Mandatul european de arestare - un instrument eficace privind colaborarea judiciara in UE

Raportul de evaluare a transpunerii deciziei-cadru din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre a analizat perioada 2005-2007.

Succesul acestui instrument este ilustrat de numarul tot mai mare de mandate europene de arestare emise in fiecare an. In anul 2005, numarul de mandate europene de arestare emise (peste 6 900) s-a dublat fata de anul 2004, reusindu-se localizarea si arestarea a 1700 de persoane. Dintre aceste 1 700 de persoane, 1 532 au facut obiectul unei proceduri de predare.

Raportul scoate in evidenta rata ridicata de utilizare a acestui instrument, identifica bunele practici la nivelul statelor membre, precum si dificultatile ramase in ceea ce priveste transpunerea mandatului european de arestare in unele legislatii interne.

In majoritatea tarilor, una dintre realizarile cele mai remarcabile ale mandatului european de arestare a fost reducerea considerabila a duratei procedurilor de predare fata de procedurile de extradare. Atunci cand persoana in cauza nu consimte la predare, o cerere de predare necesita, in medie, mai putin de 6 saptamani. In cazul in care persoana respectiva consimte la predare, durata medie a predarii este de 11 zile, in timp ce, in cadrul vechiului sistem de extradare, astfel de cereri puteau ramane in suspensie mai mult de un an.


Instituirea unui mandat european de arestare 
Decizia-cadru adoptata de Consiliu la 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre a instituit un nou instrument pentru predarea persoanelor cautate, punandu-se capat procedurii traditionale de extradare. De fapt, spre deosebire de aceasta, mandatul european de arestare este o procedura care se desfasoara integral la nivel judiciar (intre judecatori), in cadrul careia instantele politice nu mai trebuie sa intervina.

Mandatul de arestare instituie termene fixe obligatorii pentru desfasurarea procedurii, impune utilizarea unui formular unic si delimiteaza motivele de refuz, al caror numar este redus si care sunt integral enumerate in decizia-cadru.

Infractiuni pentru care nu mai este necesara verificarea dublei incriminari 
Decizia-cadru a instituit o lista cu 32 de categorii de infractiuni pentru care nu mai este necesara verificarea dublei incriminari intrucat acest infractiuni sunt pasibile in statul emitent de o pedeapsa sau de o masura de siguranta privativa de libertate de cel putin trei ani.

Cerinta dublei incriminari se refera la faptul ca autoritatea judiciara de executare nu ar putea executa un mandat european de arestare pentru o anumita infractiune decat in cazul in care pentru infractiunea respectiva se prevede o pedeapsa si in dreptul intern al acesteia.

Cerinta aceasta este eliminata in ceea ce priveste lista celor 32 de categorii de infractiuni. Prin urmare, acest lucru impune statului de executare, pe de o parte, si statului emitent, pe de alta parte, o mai mare incredere reciproca in sistemele lor judiciare.

Lista include: apartenenta la o organizatie criminala, terorismul, traficul de persoane, exploatarea sexuala a copiilor si pornografia infantila, traficul ilicit de stupefiante si substante psihotrope, traficul ilicit de arme, munitii si materiale explozive, coruptia, frauda, spalarea produselor infractiunii, falsificarea monedelor, criminalitatea informatica, infractiuni impotriva mediului, facilitarea intrarii si a sederii ilegale, omuciderea voluntara, lovituri si vatamari corporale grave, traficul ilicit de organe si tesuturi umane, rapirea, sechestrarea si luarea de ostateci, rasismul si xenofobia, jafurile organizate sau armate, traficul ilicit de bunuri culturale, inselaciunea, contrafacerea, violul etc.

Dificultati in transpunerea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare 
Principala dificultate consta in diferitele niveluri de transpunere a articolelor deciziei-cadru privind motivele de refuz facultative si obligatorii. Articolul 3 din decizia-cadru indica faptul ca exista doar trei motive de refuz obligatorii: amnistia, principiul ne bis in idem (principiu conform caruia nicio persoana nu poate fi urmarita, judecata sau pedepsita de doua ori pentru aceleasi fapte) si lipsa de raspundere penala a minorilor. 

Articolul 4 prevede doar sapte motive de refuz facultative, pe care statele membre au avut posibilitatea sa le transpuna sau nu in dreptul intern. 

In afara de aceasta, anumite state continua sa fie reticente in ceea ce priveste predarea resortisantilor lor si au reintrodus conditia dublei incriminari, predarea devenind in acest caz mult mai complicata. Astfel, unele state membre au limitat aplicarea principiului recunoasterii reciproce. In plus, alte state au incetinit predarea resortisantilor lor prin faptul ca au cerut garantii suplimentare, care nu sunt prevazute de decizia-cadru. 

In fine, au aparut numeroase probleme in ceea ce priveste desemnarea autoritatilor judiciare si centrale in temeiul articolelor 6 si 7 din decizia-cadru. Cu toate ca decizia-cadru privind mandatul european de arestare prevede ca autoritatea judiciara emitenta este autoritatea judiciara a statului membru emitent care este competenta sa emita un mandat european de arestare in conformitate cu dreptul acestui stat, iar autoritatea judiciara de executare este autoritatea judiciara competenta a statului membru de executare, anumite state membre au desemnat, de fapt, direct sau indirect, Ministerul Justitiei. 

Alte tari membre au desemnat ca autoritate centrala Ministerul Justitiei, atribuindu-i acestuia competente asemanatoare unei autoritati judiciare. Acest lucru contravine dispozitiilor deciziei-cadru. 

Statistici referitoare la Mandatul European de arestare 

Conform statisticilor pe anul 2005 transmise Consiliului de catre statele membre, din cele 6900 de mandate de arestare, Franta a emis cele mai multe (1914). Polonia se situeaza pe locul 2, cu 1448 de mandate emise, fiind urmata de Spania (519).
In anul 2005 pe locul intai, la numarul de mandate primite, se situa Regatul Unit, urmat de Spania, Franta si Tarile de Jos. _________________

Sursa: www.europa.eu