneori hotararea se fundamenteaza pe drepturi, situatii preexistente, ea vine sa le sanctioneze de o asemenea maniera incat, fara aceasta recunoastere ori sanctiune, nu s-ar putea considera ca ar avea o existenta proprie (de ex., hotararea in constatarea uzucapiunii). 

De aceea, apreciem ca din punct de vedere al producerii efectelor substantiale, incadrarea in hotarari declarative si constitutive, nu acopera sfera actelor jurisdictionale pronuntate de instante. 

Se pot identifica de asemenea, hotarari cu efecte mixte si hotarari care produc efecte extinctive.
In prima categorie urmeaza a fi incluse hotarari ce au deopotriva, caractere declarative si constitutive – ca in cazul celor in constatarea uzucapiunii, cand anterior sesizarii instantei exista doar o stare de fapt, de care legea leaga anumite consecinte juridice, care nu se vor produce insa, decat pe baza hotararii judecatoresti, dupa verificarea existentei posesiei utile.
Doar in temeiul hotararii judecatoresti se poate spune ca in patrimoniul posesorului s-a nascut un drept de proprietate, corelativ stingerii acestuia in patrimoniul adevaratului proprietar, chiar daca, printr-o fictiune juridica, aceasta recunoastere a dreptului de proprietate se va face cu efect retroactiv. 

In cea de-a doua categorie enuntata urmeaza a fi incluse hotarari prin care se obtine aplicarea unei sanctiuni (datorita nerespectarii unei dispozitii legale sau neindeplinirii unei obligatii). Este cazul, de ex., al actiunii in anularea (nulitatea) unui act juridic, in rezolutiune sau reziliere, in revocarea donatiei pentru ingratitudine sau neexecutare de sarcini, in reductiunea liberalitatilor excesive. 

Nici in astfel de situatii nu se poate spune ca a preexistat sesizarii instantei, un drept subiectiv (in a obliga la desfiintarea, ineficacitatea actului), ci doar o putere pe care o persoana o are, sub ocrotirea legii, fie de a modifica sau desfiinta unele situatiuni si drepturi existente, fie chiar de a face sa se nasca drepturi noi, situatiuni juridice noi, consecinte juridice noi.
Studiul de fata isi propune o trecere in revista a acestor categorii de hotarari, cu prezentarea caracteristicilor lor, ce le plaseaza in sfere diferite din punct de vedere al eficacitatii lor substantiale.


Autor: Adina NICOLAE Judecator – Inalta Curte de Casatie si Justitie

______________________________________________
Mai multe detalii puteti gasi in numarul 2 al Revistei romane de Drept Privat. Revista isi propune sa constituie un cadru adecvat, deschis oricaror analize, discutii si comentarii aprofundate si deopotriva critice ale problemelor actuale sau viitoare din sfera dreptului privat, care sa se situeze la nivelul exigentelor teoretice si practice ale secolului XXI si sa raspunda astfel nevoilor de perfectionare sau de reforma a institutiilor dreptului privat, de adaptare sau unificare a practicii judiciare, dar si de elaborare a unor noi constructii teoretice care sa fundamenteze politicile de reforma economica, sociala ori institutionala, dupa caz.