Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - (1) Prezenta lege stabileste regimul juridic al documentelor in forma electronica ce contin date privind operatiunile economice de schimb sau vanzare de bunuri sau servicii intre persoane care emit si primesc facturi, bonuri fiscale sau chitante in forma electronica.
(2) Facturile, bonurile fiscale si chitantele in forma electronica constituie documente justificative in intelesul Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata.
(3) Prezenta lege se aplica persoanelor stabilite in Romania, in intelesul prevederilor titlului VI din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, si care desfasoara activitati economice pe teritoriul Romaniei.
Art. 2. - Prezenta lege se completeaza cu dispozitiile legale privind incheierea, validitatea si efectele actelor juridice, precum si cu cele prevazute de Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si de celelalte acte normative in vigoare.
Art. 3. - Nicio dispozitie a prezentei legi nu poate fi interpretata in sensul limitarii autonomiei de vointa si a libertatii contractuale a partilor.
Art. 4. - In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos se definesc dupa cum urmeaza:
a) emiterea facturilor in forma electronica - operatiunea de intocmire, semnare electronica si marcare temporala a facturilor in forma electronica utilizand un sistem informatic omologat;
b) semnatura electronica - semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, in intelesul Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica;
c) marca temporala - marca temporala in intelesul Legii nr. 451/2004 privind marca temporala;
d) factura in forma electronica - documentul in forma electronica ce caracterizeaza in mod unic si neechivoc schimbul sau vanzarea de bunuri sau servicii, semnat cu semnatura electronica si purtand marca temporala, care contine datele cuprinse in formularul facturii si care este inregistrat pe medii compatibile cu prelucrarea automata a datelor;
e) pachet de facturi in forma electronica - doua sau mai multe facturi in forma electronica, emise la momente de timp diferite si transmise catre acelasi beneficiar la acelasi moment de timp;
f) lot de facturi in forma electronica - doua sau mai multe facturi in forma electronica, emise la momente de timp diferite si transmise catre beneficiari diferiti la acelasi moment de timp;
g) bon fiscal in forma electronica - documentul financiar-fiscal care intruneste toate conditiile impuse de prevederile legale in materie referitoare la continut, emis de echipamentele electronice de marcat, care contine date inregistrate pe medii compatibile cu prelucrarea automata a datelor, semnat cu semnatura electronica si purtand marca temporala;
h) chitanta in forma electronica - documentul financiar-fiscal care intruneste toate conditiile impuse de prevederile legale in materie referitoare la continut si forma, inregistrat pe medii compatibile cu prelucrarea automata a datelor, semnat cu semnatura electronica si purtand marca temporala;
i) furnizor de servicii de facturare electronica - persoana fizica sau juridica care emite, transmite sau converteste facturi, bonuri sau chitante in forma electronica, in nume propriu sau in numele unor terti.
CAPITOLUL II
Factura in forma electronica
Art. 5. - Persoana fizica sau juridica ce emite facturi, denumita in continuare emitent, poate sa opteze pentru emiterea facturilor in forma electronica, cu conditia garantarii autenticitatii, originii si integritatii continutului, conform conditiilor prevazute de prezenta lege.
Art. 6. - Facturile si chitantele in forma electronica emise fara indeplinirea conditiilor prevazute de prezenta lege nu au calitatea de document justificativ, in intelesul prevederilor Legii nr. 82/1991, republicata.
SECÞIUNEA 1
Emiterea facturilor
Art. 7. - (1) Emiterea tuturor facturilor de catre o persoana fizica sau juridica se face exclusiv in una dintre urmatoarele doua modalitati, la alegerea exclusiva a emitentului: in forma electronica sau pe suport de hartie.
(2) Emitentul poate opta pentru schimbarea modalitatii de emitere, cu notificarea Ministerului Economiei si Finantelor.
Art. 8. - Emitentul facturii in forma electronica raspunde pentru legalitatea, autenticitatea, originea si integritatea continutului.
Art. 9. - (1) Factura in forma electronica respecta formatul si continutul stabilite de actele normative speciale si va contine marca temporala care certifica momentul emiterii si semnatura electronica a emitentului facturii.
(2) Certificatul aferent semnaturii electronice a emitentului facturii in forma electronica va contine informatii privind identificatorul fiscal si numarul notificarii inregistrate la Ministerul Economiei si Finantelor.
Art. 10. - Emitentul este obligat sa tina evidenta facturilor electronice emise intr-un registru electronic de evidenta a facturilor in forma electronica si sa mentioneze existenta unui exemplar pe suport de hartie, daca este cazul. Operarea in acest registru se realizeaza conform regulilor de operare a registrelor similare pe suport de hartie, completate cu normele metodologice emise de Ministerul Economiei si Finantelor in termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi.
SECÞIUNEA a 2-a
Transmiterea facturilor
Art. 11. - (1) Transmiterea facturilor emise in forma electronica se face in una dintre urmatoarele doua modalitati: prin mijloace electronice, in conditiile prevazute de Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau pe suport de hartie.
(2) Transmiterea unei facturi in forma electronica se poate face individual, in pachete sau in loturi.
SECÞIUNEA a 3-a
Anularea facturilor
Art. 12. - (1) Emitentul facturii in forma electronica si beneficiarul acesteia incheie un act juridic prin care se specifica anularea de comun acord a facturii sau a facturilor respective si care contine:
a) seria si numarul fiecarei facturi anulate;
b) data emiterii fiecarei facturi anulate;
c) data transmiterii fiecarei facturi anulate;
d) data anularii;
e) semnatura olografa a partilor si stampila, unde este cazul.
(2) Actul juridic se intocmeste in 3 exemplare, din care un exemplar ramane emitentului, unul beneficiarului, iar al treilea este pastrat de catre persoana abilitata sa opereze anularea facturii electronice.
(3) Atat emitentul, cat si beneficiarul opereaza modificarea in documentele care au avut la baza facturile respective, precum si in Registrul electronic de evidenta a facturilor in forma electronica. Emitentul anuleaza factura, specificand aceasta operatiune prin marcarea facturii in forma electronica ca fiind anulata, atasand semnatura electronica si marca temporala corespunzatoare momentului anularii, astfel incat anularea sa fie evidentiata la vizualizarea facturii in forma electronica.
(4) Emitentul este obligat sa notifice Ministerului Economiei si Finantelor anularea facturii in forma electronica, mentionand datele de identificare a fiecarei facturi anulate si data la care a fost intocmit documentul prin care s-a convenit anularea.
(5) Prevederile prezentei sectiuni se completeaza cu prevederile Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, privind corectarea facturilor.
CAPITOLUL III
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca persoanele
care emit facturi in forma electronica
Art. 13. - Emitentul facturii in forma electronica trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa utilizeze un sistem informatic omologat de Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei, in conditiile cap. VIII;
b) sa dispuna de mijloace tehnice si umane corespunzatoare pentru garantarea securitatii, fiabilitatii si continuitatii serviciilor de prelucrare a datelor in forma electronica;
c) sa foloseasca personal cu cunostinte de specialitate in domeniul tehnologiei semnaturii electronice si cu o practica suficienta in ceea ce priveste procedurile de securitate corespunzatoare;
d) sa fie in masura sa gestioneze si sa arhiveze toate informatiile privind fiecare factura in forma electronica emisa, pe perioada de timp stabilita prin normele legale in vigoare;
e) sa utilizeze sisteme omologate pentru arhivarea de facturi in forma electronica in conformitate cu prevederile Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor in forma electronica. Pe durata arhivarii, persoanele care au responsabilitatea arhivarii vor lua masuri ca orice factura in forma electronica sa poata fi accesata numai de catre emitent, beneficiar sau organele abilitate prin lege. Arhivarea facturilor in forma electronica se poate face si de alte persoane decat emitentul acestora, in conditiile in care acestea sunt autorizate in acest sens si indeplinesc conditiile tehnice si de personal prevazute la lit. b) si c).
Art. 14. - (1) Emitentul facturii in forma electronica este obligat sa notifice Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei orice modificare a sistemului informatic cu functii omologate pentru emiterea facturilor in forma electronica. Orice astfel de modificare este notificata cu cel putin 45 de zile inainte de data punerii in functiune.
(2) Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei avizeaza modificarile aduse in termen de maximum 30 de zile de la data inregistrarii notificarii.
Art. 15. - Emitentul facturii in forma electronica are obligatia de a notifica Ministerului Economiei si Finantelor in termen de 24 de ore orice modificare survenita in legatura cu datele de identificare.
Art. 16. - Ministerul Economiei si Finantelor verifica respectarea conditiilor prevazute pentru emiterea facturilor in forma electronica si aplicarea dispozitiilor prezentei legi.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL IV
Externalizarea serviciilor de emitere,
transmitere si arhivare a facturilor in forma electronica
Art. 17. - (1) Activitatile de emitere, transmitere a facturilor in forma electronica, precum si cele de arhivare a facturilor in forma electronica pot fi realizate si de catre alte persoane decat emitentul de drept al facturii in forma electronica, in urmatoarele conditii:
a) sa indeplineasca conditiile prevazute la art. 13;
b) sa existe un contract valabil incheiat intre emitentul de drept al facturii in forma electronica si un furnizor de servicii de emitere a facturilor in forma electronica.
(2) Certificatul aferent semnaturii electronice a persoanelor care presteaza servicii de emitere, transmitere sau arhivare a facturilor in forma electronica va contine informatii privind calitatea de furnizor de servicii si datele sale de identificare.
Art. 18. - (1) Furnizorii de servicii de emitere a facturilor in forma electronica pot sa presteze servicii de conversie a unei facturi deja emise pe suport de hartie in factura in forma electronica, la cererea beneficiarului.
(2) Conversia se poate realiza numai dupa factura in original. Factura in forma electronica rezultata dobandeste calitatea de document justificativ numai dupa inscrierea precizarii: "prezenta factura este conforma cu originalul emis initial pe suport de hartie avand seria .... nr. ........ din data de ........., emisa de ..................." si atasarea semnaturii electronice a furnizorului de servicii de emitere a facturilor in forma electronica, precum si a marcii temporale certificand momentul conversiei, atat in cazul facturilor individuale, cat si in cazul in care conversia se face pentru un pachet sau lot de facturi.
CAPITOLUL V
Chitanta in forma electronica
Art. 19. - (1) Chitanta in forma electronica respecta conditiile privind formatul si continutul obligatorii stabilite de actele normative in vigoare si contine marca temporala si semnatura electronica a emitentului chitantei.
(2) Certificatul aferent semnaturii electronice a emitentului chitantei va contine informatii privind identificatorul fiscal si numarul notificarii inregistrate la Ministerul Economiei si Finantelor.
Art. 20. - Prevederile privind emiterea, transmiterea, stocarea, arhivarea, conversia si utilizarea facturilor prevazute in prezenta lege sunt aplicabile si chitantelor in forma electronica, cu exceptia acelor prevederi care din punct de vedere financiar-fiscal nu le sunt aplicabile.
CAPITOLUL VI
Regimul documentelor in forma electronica aferente
tranzactiilor inregistrate prin intermediul caselor de
marcat si terminalelor automate bancare (bancomat)
Art. 21. - Bonurile fiscale si bonurile emise de casele de marcat si de bancomatele bancare, in forma electronica, stocate la emitent, au acelasi regim juridic ca si cele emise pe hartie.
Art. 22. - (1) Persoanele care au obligatia de a emite bonuri prin intermediul caselor de marcat sau al terminalelor automate bancare (bancomat) pot pastra in forma electronica documentul generat in forma electronica in urmatoarele conditii:
a) sa indeplineasca cerintele privind asigurarea conformitatii informatiilor inregistrate in forma electronica cu cele inscrise pe documentul pe hartie;
b) sa arhiveze si sa asigure accesul la bonurile emise in forma electronica.
(2) Ministerul Economiei si Finantelor va stabili conditiile specifice de emitere a documentelor prevazute la art. 21.
(3) Ministerul Economiei si Finantelor autorizeaza persoanele care indeplinesc conditiile prevazute la alin. (1) sa pastreze in forma electronica bonurile emise de casele de marcat/bancomat.
(4) Conditiile de autorizare vor fi stabilite prin norme metodologice emise de Ministerul Economiei si Finantelor, in termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi.
Art. 23. - Termenul de arhivare al bonurilor fiscale si al bonurilor emise de casele de marcat de catre bancomatele bancare, in forma electronica, va fi acelasi cu cel prevazut pentru cele emise pe suport de hartie.
CAPITOLUL VII
Registrul electronic al persoanelor care emit facturi,
chitante si bonuri fiscale in forma electronica
Art. 24. - (1) In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi se infiinteaza Registrul electronic al persoanelor care emit facturi, chitante si bonuri fiscale in forma electronica, constituit si actualizat de Ministerul Economiei si Finantelor.
(2) Procedura de inscriere in registru si documentatia necesara se stabilesc prin normele metodologice elaborate de Ministerul Economiei si Finantelor, in termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi.
Art. 25. - Registrul este public, disponibil on-line, si se actualizeaza permanent. Conditiile de acces la informatiile pe care le contine, informatiile care pot fi oferite solicitantilor si modul de actualizare a registrului se stabilesc prin normele metodologice elaborate de Ministerul Economiei si Finantelor, in termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi.
CAPITOLUL VIII
Omologarea sistemelor informatice
Art. 26. - (1) Sistemele informatice destinate operatiunilor de emitere a facturilor in forma electronica pot fi utilizate numai daca sunt omologate in prealabil de catre Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei.
(2) Conformitatea acestor sisteme informatice cu normele de securizare a informatiei prelucrate sau arhivate, precum si cu prevederile prezentei legi se verifica de catre Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei, cu respectarea principiilor standardizarii si interoperabilitatii.
(3) In urma indeplinirii procedurii de verificare a sistemului informatic, Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei emite certificatul de omologare a sistemului informatic. Certificatul poate fi retras in cazul in care Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei constata ca sistemul informatic nu mai indeplineste criteriile prevazute in normele de asigurare a informatiei prelucrate sau arhivate. Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei are obligatia de a comunica Ministerului Economiei si Finantelor retragerea acestui certificat in termen de 15 zile.
(4) Procedura de verificare si omologare a sistemelor informatice se stabileste prin decizie a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei, cu consultarea reprezentantilor organismelor din domeniul profesiei contabile si a Ministerului Economiei si Finantelor.
(5) Efectuarea verificarii prevazute la alin. (2) se realizeaza numai dupa plata de catre solicitant catre Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei a unui tarif de omologare al carui cuantum va fi stabilit prin decizie a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei.
(6) Tariful de omologare constituie venit propriu al Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei.
CAPITOLUL IX
Contraventii si sanctiuni
Art. 27. - Constituie contraventie fapta persoanei fizice sau juridice care:
a) omite sa opereze in Registrul electronic de evidenta a facturilor in forma electronica sau opereaza cu nerespectarea prevederilor prezentei legi;
b) omite sa efectueze notificarea prevazuta la art. 12 alin. (4);
c) omite sau intarzie sa efectueze notificarea prevazuta la art. 15;
d) pune in functiune modificarile aduse sistemului informatic cu functii omologate pentru emiterea facturilor in forma electronica fara avizul prevazut la art. 14 alin. (2).
Art. 28. - Contraventiile prevazute la art. 27 se sanctioneaza cu amenda de la 500 lei la 5.000 lei.
Art. 29. - (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor sunt de competenta personalului anume imputernicit in acest sens din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor.
(2) Pentru constatarea contraventiilor prevazute la art. 27 lit. d), Ministerul Economiei si Finantelor poate solicita Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei efectuarea de verificari.
CAPITOLUL X
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 30. - (1) In termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi, Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei va elabora reglementarile referitoare la normele de performanta si securitate cu privire la sistemele informatice utilizate de persoanele care emit, transmit sau arhiveaza facturi, chitante si bonuri fiscale in forma electronica.
(2) Cheltuielile inregistrate de persoanele care emit, transmit sau arhiveaza facturi, chitante si bonuri fiscale in forma electronica, cheltuielile efectuate cu investitiile pentru dotari si alte utilitati necesare desfasurarii acestei activitati sunt amortizabile pe o perioada de 5 ani de la prima inregistrare ca utilizator de factura in forma electronica.
(3) Cheltuielile inregistrate de persoanele care emit facturi, chitante si bonuri fiscale in forma electronica privind investitiile legate de modificarea si perfectionarea sistemelor informatice utilizate in activitatea de facturare electronica sunt amortizabile pe o perioada de 3 ani, incepand cu data initierii investitiei, probata cu hotararea administratorului, respectiv a consiliului de administratie al persoanei care initiaza cheltuiala, iar in cazul persoanelor fizice, prin declaratie pe propria raspundere.
Art. 31. - Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicata, ale Legii nr. 455/2001, ale Legii nr. 451/2004 si ale Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 32. - Prezenta lege intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2008.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR PRESEDINTELE SENATULUI
BOGDAN OLTEANU NICOLAE VACAROIU
Bucuresti, 19 iulie 2007.
Nr. 260.
Comentarii articol (0)