Ministerul Transporturilor
Reglementare
din 21/06/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 483 din 19/07/2007
privind controlul tehnic in trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11
Art. 1. - Prezentele reglementari stabilesc procedura si conditiile tehnice care se aplica la efectuarea controlului tehnic in trafic al vehiculelor rutiere care circula pe drumurile publice din Romania.
Art. 2. - In cuprinsul prezentelor reglementari se utilizeaza urmatoarele abrevieri:
a) RAR - "Registrul Auto Roman" - RA;
b) CTT - controlul tehnic in trafic;
c) ITP - inspectia tehnica periodica;
d) ITPI - inspectia tehnica periodica internationala;
e) RNTR 1 - Reglementarile privind certificarea incadrarii vehiculelor rutiere inmatriculate in normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si in categoria de folosinta conform destinatiei, prin inspectia tehnica periodica, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 2.133/2005;
f) RNTR 2 - Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
g) RNTR 3 - Reglementarile privind omologarea, agrearea si efectuarea inspectiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului anumitor marfuri periculoase, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 2.134/2005.
Art. 3. - In sensul prezentelor reglementari, termenii de mai jos au urmatorul inteles:
a) Acordul de la Viena - Acordul privind adoptarea de conditii tehnice uniforme pentru inspectiile tehnice periodice ale vehiculelor rutiere si recunoasterea reciproca a acestor inspectii, incheiat la Viena la 13 noiembrie 1997, ratificat de Romania prin Ordonanta Guvernului nr. 76/1998, aprobata prin Legea nr. 7/1999;
b) control tehnic in trafic - controlul inopinat de natura tehnica al unui vehicul in circulatie pe drumurile publice din Romania, efectuat de RAR si Politia Rutiera;
c) inspectia tehnica periodica - controlul conformitatii unui vehicul cu cerintele tehnice referitoare la inspectia tehnica periodica. Pentru vehiculele inmatriculate in Romania, aceste cerinte sunt prevazute in reglementarile RNTR 1 in vigoare;
d) inspectia tehnica periodica internationala - controlul conformitatii vehiculelor inmatriculate in alte state cu cerintele tehnice referitoare la inspectia tehnica periodica internationala, prevazute in regulile anexate la Acordul de la Viena;
e) vehicul (rutier) - sistemul mecanic care circula pe drum, cu sau fara mijloace de autopropulsare, si care se utilizeaza in mod normal pentru transportul de persoane si/sau de marfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrari, cu exceptia vehiculelor care circula pe sine;
f) vehicul comercial - autovehiculul pentru transportul de marfuri cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 t (categoriile N2 si N3), remorca sau semiremorca cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 t (categoriile O3 si O4) ori autovehiculul pentru transportul de persoane care are, in afara scaunului conducatorului, mai mult de 8 locuri pe scaune (categoriile M2 si M3);
Art. 4. - (1) Autovehiculele din categoriile M2, M3, N2 si N3, definite in conformitate cu RNTR 2, destinate circulatiei pe drumurile publice, avand cel putin 4 roti si o viteza maxima constructiva mai mare de 25 km/h, trebuie echipate cu limitatoare de viteza.
(2) Autovehiculele din categoriile M2 si M3 prevazute la alin. (1) pot circula pe drumurile publice numai daca sunt echipate cu un limitator de viteza reglat astfel incat viteza lor sa nu depaseasca 100 km/h.
(3) Autovehiculele din categoriile M3 inmatriculate inainte de 1 ianuarie 2005, cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 10 tone, pot continua sa fie echipate cu limitatoare de viteza a caror viteza maxima este reglata la 100 km/h.
(4) Autovehiculele din categoriile N2 si N3 prevazute la alin. (1) pot circula pe drumurile publice numai daca sunt echipate cu un limitator de viteza reglat astfel incat viteza lor sa nu depaseasca 90 km/h.
(5) Cerintele prevazute la alin. (2)-(4) nu se aplica:
a) autovehiculelor utilizate de catre fortele armate, protectia civila, pompieri, alte servicii de urgenta si forte responsabile pentru mentinerea ordinii publice;
b) autovehiculelor a caror viteza maxima constructiva nu poate depasi limitele prevazute la alin. (2)-(4);
c) autovehiculelor utilizate pentru teste rutiere in scopuri stiintifice;
d) autovehiculelor utilizate numai pentru servicii publice in mediu urban.
(6) Limitatoarele de viteza mentionate la alin. (2)-(4) trebuie sa satisfaca cerintele tehnice prevazute de Directiva 92/24/CEE. Totusi, toate autovehiculele prevazute la alin. (1) si inmatriculate inainte de 1 ianuarie 2005 pot continua sa fie echipate cu limitatoare de viteza care respecta cerintele tehnice stabilite de autoritatile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene.
(7) Limitatoarele de viteza trebuie instalate de operatori economici autorizati de RAR, in conformitate cu legislatia in vigoare.
Art. 5. - CTT se efectueaza pentru toate vehiculele aflate in circulatie pe drumurile publice din Romania, fara discriminari bazate pe nationalitatea conducatorului auto sau pe statul de inmatriculare ori punere in circulatie a vehiculului, tinandu-se cont de necesitatea reducerii la minimum a costurilor si intarzierilor provocate conducatorilor auto si/sau operatorilor economici.
Art. 6. - (1) Lucratorul Politiei Rutiere asigura oprirea vehiculelor in vederea efectuarii de catre inspectorul RAR a verificarilor prevazute prin prezentele reglementari.
(2) Modul de selectare a vehiculelor ce urmeaza a fi supuse CTT trebuie sa urmareasca in special identificarea si oprirea acelor vehicule in cazul carora exista indicii privind o stare tehnica necorespunzatoare.
Art. 7. - (1) Lucratorul Politiei Rutiere controleaza actele privind inmatricularea vehiculului respectiv.
(2) Lucratorul Politiei Rutiere verifica, daca este cazul, existenta si valabilitatea certificatului de agreare pentru transportul marfurilor periculoase, corespunzator marfii transportate.
(3) Dupa efectuarea controlului actelor privind inmatricularea vehiculului, inspectorul RAR va proceda la efectuarea verificarilor prevazute prin prezentele reglementari.
(4) CTT cuprinde urmatoarele verificari:
a) o inspectie vizuala a starii tehnice a vehiculului in stationare;
b) o verificare a raportului de CTT intocmit recent sau o verificare a documentelor care atesta efectuarea ITP ori ITPI in statul de inmatriculare sau punere in circulatie a vehiculului si, in particular, pentru vehiculele dintr-un stat membru al Uniunii Europene, a documentului ce atesta ca vehiculul a fost supus ITP obligatorii, conform Directivei 96/96/CE; si/sau
c) o inspectie ce vizeaza detectarea defectiunilor privind starea tehnica a vehiculului. Aceasta inspectie se efectueaza asupra unuia, mai multor sau tuturor punctelor de control enumerate in raportul de CTT.
(5) Dovada eliberata intr-un alt stat membru al Uniunii Europene care stabileste ca un autovehicul, precum si remorca sau semiremorca acestuia, inmatriculate in acest stat membru, au fost admise la o ITP care respecta cel putin prevederile Directivei 96/96/CE este recunoscuta ca avand aceeasi valabilitate ca si dovada de ITP eliberata in Romania.
(6) Pentru vehiculele comerciale inmatriculate in celelalte state care au ratificat Acordul de la Viena, este obligatorie prezentarea certificatului de ITPI.
Art. 8. - (1) Inainte de a proceda la o inspectie privind punctele de control enumerate in raportul de CTT, inspectorul RAR ia in considerare documentele care atesta efectuarea ITP ori ITPI si/sau un raport de CTT prezentat de conducatorul auto si care a fost intocmit recent fie de RAR, fie de un serviciu competent al unui alt stat membru al Uniunii Europene.
(2) Inspectorul RAR poate, de asemenea, sa ia in considerare un document eliberat de un centru de reparatii autorizat de RAR conform legislatiei in vigoare, care atesta efectuarea unor reparatii la vehiculul respectiv, prezentat, daca este cazul, de conducatorul auto.
(3) Atunci cand aceste documente si/sau raportul precizat mai sus furnizeaza proba ca o inspectie a fost deja efectuata in decursul ultimelor 3 luni asupra unuia dintre punctele de control enumerate in raportul de CTT, acest punct nu este controlat din nou decat in cazul in care acest control este justificat, in principal, de existenta unei defectiuni sau a unei neconformitati evidente.
Art. 9. - (1) CTT se efectueaza pe baza planului de operatiuni prevazut in anexa nr. 1 care face parte integranta din prezentele reglementari.
(2) Pentru vehiculele care detin un certificat de agreare pentru transportul marfurilor periculoase valabil conform prevederilor art. 7 alin. (2), inspectorul RAR va proceda la efectuarea operatiunilor de verificari suplimentare prevazute in anexa nr. 2 care face parte integranta din prezentele reglementari.
(3) Cerinte privind incercarile si/sau controalele referitoare la sistemele de franare, emisiile poluante, tahografele si limitatoarele de viteza sunt prevazute in anexa nr. 3 care face parte integranta din prezentele reglementari.
(4) Aparatura utilizata la CTT trebuie sa indeplineasca conditiile precizate prin reglementarile RNTR 1 in vigoare.
Art. 10. - (1) Pentru fiecare CTT se intocmeste un raport, al carui model este prevazut in anexa nr. 4 care face parte integranta din prezentele reglementari.
(2) Inspectorul RAR completeaza rubricile raportului de CTT referitoare la vehiculul inspectat si conditiile de efectuare a CTT, iar la rubrica privind punctele de control marcheaza punctele ce au fost controlate in conformitate cu planul de operatiuni.
(3) Daca inspectorul RAR estimeaza ca importanta defectiunilor de intretinere ale vehiculului inspectat poate crea un risc privind siguranta rutiera, de natura sa justifice o inspectie mai aprofundata, in special in ceea ce priveste franarea, vehiculul poate fi supus unei inspectii mai complexe intr-o statie de ITP autorizata de RAR conform legislatiei in vigoare si situata in apropiere.
(4) Pentru aplicarea prevederilor alin. (3), se va aplica legislatia in vigoare privind circulatia pe drumurile publice.
Art. 11. - (1) In cazul in care inspectorul RAR determina in urma verificarilor efectuate defectiuni majore sau periculoase in
conformitate cu planul de operatiuni, marcheaza in rubrica privind punctele de control din raportul de CTT acele puncte la care au fost constatate astfel de neconformitati, iar la rubrica privind detalierea neconformitatilor constatate mentioneaza in clar toate defectiunile identificate.
(2) In baza defectiunilor mentionate de inspectorul RAR, lucratorul Politiei Rutiere aplica sanctiunile prevazute de legislatia in vigoare privind circulatia pe drumurile publice si marcheaza masurile aplicate la rubrica privind rezultatele controlului din raportul de CTT.
(3) Masurile aplicate de lucratorul Politiei Rutiere in conformitate cu legislatia privind circulatia pe drumurile publice au in vedere defectiunile constatate fie in timpul verificarilor prevazute la art. 7 alin. (4), fie in timpul inspectiei mai complexe prevazute la art. 10 alin. (3).
(4) Raportul de CTT se retine de inspectorul RAR, o copie a acestuia fiind inmanata lucratorului Politiei Rutiere, iar o alta copie conducatorului auto.
Art. 12. - RAR comunica Comisiei Europene, la fiecare 2 ani, inainte de 31 martie, datele colectate privind CTT pentru cei 2 ani
precedenti si care se refera la numarul vehiculelor comerciale controlate, clasificate pe categorii de omologare conform rubricii corespunzatoare din raportul de CTT si pe tari de inmatriculare, precum si punctele controlate si defectiunile constatate si marcate in rubrica privind punctele de control din raportul de CTT.
Art. 13. - (1) RAR va asigura colaborarea cu serviciile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene pentru aplicarea Directivei 2000/30/CE. In acest scop, RAR va comunica acestor servicii persoanele de contact responsabile.
(2) In cazul vehiculelor comerciale ce apartin unor nonrezidenti si la care in urma CTT au fost constatate defectiuni majore si/sau periculoase, in special de natura celor care duc la suspendarea utilizarii vehiculelor, RAR va asigura informarea serviciilor competente ale statului membru al Uniunii Europene de inmatriculare sau de punere in circulatie a vehiculelor respective, pe baza raportului de CTT. Aceasta nu va prejudicia consecintele aplicabile in conformitate cu legislatia nationala privind circulatia pe drumurile publice.
(3) In cazul in care RAR a fost solicitat de serviciul competent al unui stat membru al Uniunii Europene care a constatat defectiuni majore si/sau periculoase la un vehicul comercial inmatriculat in Romania sa ia masuri impotriva contravenientului, RAR va comunica masurile luate.
(4) In acest scop, la solicitarea RAR, Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative va cere detinatorului vehiculului respectiv prezentarea la RAR intr-un interval de maximum 30 de zile pentru efectuarea unei verificari tehnice la sistemele la care au fost constatate defectiuni majore si/sau periculoase de catre serviciul competent al unui stat membru al Uniunii Europene.
(5) In cazul nerespectarii de catre detinatorul vehiculului a obligatiilor prevazute la alin. (4), RAR va proceda la anularea din oficiu a valabilitatii ITP pentru vehiculul respectiv. RAR va aduce la cunostinta Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative anularea din oficiu a valabilitatii ITP a unui vehicul, in scopul informarii detinatorului vehiculului.
Art. 14. - In scopul redobandirii certificatului de inmatriculare retinut de lucratorii Politiei Rutiere ca urmare a efectuarii CTT la un vehicul inmatriculat sau pus in circulatie in alt stat trebuie prezentat un document eliberat de un centru de reparatii autorizat de RAR conform legislatiei in vigoare si care atesta efectuarea remedierilor necesare la vehiculul respectiv.
_______________________
NOTA AvocatNet.ro:
- Anexele la Reglementarea privind controlul tehnic in trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11 vi le prezentam atasat
Comentarii articol (0)