Cateva considerente privind bunurile comune

Ceea ce intereseaza in primul rand intr-o asemenea speta este momentul cand a fost cumparat bunul.

Legea (Codul Familiei) este foarte clara si stabileste in mod imperative ca orice bun dobandit "in timpul casatoriei" este bun comun.

Deci, daca bunul in cauza a fost cumparat dupa casatorie - nu conteaza faptul ca in contract apare doar numele unuia dintre soti pentru ca in aceasta situatie se presupune ca respectivul sot avea un mandat tacit din partea celuilalt sot in vederea achizitionarii bunului - atunci acesta este bun comun.

Uneori notiunea de bun comun se confunda cu prezumtia de impartire a bunurilor comune in cote egale (50-50) ceea ce nu este corect.

In conditiile in care un bun a fost dobandit in timpul casatoriei si devine astfel bun comun desi contributia unui dintre soti a fost mai mare (sau de ce nu integrala) – contributie ce poate reprezenta avans sau rate de credit, atunci, in cazul unui partaj ca urmare a divortului, instanta va trebui, pe baza probelor administrate, sa stabileasca contributia efectiva a fiecaruia dintre soti la dobandirea bunului respectiv, stabilind astfel cota parte ce revine fiecaruia.

Ce se intampla in caz de divort cu bunul cumparat in rate?

Bunul este comun daca data contractul de vanzare-cumparare este in timpul casatoriei. Ceea ce intereseaza de fapt este momentul transferului dreptului de proprietate si nu modalitatea de plata in sine.

Daca bunul a fost dobandit inaintea casatoriei, atunci este calificat ca fiind bun propriu, chiar daca pentru el se platesc rate de credit. La divort, celalalt sot poate invoca insa faptul ca a contribuit si el la plata acestor rate si sa solicite pe cale de consecinta o suma de bani in acest sens. Aceasta contributie trebuie dovedita.