Hotararea Curtii - protectia securitatii lucratorilor - neindeplinirea obligatiilor de catre un stat membru

HOTARAREA CURTII (Camera a treia)

14 iunie 2007(*)


In cauza C-127/05,

avand ca obiect o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor, in temeiul articolului 226 CE, introdusa la 21 martie 2005,

Comisia Comunitatilor Europene, reprezentata de dnele M.-J. Jonczy si N. Yerrell, in calitate de agenti, cu domiciliul ales in Luxemburg,

reclamanta,

impotriva

Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, reprezentat de dna C. Gibbs, in calitate de agent, asistata de dnii D. Anderson, QC, si D. Barr, barrister,

parat,

CURTEA (Camera a treia),

compusa din dl A. Rosas, presedintele Camerei, dnii A. Tizzano, A. Borg Barthet (raportor), U. Lõhmus si A. Ó Caoimh, judecatori,

avocat general: dl P. Mengozzi,

grefier: dl B. Fülöp, administrator,

avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 13 septembrie 2006,

dupa ascultarea concluziilor avocatului general la sedinta din 18 ianuarie 2007,

pronunta prezenta

Hotarare

1 Prin cererea sa, Comisia Comunitatilor Europene solicita Curtii sa constate ca Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord nu si-a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul articolului 5 alineatele (1) si (4) din Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea in aplicare de masuri pentru promovarea imbunatatirii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca (JO L 183, p. 1), deoarece a limitat obligatia angajatorilor de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor, sub toate aspectele, referitoare la activitatea desfasurata la o obligatie de a face acest lucru doar "in masura in care este realizabil in mod rezonabil".

Cadrul juridic

Reglementarea comunitara

2 Cel de-al zecelea considerent al Directivei 89/391 prevede:

"[...] trebuie adoptate sau imbunatatite fara intarziere masuri de prevenire, pentru a proteja securitatea si sanatatea lucratorilor si a asigura un nivel mai mare de protectie".

3 Potrivit celui de-al treisprezecelea considerent al acestei directive:

"[...] imbunatatirea securitatii, igienei si sanatatii lucratorilor la locul de munca este un obiectiv care nu trebuie subordonat unor consideratii pur economice".

4 Respectiva directiva contine, in sectiunea I, intitulata "Dispozitii generale", un prim articol care prevede:

"(1) Obiectul prezentei directive este adoptarea de masuri privind promovarea imbunatatirii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca.

(2) In acest scop, directiva contine principii generale privind prevenirea riscurilor profesionale, protectia sanatatii si securitatii, eliminarea factorilor de risc si de accident, informarea, consultarea, participarea echilibrata in conformitate cu legislatiile si practicile interne si formarea lucratorilor si a reprezentantilor acestora, precum si liniile directoare generale privind aplicarea principiilor mentionate.

(3) Prezenta directiva nu aduce atingere dispozitiilor dreptului intern si ale dreptului comunitar, in vigoare sau viitoare, care sunt mai favorabile protejarii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca."

5 Articolul 4 din Directiva 89/391 prevede:

"(1) Statele membre iau masurile necesare pentru a asigura ca angajatorii, lucratorii si reprezentantii lucratorilor fac obiectul dispozitiilor legale necesare aplicarii prezentei directive.

(2) Statele membre asigura, in special, supravegherea si controlul necesare."

6 Aceasta directiva contine, in sectiunea II, intitulata "Obligatiile angajatorilor", un articol 5 formulat in felul urmator:

"Dispozitii generale

(1) Angajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor, sub toate aspectele, referitoare la activitatea desfasurata.

(2) Daca, in temeiul articolului 7 alineatul (3), angajatorul recurge la servicii sau persoane specializate din exteriorul intreprinderii sau unitatii respective, acesta nu este exonerat de raspunderile care ii revin in acest domeniu.

(3) Obligatiile lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii la locul de munca nu aduc atingere principiului raspunderii angajatorului.

(4) Prezenta directiva nu aduce atingere posibilitatii statelor membre de a prevedea excluderea sau diminuarea raspunderii angajatorilor pentru faptele determinate de imprejurari independente de vointa acestora, neobisnuite si imprevizibile ori determinate de evenimente exceptionale, ale caror consecinte nu ar fi putut fi evitate, in ciuda diligentei manifestate.

Statele membre nu sunt obligate sa recurga la posibilitatea mentionata in paragraful anterior."
#PAGEBREAK#
7 Articolul 6 din respectiva directiva, care precizeaza obligatiile generale ale angajatorilor, este formulat in felul urmator:

"(1) In cadrul raspunderilor sale, angajatorul ia masurile necesare pentru protectia securitatii si sanatatii lucratorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale si asigurarea informarii si formarii, precum si asigurarea organizarii si mijloacelor necesare.

Angajatorul trebuie sa vegheze la adaptarea acestei [a se citi «acestor»] masuri, tinand seama de schimbarea imprejurarilor, cu scopul de a imbunatati situatiile existente.

(2) Angajatorul aplica masurile mentionate la alineatul (1) primul paragraf pe baza urmatoarelor principii generale de prevenire:

(a) evitarea riscurilor;

(b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

(c) combaterea riscurilor la sursa;

(d) adaptarea muncii in functie de persoana, in special in ce priveste proiectarea locurilor de munca, alegerea echipamentului de lucru si a metodelor de productie si de lucru in vederea, in special, a atenuarii muncii monotone si a muncii normate si a reducerii efectelor acestora asupra sanatatii;

(e) adaptarea la progresul tehnic;

(f) inlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai putin periculoase;

(g) dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzatoare si coerente, care sa includa tehnologia, organizarea muncii, conditiile de munca, relatiile sociale si influenta factorilor legati de mediul de lucru;

(h) acordarea prioritatii masurilor de protectie colectiva fata de cele de protectie individuala;

(i) acordarea de instructiuni corespunzatoare lucratorilor.

(3) Fara a aduce atingere celorlalte dispozitii ale prezentei directive si tinand cont de natura activitatilor din intreprinderea sau unitatea in care lucreaza, angajatorul:

(a) evalueaza riscurile privind securitatea si sanatatea lucratorilor, intre altele, la alegerea echipamentului de lucru, a substantelor chimice sau a preparatelor utilizate si la amenajarea locurilor de munca.

Ulterior acestei evaluari si in functie de necesitati, masurile de prevenire si metodele de productie si de lucru aplicate de catre angajator trebuie:

– sa asigure o imbunatatire a nivelului de protectie a securitatii si sanatatii lucratorilor;

– sa fie integrate in toate activitatile intreprinderii si/sau unitatii respective si la toate nivelurile ierarhice;

[...]"

8 Articolul 16 alineatele (1) si (3) din Directiva 89/391 prevede adoptarea unor directive speciale in anumite domenii, precizand de asemenea ca "dispozitiile [acestei] directive se aplica integral tuturor domeniilor reglementate de directivele speciale, fara a aduce atingere dispozitiilor mai restrictive sau specifice prevazute de aceste directive speciale".

9 Articolul 18 alineatul (1) din Directiva 89/391 impune ca statele membre sa adopte si sa puna in aplicare dispozitiile legale necesare aducerii la indeplinire a acesteia pana la 31 decembrie 1992.

Reglementarea nationala

10 Articolul 2 alineatul (1) din legea din 1974 privind sanatatea si securitatea la locul de munca (Health and Safety at Work etc Act 1974, denumita in continuare "HSW Act"), prevede:

"Fiecare angajator este obligat sa le asigure tuturor lucratorilor sai sanatatea, securitatea si confortul la locul de munca, in masura in care acest lucru este realizabil in mod rezonabil."

11 Incalcarea obligatiilor stabilite in sarcina angajatorilor de catre articolul 2 din HSW Act este sanctionata penal in conformitate cu articolul 33 alineatul (1) litera (a) din respectiva lege.

Procedura precontencioasa

12 Printr-o scrisoare de punere in intarziere din 29 septembrie 1997, Comisia a formulat la adresa Regatului Unit o serie de obiectii referitoare la transpunerea in dreptul national a Directivei 89/391. Printre acestea figura si aceea legata de transpunerea incorecta a articolului 5 din aceasta din urma in ceea ce priveste, in special, includerea in reglementarea nationala a clauzei "in masura in care acest lucru este realizabil in mod rezonabil" (denumita in continuare "clauza in litigiu") care, potrivit Comisiei, limiteaza, cu incalcarea alineatului (1) al respectivului articolul, intinderea obligatiei stabilite in sarcina angajatorului.

13 In raspunsul adresat Comisiei prin scrisorile sale din 30 decembrie 1997 si 23 octombrie 2001, Regatul Unit a sustinut ca clauza in litigiu reflecta dispozitiile articolului 5 din Directiva 89/391 si ca este pe deplin conforma cu dreptul comunitar. In sprijinul argumentelor sale, Regatul Unit a transmis Comisiei o serie de decizii ale instantelor nationale de aplicare a respectivei clauze.

14 Nefiind convinsa de argumentele invocate de Regatul Unit, Comisia a emis, la 23 iulie 2003, un aviz motivat prin care, pe de o parte, a reiterat obiectia sa referitoare la incalcarea articolului 5 din Directiva 89/391 si, pe de alta parte, a invitat statul membru in cauza sa ia masurile necesare pentru a se conforma acestui aviz motivat intr-un termen de doua luni de la notificarea sa. La cererea acestuia, Regatului Unit i s-a acordat un termen suplimentar de doua luni.

15 Intrucat statul membru in cauza si-a mentinut, in raspunsul sau la avizul motivat, pozitia potrivit careia, in esenta, criticile formulate de Comisie in raport cu clauza in litigiu nu sunt intemeiate, Comisia a decis sa introduca prezenta actiune. 

Nota AvocatNet: Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica
#PAGEBREAK#
Cu privire la actiune

Argumentele partilor

16 Comisia considera ca transpunerea Directivei 89/391, astfel cum a fost efectuata de Regatul Unit, nu duce la rezultatul pe care trebuie sa il determine punerea in aplicare a articolului 5 alineatul (1) din respectiva directiva, chiar daca aceasta dispozitie ar fi interpretata prin raportare la exceptia prevazuta de alineatul (4) al respectivului articol 5.

17 Potrivit Comisiei, desi nu il obliga pe angajator sa garanteze un mediu de lucru absolut sigur, articolul 5 alineatul (1) din Directiva 89/391 are drept consecinta faptul ca angajatorul ramane responsabil pentru urmarile oricarui eveniment care se produce in intreprinderea sa si care afecteaza sanatatea si securitatea lucratorilor.

18 Singura derogare posibila de la o asemenea raspundere ar fi reprezentata de cazurile expres prevazute de articolul 5 alineatul (4) din respectiva directiva. Aceasta dispozitie, care constituie o exceptie de la principiul general al raspunderii angajatorului, trebuie sa fie interpretata in mod strict.

19 Comisia sustine ca o astfel de interpretare a respectivului articol 5 este confirmata de lucrarile pregatitoare ale Directivei 89/391, precum si de faptul ca, pe cand primele directive in materie de securitate si de sanatate a lucratorilor, anterioare introducerii in Tratatul CE a articolului 118a, devenit apoi articolul 138 CE (articolele 117-120 din Tratatul CE au fost inlocuite de articolele 136 CE - 143 CE), prevedeau clauza "in masura in care acest lucru este realizabil in mod rezonabil" in cadrul definitiei obligatiilor impuse angajatorului, directivele ulterioare, printre care se numara si Directiva 89/391, adoptate in temeiul respectivului articol, au abandonat in mod definitiv aceasta clauza.

20 Comisia subliniaza ca, asa cum reiese din dispozitiile HSW Act, si in special din articolul 2 alineatul (1) din acesta coroborat cu articolele 33 si 47 din respectiva reglementare, angajatorul este responsabil in ceea ce priveste riscurile care survin sau cu privire la consecintele evenimentelor care se produc in cadrul intreprinderii sale in cazul in care reuseste sa demonstreze ca a adoptat toate masurile care erau realizabile in mod rezonabil pentru a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor.

21 Comisia sustine ca, prin aceasta limitare a obligatiei angajatorului, Regatul Unit ii permite acestuia sa evite raspunderea care ii incumba daca reuseste sa demonstreze ca adoptarea de masuri care sa permita sa se asigure securitatea si sanatatea lucratorilor ar fi fost total dispropotionata, din perspectiva costurilor, a timpului sau a diferitelor dificultati implicate, in raport cu riscul existent.

22 Aceasta inseamna, potrivit Comisiei, ca reglementarea in vigoare in Regatul Unit nu este conforma cu articolul 5 alineatele (1) si (4) din Directiva 89/391.

23 Comisia subliniaza faptul ca evaluarea care trebuie realizata pe baza clauzei in litigiu presupune luarea in considerare a costului masurilor de prevenire, ceea ce ar veni in contradictie flagranta cu modul in care este formulat cel de-al treisprezecelea considerent al respectivei directive.

24 In raspuns la argumentele formulate in subsidiar de Regatul Unit, potrivit carora clauza in litigiu ar fi in orice caz compatibila cu dispozitiile combinate ale articolului 5 alineatele (1) si (4) din Directiva 89/391, Comisia arata ca respectivul alineat (4) nu instituie o derogare de la principiul raspunderii angajatorului intemeiata pe criteriul a "ceea ce este rezonabil", ci se limiteaza la a prevedea cazurile in care angajatorul poate, in mod exceptional, sa fie exonerat de raspunderea sa, acestea putand fi cu usurinta asimilate cazurilor de forta majora.

25 Regatul Unit nu recunoaste ca nu si-ar fi indeplinit obligatiile, asa cum i se reproseaza, si sustine ca articolul 5 alineatul (1) din Directiva 89/391 a fost pus in aplicare in mod corespunzator in dreptul national.

26 Respectivul stat membru sustine ca articolul 5 alineatul (1) al acestei directive il identifica pe angajator drept subiectul caruia ii revine in primul rand obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor la locul de munca. In schimb, chestiunea reglementarii raspunderii angajatorului ar fi lasata in sarcina statelor membre in temeiul datoriei acestora de a lua masurile necesare pentru a garanta aplicarea si eficacitatea dreptului comunitar, articolul 4 din respectiva directiva constituind o expresie specifica a acesteia.

27 In ceea ce priveste intinderea obligatiei instituite in sarcina angajatorului de catre articolul 5 alineatul (1) din Directiva 89/391, Regatul Unit considera ca aceasta, desi este exprimata in termeni absoluti, nu ii impune angajatorului o obligatie de rezultat, care sa constea in a garanta un mediu de lucru lipsit de orice factor de risc, ci o obligatie generala de a pune la dispozitia lucratorilor locuri de munca sigure, continutul exact al acestei notiuni putand fi dedus din articolele 6 si 12 din respectiva directiva, precum si din principiul proportionalitatii.

28 Aceasta interpretare ar fi coerenta atat cu dispozitiile Directivei 89/391 care urmaresc sa concretizeze obligatia prevazuta in articolul 5 alineatul (1) al acesteia, printre care in special articolul 6 alineatul (2) din respectiva directiva, cat si cu diferite prevederi ale directivelor speciale care, precizand masurile de prevenire ce trebuie adoptate in anumite sectoare de productie specifice, fac trimitere la consideratii legate de caracterul realizabil sau adecvat al acestora. O asemenea interpretare ar fi, in plus, conforma cu principiul general al proportionalitatii si cu articolul 118a din tratat in temeiul caruia directivele adoptate in baza sa urmaresc sa instituie doar "prescriptii minime aplicabile treptat".

29 In ceea ce priveste raspunderea angajatorului, Regatul Unit arata ca niciuna dintre prevederile Directivei 89/391, si in special ale articolului 5 alineatul (1) din aceasta, nu sugereaza faptul ca angajatorul trebuie sa fie supus unui regim al raspunderii independente de existenta vreunei culpe. In primul rand, aceasta dispozitie ar prevedea doar obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor si nu si pe aceea de a acoperi prejudiciile ce decurg din accidentele de munca. In al doilea rand, Directiva 89/391 le-ar lasa statelor membre posibilitatea de a alege forma raspunderii, civila sau penala, ce trebuie impusa angajatorului. In al treilea rand, tot statelor membre le-ar reveni si sarcina de a stabili cine trebuie sa suporte costurile ce decurg din accidentele de munca, angajatorul, categoria angajatorilor in ansamblul sau sau colectivitatea.
#PAGEBREAK#
30 Regatul Unit considera ca regimul raspunderii pe care l-a adoptat, ce prevede o raspundere penala "automata" aplicabila in cazul tuturor angajatorilor sub rezerva exceptiei intemeiate pe ceea ce este "realizabil in mod rezonabil", interpretata strict, permite sa se confere efect util articolului 5 alineatul (1) din Directiva 89/391.

31 Potrivit acestui stat membru, un angajator nu ar putea sa se sustraga acestei forme de raspundere decat daca demonstreaza ca a pus in practica tot ceea ce era "realizabil in mod rezonabil", pentru a impiedica producerea riscurilor la adresa securitatii si sanatatii lucratorilor. In acest scop, el ar fi obligat sa demonstreze ca a existat o disproportie flagranta intre, pe de o parte, riscul pentru securitatea si sanatatea lucratorilor si, pe de alta parte, sacrificiul pe care ar fi trebuit sa il faca, din perspectiva costurilor, al timpului sau al dificultatilor pe care le-ar fi implicat adoptarea masurilor necesare, pentru a impiedica producerea respectivului risc, precum si faptul ca acesta din urma era nesemnificativ in raport cu respectivul sacrificiu.

32 Regatul Unit adauga ca aplicarea de catre instantele nationale a clauzei in litigiu implica o evaluare pur obiectiva a situatiilor, in cadrul careia sunt excluse orice consideratii referitoare la posibilitatile financiare ale angajatorului.

33 Regatul Unit considera, de asemenea, ca HSW Act permite sa se asigure un sistem de prevenire eficient, intrucat efectul descurajator al unei sanctiuni penale este superior fata de cel al unei forme de raspundere civila care determina plata de daune-interese, pentru care angajatorii au posibilitatea sa incheie un contract de asigurare. Aceasta eficacitate ar fi demonstrata, de altfel, de statisticile din care reiese ca Regatul Unit este de multa vreme unul dintre statele membre in care se inregistreaza cel mai scazut numar de accidente de munca.

34 Respectivul stat membru precizeaza, de asemenea, ca a instituit o despagubire a victimelor accidentelor de munca pe baza unui sistem de asigurare sociala. Angajatorul ar fi, de asemenea, responsabil pentru prejudiciile ce decurg din incalcarea obligatiei sale de diligenta fata de lucratori prevazuta de common law.

35 In subsidiar, Regatul Unit sustine ca clauza in litigiu, astfel cum este aplicata de catre instantele britanice, are un camp de aplicare ce coincide cu cel al articolului 5 alineatul (4) din Directiva 89/391.

Aprecierea Curtii

Cu privire la obiectul actiunii

36 In prealabil, trebuie sa se constate ca reiese atat din procedura scrisa, cat si din procedura orala ca, desi Comisia critica clauza in litigiu in special din cauza aptitudinii acesteia de a limita raspunderea angajatorului in caz de accidente, ea pare sa isi intemeieze obiectia si pe capacitatea clauzei de a influenta intinderea obligatiei generale de securitate ce ii revine angajatorului.

Cu privire la intinderea raspunderii angajatorului ca urmare a consecintelor oricarui eveniment care afecteaza sanatatea si securitatea lucratorilor

37 Comisia isi intemeiaza argumentele pe o interpretare a articolului 5 alineatul (1) al Directivei 89/391 realizata in principal din perspectiva raspunderii angajatorului pentru prejudiciile cauzate sanatatii si securitatii lucratorilor. Aceasta raspundere ar acoperi consecintele oricarui eveniment ce afecteaza sanatatea si securitatea lucratorilor, independent de posibilitatea de a imputa respectivele evenimente si consecinte vreunei forme de neglijenta din partea angajatorului in ceea ce priveste punerea in aplicare a masurilor de prevenire.

38 Prin urmare, Comisia procedeaza la o interpretare a dispozitiilor Directivei 89/391, si in special a articolului 5 alineatul (1) din aceasta, din care reiese ca angajatorului ii revine o raspundere independenta de culpa, fie aceasta de natura civila sau penala.

39 Trebuie deci sa se examineze in primul rand daca articolul 5 alineatul (1) din Directiva 89/391 impune, asa cum sustine Comisia, ca statele membre sa stabileasca in sarcina angajatorilor o raspundere independenta de culpa ca urmare a tuturor accidentelor survenite la locul de munca.

40 In aceasta privinta, trebuie sa se constate ca, potrivit articolului 5 alineatul (1) din Directiva 89/391, "[a]ngajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor, sub toate aspectele, referitoare la activitatea desfasurata".

41 Aceasta prevedere stabileste in sarcina angajatorului obligatia de a le asigura lucratorilor un mediu de lucru sigur, obligatie al carei continut este precizat de articolele 6-12 din Directiva 89/391, precum si de mai multe directive speciale care prevad masurile de prevenire ce trebuie adoptate in anumite sectoare de productie specifice.

42 In schimb, nu se poate afirma ca angajatorul trebuie sa fie supus unei raspunderi independente de culpa doar in temeiul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 89/391. Intr-adevar, aceasta dispozitie nu face decat sa consacre obligatia generala de securitate ce ii revine angajatorului, fara a se pronunta asupra unei forme anume de raspundere.

43 Comisia sustine ca o interpretare a articolului 5 din Directiva 89/391 in sensul sugerat de ea este confirmata de lucrarile pregatitoare ale acesteia din urma. Ea sustine ca, dat fiind ca cererea delegatiilor Regatului Unit si Irlandei de a include clauza in litigiu in definitia responsabilitatilor angajatorului a fost expres respinsa in cursul discutiilor organizate in cadrul grupului de lucru instituit de catre Consiliul Uniunii Europene, poate fi desprinsa in aceste conditii existenta unei raspunderi independente de culpa a angajatorului.
#PAGEBREAK#
44 Aceasta argumentare nu poate fi totusi retinuta. Intr-adevar, din lucrarile pregatitoare ale Directivei 89/391, si in special din declaratia comuna a Consiliului si Comisiei inscrisa in procesul verbal al reuniunii Consiliului din 12 iunie 1989, reiese ca introducerea unei asemenea clauze fusese propusa pentru a rezolva problemele pe care le-ar fi pus, in sistemele de tip common law, formularea in termeni absoluti a obligatiei de securitate ce ii revine angajatorului, tinand cont de obligatia respectivelor instante de a interpreta in mod literal dreptul scris.

45 In acest context, refuzul de a insera in textul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 89/391 o clauza comparabila cu cea in litigiu nu este suficient pentru a justifica o interpretare a acestei dispozitii din care sa rezulte ca angajatorul ar fi supus unei forme de raspundere independente de culpa in cazul unor accidente.

46 O asemenea interpretare nu ar putea fi intemeiata nici pe economia articolului 5 din respectiva directiva.

47 Alineatele 2 si 3 ale acestui articol 5 prevad ca angajatorul nu este exonerat de responsabilitatile sale in domeniul securitatii si sanatatii la locul de munca atunci cand recurge la servicii sau persoane specializate din exterior, si nici ca urmare a obligatiilor lucratorilor in acest domeniu. In acest sens, aceste dispozitii au rolul de a preciza natura si intinderea obligatiei prevazute la alineatul (1) al aceluiasi articol si nu se poate deduce din acestea existenta vreunei forme anume de raspundere in cazul unor accidente in temeiul respectivului alineat.

48 Articolul 5 alineatul (4) paragraful intai din Directiva 89/391 prevede posibilitatea statelor membre de a limita raspunderea angajatorilor "pentru faptele determinate de imprejurari independente de vointa acestora, neobisnuite si imprevizibile ori determinate de evenimente exceptionale, ale caror consecinte nu ar fi putut fi evitate, in ciuda diligentei manifestate".

49 Astfel cum a aratat dl avocat general la punctul 82 din concluziile sale, reiese din modul in care este formulat acest paragraf ca el urmareste sa clarifice sfera de aplicare a anumitor prevederi ale Directivei 89/391, precizand marja de manevra de care dispun statele membre in ceea ce priveste transpunerea acesteia in dreptul national. In schimb, nu se poate deduce din aceasta dispozitie, printr-o interpretare per a contrario, ca legiuitorul comunitar a intentionat sa le impuna statelor membre obligatia de a prevedea un regim al raspunderii independente de culpa a angajatorilor.

50 In sfarsit, trebuie sa se constate ca nu a fost demonstrat de catre Comisie de ce nu ar putea fi atins obiectivul Directivei 89/391, care consta in "adoptarea de masuri privind promovarea imbunatatirii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca", prin alte mijloace decat prin instaurarea unui regim al raspunderii independente de culpa a angajatorilor.

51 Rezulta din cele de mai sus ca nu a fost demonstrat de catre Comisie in mod adecvat ca, prin excluderea unei forme de raspundere independente de culpa, clauza in litigiu ar limita, cu incalcarea articolului 5 alineatele (1) si (4) din Directiva 89/391, raspunderea angajatorilor.

Cu privire la obligatia ce le revine angajatorilor de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor

52 In al doilea rand, trebuie examinata obiectia Comisiei in masura in care prin aceasta i se reproseaza Regatului Unit ca nu a transpus corect articolul 5 alineatul (1) din Directiva 89/391 in ceea ce priveste intinderea obligatiei generale ce le revine angajatorilor de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor.

53 In aceasta privinta, desi Comisia sustine ca obligatia ce ii revine angajatorului are un caracter absolut, ea recunoaste in mod explicit ca respectiva obligatie nu presupune ca angajatorul sa fie tinut sa garanteze un mediu de lucru lipsit de orice risc. In replica sa, Comisia recunoaste de asemenea ca angajatorul, dupa ce a evaluat riscurile, poate sa ajunga la concluzia ca acestea sunt atat de reduse, incat nu se impune adoptarea vreunei masuri de prevenire. Intr-o asemenea situatie, aspectul esential, potrivit Comisiei, este ca angajatorul sa ramana responsabil in cazul in care ar avea loc un accident.

54 Or, pe langa faptul ca, asa cum reiese din punctul 51 din prezenta hotarare, nu a fost demonstrat de catre Comisie ca, prin excluderea unei forme de raspundere independente de culpa, clauza in litigiu ar limita, cu incalcarea articolului 5 alineatele (1) si (4) din Directiva 89/391, raspunderea angajatorilor, Comisia nu a reusit sa demonstreze nici in ce fel clauza in litigiu, care priveste raspunderea penala a angajatorului, ar fi de natura sa influenteze intinderea obligatiei generale de securitate care ii revine angajatorului, astfel cum rezulta ea din aceste dispozitii.

55 Intr-adevar, daca este adevarat ca clauza in litigiu prevede o limitare a obligatiei angajatorului de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor, sub toate aspectele, referitoare la activitatea desfasurata doar la ceea ce este "realizabil in mod rezonabil", semnificatia acestei limitari depinde de continutul precis al acestei obligatii. Ținand cont de argumentele prezentate de Comisie si amintite la punctul 53 din prezenta hotarare, Comisia nu a precizat suficient care este interpretarea sa cu privire la continutul respectivei obligatii, facand abstractie de raspunderea civila sau penala in caz de accidente, si independent de obligatiile ce decurg din articolele 5 alineatele (2) si (3) si 6-12 din Directiva 89/391. Prin urmare, Comisia nu a demonstrat in ce fel clauza litigioasa, analizata din perspectiva jurisprudentei nationale amintite de cele doua parti, ar incalca articolul 5 alineatele (1) si (4) din Directiva 89/391.

56 In acest context, trebuie amintit ca, in cadrul unei actiuni introduse in temeiul articolului 226 CE, Comisia are sarcina de a dovedi existenta pretinsei neindepliniri a obligatiilor si de a aduce elementele necesare Curtii pentru ca aceasta sa verifice existenta neindeplinirii obligatiilor, Comisia neputandu-se intemeia pe vreo prezumtie de orice natura (a se vedea hotararea din 12 mai 2005, Comisia/Belgia, C-287/03, Rec., p. I-3761, punctul 27 si jurisprudenta citata, precum si hotararea din 6 aprilie 2006, Comisia/Austria, C-428/04, Rec., p. I‑3325, punctul 98).

57 In consecinta, trebuie sa se constate ca nu a fost demonstrat de catre Comisie ca clauza in litigiu ar limita, cu incalcarea articolului 5 alineatul (1) din Directiva 89/391, obligatia angajatorilor de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor. Trebuie deci sa se constate ca nu s-a stabilit existenta neindeplinirii obligatiilor nici in ceea ce priveste acest al doilea aspect al obiectiei.

58 Ținand cont de toate consideratiile care preceda, se impune concluzia ca nu a fost demonstrat de catre Comisie in mod corespunzator ca, prin limitarea obligatiei angajatorului de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor, sub toate aspectele, referitoare la activitatea desfasurata, doar la ceea ce este realizabil in mod rezonabil, Regatul Unit nu si-a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul articolului 5 alineatele (1) si (4) din Directiva 89/391.

59 Prin urmare, actiunea introdusa de Comisie urmeaza a fi respinsa.

Cu privire la cheltuielile de judecata
60 In temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedura, partea care cade in pretentii este obligata la plata cheltuielilor de judecata daca exista o solicitare in acest sens. Intrucat Regatul Unit a solicitat obligarea Comisiei si aceasta din urma a cazut in pretentii, se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara si hotaraste:

1) Respinge actiunea.

2) Obliga Comisia Comunitatilor Europene la plata cheltuielilor de judecata.