Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, in special articolul 61 litera (c) si articolul 67 alineatul (1),

avand in vedere propunerea Comisiei [1],

avand in vedere avizul Parlamentului European [2],

avand in vedere avizul Comitetului Economic si Social [3],

intrucat:

(1) Comunitatea si-a stabilit ca obiectiv sa mentina si sa dezvolte un spatiu de libertate, securitate si justitie, in cadrul caruia este garantata libera circulatie a persoanelor. Pentru realizarea treptata a unui astfel de spatiu, Comunitatea trebuie sa adopte, intre altele, masurile in domeniul cooperarii judiciare in materie civila care sunt necesare pentru buna functionare a pietei interne.

(2) Anumite disparitati intre normele interne care reglementeaza competenta judiciara si recunoasterea hotararilor impiedica buna functionare a pietei interne. Adoptarea de dispozitii care sa unifice normele referitoare la conflictele de competenta in materie civila si comerciala si la simplificarea formalitatilor in vederea recunoasterii si executarii rapide si simple a hotararilor de catre statele membre legate prin prezentul regulament este indispensabila.

(3) Acest domeniu intra sub incidenta cooperarii judiciare in materie civila in sensul articolului 65 din tratat.

(4) In conformitate cu principiul subsidiaritatii si cel al proportionalitatii, astfel cum sunt enuntate la articolul 5 din tratat, obiectivele prezentului regulament nu pot fi suficient realizate de catre statele membre, ele putand fi, in consecinta, mai bine realizate la nivel comunitar. Prezentul regulament se limiteaza la minimumul cerut pentru realizarea acestor obiective si nu depaseste ceea ce este necesar in acest sens.

(5) La 27 septembrie 1968, statele membre, in temeiul articolului 293 a patra liniuta din tratat, au incheiat Conventia de la Bruxelles privind competenta judiciara si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, care a fost modificata prin conventiile de aderare a noilor state membre la conventia in cauza (denumita, in continuare, "Conventia de la Bruxelles") [4]. La 16 septembrie 1988, statele membre si statele AELS au incheiat Conventia de la Lugano privind competenta judiciara si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, conventie paralela cu Conventia de la Bruxelles din 1968. Au fost initiate lucrari de revizuire a acestor conventii, iar Consiliul a aprobat continutul textelor revazute. Este necesara asigurarea continuitatii rezultatelor obtinute in urma acestei revizuiri.

(6) Pentru atingerea obiectivului liberei circulatii a hotararilor in materie civila si comerciala este necesar si oportun ca normele care reglementeaza competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor sa fie reglementate de un instrument juridic comunitar cu caracter imperativ si de aplicare directa.

(7) Domeniul de aplicare al prezentului regulament trebuie sa includa toate aspectele importante de drept civil si comercial, cu exceptia anumitor aspecte bine definite.

(8) Trebuie sa existe o legatura intre litigiile care intra sub incidenta prezentului regulament si teritoriul statelor membre unde se aplica. In consecinta, trebuie sa se aplice norme comune privind competenta, in principiu, atunci cand paratul are domiciliul pe teritoriul unuia dintre aceste state membre.

(9) Paratii care nu au domiciliul pe teritoriul unui stat membru se supun, in general, normelor de drept intern privind competenta aplicabile pe teritoriul statului membru al instantei sesizate, iar paratii care au domiciliul pe teritoriul unui stat membru caruia nu i se adreseaza prezentul regulament trebuie sa ramana, in continuare, supusi dispozitiilor Conventiei de la Bruxelles.

(10) In sensul liberei circulatii a hotararilor, hotararile pronuntate intr-un stat membru caruia i se adreseaza prezentul regulament trebuie sa fie recunoscute si executate in alt stat membru caruia i se adreseaza prezentul regulament, chiar daca debitorul impotriva caruia s-a pronuntat hotararea are domiciliul pe teritoriul unui stat tert.

(11) Normele de competenta trebuie sa prezinte un mare grad de previzibilitate si sa se intemeieze pe principiul conform caruia competenta este determinata, in general, de domiciliul paratului si, astfel, trebuie sa fie intotdeauna disponibila, cu exceptia catorva situatii bine definite in care materia litigiului sau autonomia partilor justifica un alt factor de legatura. In cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie sa fie definit in mod independent, in vederea ameliorarii transparentei normelor comune si a evitarii conflictelor de competenta.

(12) In afara de instanta domiciliului paratului, trebuie sa existe si alte instante autorizate in temeiul unei legaturi stranse intre instanta si litigiu sau in scopul bunei administrari a justitiei.

(13) In cazul contractelor de asigurare, contractelor incheiate cu consumatorii si a contractelor de munca, partea defavorizata trebuie sa fie protejata prin norme de competenta mai favorabile intereselor sale decat normele generale prevazute in prezentul regulament.

(14) Autonomia partilor intr-un contract, altul decat un contract de asigurare, contract incheiat cu consumatorii sau contract de munca in cazul caruia este permisa numai o autonomie limitata de stabilire a instantei competente, trebuie sa fie respectata, sub rezerva competentei exclusive a instantelor prevazute in prezentul regulament.

(15) In interesul administrarii armonioase a justitiei, este necesar sa se reduca la minimum posibilitatea aparitiei procedurilor concurente si sa se evite pronuntarea in doua state membre a unor hotarari ireconciliabile. Trebuie sa fie prevazut un mecanism clar si eficace de rezolvare a cazurilor de litispendenta si de conexitate, precum si de inlaturare a problemelor care decurg in urma divergentelor interne referitoare la determinarea datei la care se considera ca o cauza este pendinte. In sensul prezentului regulament, este necesar ca data in cauza sa fie definita in mod independent.

(16) Increderea reciproca in administrarea justitiei la nivel comunitar justifica recunoasterea de plin drept a hotararilor pronuntate intr-un stat membru fara sa fie necesara, cu exceptia contestatiilor, recurgerea la o alta procedura.

(17) In virtutea aceluiasi principiu al increderii reciproce, procedura in temeiul careia o hotarare pronuntata intr-un stat membru devine executorie in alt stat membru trebuie sa fie eficienta si rapida. In acest sens, hotararea de incuviintare a executarii unei hotarari trebuie sa fie facuta practic automat in urma unor verificari pur formale ale documentelor furnizate, fara ca instanta sa aiba posibilitatea de a invoca din oficiu unul dintre motivele de neexecutare prevazute in prezentul regulament.

(18) Cu toate acestea, respectarea dreptului la aparare impune ca paratul sa aiba posibilitatea de a introduce o actiune, procedura fiind contradictorie, impotriva hotararii de incuviintare a executarii, in cazul in care considera ca unul dintre motivele de neexecutare este indeplinit. Dreptul la actiune ii este recunoscut si reclamantului in cazul in care hotararea de incuviintare a executarii este respinsa.

(19) Trebuie asigurata continuitatea intre Conventia de la Bruxelles si prezentul regulament, fiind necesara sa se prevada unele dispozitii tranzitorii in acest sens. Aceeasi necesitate a continuitatii trebuie garantata cu privire la interpretarea Conventiei de la Bruxelles de catre Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, iar Protocolul din 1971 [5] trebuie sa ramana, de asemenea, aplicabil in cazul procedurilor pendinte la data intrarii in vigoare a prezentului regulament.

(20) Regatul Unit si Irlanda, in conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind pozitia Regatului Unit si a Irlandei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana si la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, si-au notificat dorinta de a participa la adoptarea si aplicarea prezentului regulament.

(21) In conformitate cu articolele 1 si 2 din Protocolul privind pozitia Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana si la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, Danemarca nu participa la adoptarea prezentului regulament, care, prin urmare, nu i se adreseaza si nu i se aplica.

(22) Deoarece Conventia de la Bruxelles este in vigoare in cadrul relatiilor dintre Danemarca si statele membre care sunt parte prin prezentul regulament, atat Conventia, cat si Protocolul din 1971 continua sa se aplice in cadrul relatiilor dintre Danemarca si statele membre parte la prezentul regulament.

(23) Conventia de la Bruxelles continua, de asemenea, sa se aplice teritoriilor statelor membre care intra in domeniul de aplicare teritoriala a acestei conventii si care sunt excluse din prezentul regulament in temeiul articolului 299 din tratat.

(24) Din motive de coerenta, prezentul regulament nu trebuie sa aduca atingere normelor in materie de competenta si de recunoastere a hotararilor continute in instrumente comunitare speciale.

(25) Respectarea angajamentelor internationale pe care statele membre si le-au asumat impune ca prezentul regulament sa nu aduca atingere conventiilor la care statele membre sunt parte si care reglementeaza anumite materii.

(26) Este necesar ca normele de baza din prezentul regulament sa aiba flexibilitatea necesara pentru a tine seama de particularitatile procedurale din anumite state membre. In consecinta, anumite dispozitii din Protocolul anexat la Conventia de la Bruxelles trebuie sa fie incorporate in prezentul regulament.

(27) Pentru a se permite o tranzitie armonioasa in anumite domenii care au facut obiectul unor dispozitii speciale din Protocolul anexat la Conventia de la Bruxelles, prezentul regulament prevede, pentru o perioada de tranzitie, dispozitii care iau in considerare situatia specifica din anumite state membre.

(28) In termen de cel mult cinci ani de la intrarea in vigoare a prezentului regulament, Comisia prezinta un raport cu privire la aplicarea acestuia si, daca este necesar, inainteaza propuneri de adaptare.

(29) Comisia va trebui sa modifice anexele I - IV privind normele in materie de competenta interna, instante sau autoritati competente, precum si referitoare la caile de atac existente, in temeiul modificarilor transmise de catre statul membru interesat. Modificarile aduse anexelor V si VI vor trebui sa fie adoptate in conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor de exercitare a competentelor de executare conferite Comisiei [6], 

Nota AvocatNet:
Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica.

#PAGEBREAK#
ADOPTA PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1 
(1) Prezentul regulament se aplica in materie civila si comerciala indiferent de natura instantei. El nu se aplica, in special, in materie fiscala, vamala sau administrativa.

(2) Prezentul regulament nu se aplica pentru:

(a) starea si capacitatea persoanelor fizice, regimurile matrimoniale, testamente si succesiuni;

(b) falimente, concordate sau proceduri similare;

(c) securitate sociala;

(d) arbitraj.

(3) In cadrul prezentului regulament, termenul "stat membru" defineste statele membre cu exceptia Danemarcei.

CAPITOLUL II

COMPETENTA

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Articolul 2 
(1) Sub rezerva dispozitiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt actionate in justitie, indiferent de nationalitatea lor, in fata instantelor statului membru in cauza.

(2) Persoanele care nu au nationalitatea statului membru pe teritoriul caruia au domiciliul sunt supuse normelor de competenta aplicabile cetatenilor statului in cauza.

Articolul 3 
(1) Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi actionate in justitie in fata instantelor unui alt stat membru numai in temeiul normelor enuntate in sectiunile 2 - 7 din prezentul capitol.

(2) Impotriva acestora nu pot fi invocate in special regulile de competenta enuntate in anexa I.

Articolul 4 


(1) Daca paratul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, competenta este determinata, in fiecare stat membru, de legislatia statului membru in cauza, sub rezerva aplicarii dispozitiilor articolelor 22 si 23.

(2) Impotriva unui astfel de parat, orice persoana, indiferent de nationalitate, domiciliata pe teritoriul unui stat membru, poate sa invoce normele de competenta in vigoare in statul in cauza si, in special, cele prevazute in anexa I, in aceeasi maniera ca si cetatenii statului in cauza.

Sectiunea 2

Competente speciale

Articolul 5 
O persoana care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi actionata in justitie intr-un alt stat membru:

1. (a) in materie contractuala, in fata instantelor de la locul in care obligatia care formeaza obiectul cererii a fost sau urmeaza a fi executata;

(b) in sensul aplicarii prezentei dispozitii si in absenta vreunei conventii contrare, locul de executare a obligatiei in cauza este:

- in cazul vanzarii de marfuri, locul dintr-un stat membru unde, in temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit sa fie livrate marfurile;

- in cazul prestarii de servicii, locul dintr-un stat membru unde, in temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit sa fie prestate serviciile.

(c) in cazul in care nu se aplica litera (b), se aplica litera (a);

2. in materia obligatiei de intretinere, in fata instantelor de la locul unde creditorul obligatiei de intretinere este domiciliat sau isi are resedinta obisnuita sau, in cazul unei cereri accesorii unei actiuni referitoare la starea persoanelor, inaintea instantei competente conform legii forului competent sa instrumenteze cauza, cu exceptia cazului in care competenta se intemeiaza exclusiv pe nationalitatea uneia dintre parti;

3. in materie delictuala si cvasidelictuala, in fata instantelor de la locul unde s-a produs sau risca sa se produca fapta prejudiciabila;

4. in cazul unei actiuni civile in despagubiri sau in restituire nascuta in temeiul savarsirii unei infractiuni, in fata instantei sesizate cu privire la actiunea publica, in masura in care, conform legislatiei interne, instanta in cauza este competenta numai in materia actiunii civile;

5. in privinta unei contestatii privind exploatarea unei sucursale, agentii sau a unei alte unitati, in fata instantelor de la locul unde se afla sucursala, agentia sau unitatea in cauza;

6. in calitatea sa de fondator, trustee sau de beneficiar al unui trust constituit fie in aplicarea legislatiei, fie in scris sau printr-o conventie verbala, confirmata in scris, in fata instantelor din statul membru pe teritoriul caruia trustul in cauza isi are sediul;

7. in privinta unui litigiu referitor la plata unei remuneratii pretinse pentru salvarea sau asistenta de care a beneficiat o incarcatura sau o marfa, in fata instantei pe a carei raza teritoriala respectiva incarcatura sau marfa:

(a) a fost sechestrata in vederea obtinerii unei astfel de plati sau

(b) ar fi putut fi sechestrata, insa a fost depusa o cautiune sau alta garantie,

cu conditia ca aceasta dispozitie sa se aplice numai in cazul in care se pretinde ca paratul are sau a avut un drept asupra incarcaturii sau marfii in momentul operatiunii de salvare sau de asistenta.

Articolul 6 
O persoana care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru mai poate fi actionata in justitie:

1. atunci cand exista mai multi parati, in fata instantei domiciliului oricaruia dintre acestia, cu conditia ca cererile sa fie atat de strans legate intre ele incat sa fie oportuna instrumentarea si judecarea lor in acelasi timp, pentru a se evita riscul pronuntarii unor hotarari ireconciliabile in cazul judecarii separate a cauzelor;

2. printr-o cerere de chemare in garantie sau de interventie, in fata instantei sesizate cu cererea principala, daca aceasta nu a fost introdusa decat in scopul scoaterii sale de sub competenta instantei in cauza;

3. in cazul unei cereri reconventionale rezultate in urma aceluiasi contract sau fapt pe care s-a bazat cererea principala, in fata instantei sesizate prin cererea principala;

4. in materie contractuala, daca actiunea poate fi conexata unei actiuni in materie de drepturi reale imobiliare indreptate impotriva aceluiasi parat, in fata instantei din statul membru pe teritoriul caruia este situat imobilul.

Articolul 7 
In cazul in care, in temeiul prezentului regulament, o instanta dintr-un stat membru este competenta in solutionarea unor actiuni in raspundere pentru utilizarea sau exploatarea unei nave, instanta in cauza sau orice alta instanta care ii este substituita in acest scop prin legislatia interna a statului membru in cauza are, de asemenea, competenta cu privire la cererile referitoare la limitarea acestei raspunderi.

Sectiunea 3

Competenta in materie de asigurari

Articolul 8 
In materie de asigurari, competenta este determinata de prezenta sectiune, fara a aduce atingere dispozitiilor articolului 4 si articolului 5 punctul 5.

Articolul 9 
(1) Un asigurator care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi actionat in justitie:

(a) in fata instantelor din statul membru pe teritoriul caruia are domiciliul sau

(b) in alt stat membru, in cazul actiunilor intentate de catre detinatorul politei de asigurare, asigurat sau un beneficiar, in fata instantelor de la locul unde este domiciliat reclamantul sau

(c) daca este coasigurator, in fata instantelor dintr-un stat membru sesizate cu actiunea introdusa impotriva asiguratorului principal.

(2) Atunci cand un asigurator nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, dar detine o sucursala, agentie sau alta unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, in cazul contestatiilor privind exploatarea sucursalei, agentiei sau unitatii, acesta este considerat ca avand domiciliul pe teritoriul statului membru respectiv. 

Articolul 10 
In cazul asigurarii de raspundere civila sau al asigurarii de bunuri imobiliare, asiguratorul mai poate fi actionat in justitie si in fata instantelor de la locul unde s-a produs fapta prejudiciabila. Acelasi lucru este aplicabil si in cazul in care bunurile mobile si imobile sunt acoperite de aceeasi polita de asigurare, ambele categorii fiind afectate in mod negativ de acelasi eveniment neprevazut.

Articolul 11 

(1) In cazul asigurarii de raspundere civila, asiguratorul poate, de asemenea, daca legea instantei permite acest lucru, sa fie actionat in fata instantei la care persoana vatamata a introdus actiunea impotriva asiguratului.

(2) Dispozitiile articolelor 8, 9 si 10 se aplica in cazul actiunii directe introduse de persoana vatamata impotriva asiguratorului, in situatia in care sunt permise asemenea actiuni directe.

(3) Daca legea privind astfel de actiuni directe prevede posibilitatea introducerii in cauza a detinatorului politei de asigurare sau a asiguratului, aceeasi instanta este competenta asupra acestora.

Articolul 12 
(1) Fara a aduce atingere articolului 11 alineatul (3), un asigurator poate intenta actiune numai inaintea instantelor din statul membru pe teritoriul caruia este domiciliat paratul, indiferent daca acesta este detinatorul politei de asigurare, asiguratul sau beneficiarul.

(2) Dispozitiile prezentei sectiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconventionala la instanta sesizata cu cererea initiala, in conformitate cu prezenta sectiune.

Articolul 13 
De la dispozitiile prezentei sectiuni nu se poate deroga decat prin conventii:

1. ulterioare nasterii litigiului sau

2. care permit detinatorului politei, asiguratului sau unui beneficiar sa sesizeze alte instante decat cele indicate in cadrul prezentei sectiuni sau

3. incheiate intre un detinator de polita si un asigurator, ambii avand la data incheierii contractului domiciliul sau resedinta obisnuita in acelasi stat membru, si care au ca efect atribuirea competentei instantelor din statul in cauza, chiar daca fapta prejudiciabila s-a produs peste hotare, cu conditia ca legislatia statului in cauza sa nu interzica astfel de conventii sau

4. incheiate de detinatorul politei care nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, cu exceptia cazului in care asigurarea este obligatorie sau priveste un imobil situat pe teritoriul unui stat membru sau

5. care privesc un contract de asigurari, in masura in care acesta acopera unul sau mai multe dintre riscurile enumerate la articolul 14.

Articolul 14
 
Riscurile prevazute la articolul 13 alineatul (5) sunt urmatoarele:

1. orice prejudicii produse:

(a) navelor maritime, instalatiilor din zona de coasta sau din largul marii sau aeronavelor, rezultate in urma evenimentelor asociate utilizarii lor in scopuri comerciale;

(b) marfurilor aflate in tranzit, altele decat bagajele pasagerilor, atunci cand tranzitul este integral sau partial efectuat cu astfel de nave sau aeronave fie in totalitate, fie in combinatie cu alte mijloace de transport;

2. orice raspundere, alta decat cea pentru vatamarile corporale produse calatorilor sau pentru prejudiciile aduse bagajelor acestora:

(a) decurgand din utilizarea sau exploatarea navelor, instalatiilor sau aeronavelor mentionate la punctul 1 litera (a) in masura in care, in privinta celor din urma, legislatia statului membru in care aeronavele sunt inregistrate nu interzice clauzele atributive de competenta in materia asigurarii acestor riscuri;

(b) pentru prejudiciile cauzate de bunuri aflate in tranzit, conform descrierii de la punctul 1 litera (b);

3. orice pierdere financiara legata de utilizarea sau exploatarea navelor, instalatiilor sau aeronavelor mentionate la punctul 1 litera (a), in special pierderile inregistrate in legatura cu marfurile sau navlosirea;

4. orice risc sau interes legat de oricare dintre cele mentionate la punctele 1 - 3;

5. fara a aduce atingere punctelor 1 - 4, toate "riscurile majore" definite in Directiva 73/239/CEE a Consiliului [7], astfel cum a fost modificata prin Directivele 88/357/CEE [8] si 90/618/CEE [9] ale Consiliului, in ultima versiune in vigoare a acestora.
#PAGEBREAK#

Sectiunea 4

Competenta in materia contractelor incheiate de consumatori

Articolul 15 
(1) In ceea ce priveste un contract incheiat de o persoana, consumatorul, intr-un scop care se poate considera ca se situeaza in afara domeniului sau profesional, competenta se determina in conformitate cu dispozitiile din prezenta sectiune, fara a se aduce atingere articolului 4 si articolului 5 punctul 5, in cazul in care:

(a) contractul are ca obiect vanzarea de bunuri mobile corporale in rate egale, fixe si esalonate;

(b) contractul are ca obiect un imprumut rambursabil in rate egale, fixe si esalonate, sau orice alta forma de credit incheiat in scopul finantarii vanzarii de bunuri mobile corporale;

(c) in toate celelalte cazuri, contractul a fost incheiat cu o persoana care desfasoara activitati comerciale sau profesionale in statul membru pe teritoriul caruia este domiciliat consumatorul sau, prin orice mijloace, isi directioneaza activitatile spre acel stat membru sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, iar contractul intra in sfera de actiune a acestor activitati.

(2) Cand un consumator incheie un contract cu o parte care nu are domiciliul pe teritoriul statului membru insa detine o sucursala, agentie sau alta intreprindere pe teritoriul unuia dintre statele membre, se considera, in cazul contestatiilor cu privire la exploatarea sucursalei, agentiei sau intreprinderii, ca partea in cauza are domiciliul pe teritoriul statului respectiv.

(3) Prezenta sectiune nu se aplica in cazul contractelor de transport altele decat cele care, pentru un pret forfetar, ofera o combinatie intre calatorie si cazare.

Articolul 16 
(1) Un consumator poate introduce o actiune impotriva celeilalte parti la contract fie inaintea instantelor din statul membru pe teritoriul caruia partea in cauza isi are domiciliul, fie inaintea instantelor din locul unde consumatorul isi are domiciliul.

(2) Actiunea poate fi introdusa impotriva consumatorului de catre cealalta parte la contract numai inaintea instantelor din statul membru pe teritoriul caruia consumatorul isi are domiciliul.

(3) Dispozitiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconventionala la instanta sesizata cu cererea initiala, in conformitate cu prezenta sectiune.

Articolul 17 
De la dispozitiile prezentei sectiuni nu se poate deroga decat prin conventii:

1. ulterioare nasterii litigiului sau

2. care permit consumatorului sa sesizeze alte instante decat cele indicate in cadrul prezentei sectiuni sau

3. incheiate intre consumator si cealalta parte la contract, ambii avand la data incheierii contractului domiciliul sau resedinta obisnuita in acelasi stat membru, si care au ca efect atribuirea de competenta instantelor din statul respectiv, cu conditia ca acestea sa nu fie interzise de legislatia statului in cauza.

Sectiunea 5

Competenta in materia contractelor individuale de munca

Articolul 18 
(1) In materia contractelor individuale de munca, competenta se determina in conformitate cu dispozitiile din prezenta sectiune, fara a se aduce atingere articolului 4 si articolului 5 punctul 5.

(2) Daca un angajat incheie un contract individual de munca cu un angajator care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru insa are o sucursala, agentie sau alta unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, se considera, in cazul contestatiilor privind exploatarea sucursalei, agentiei sau unitatii, ca angajatorul are domiciliul pe teritoriul statului respectiv.

Articolul 19 

Un angajator domiciliat pe teritoriul unui stat membru poate fi actionat in justitie:

1. inaintea instantelor din statul membru pe teritoriul caruia este domiciliat sau

2. in alt stat membru:

(a) inaintea instantelor din locul in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit activitatea sau inaintea instantelor din ultimul loc in care acesta si-a desfasurat activitatea sau

(b) daca angajatul nu-si desfasoara sau nu si-a desfasurat in mod obisnuit activitatea pe teritoriul aceleiasi tari, inaintea instantelor din locul unde este sau a fost situata intreprinderea care l-a angajat pe acesta.

Articolul 20 
(1) Actiunea angajatorului nu poate fi introdusa decat inaintea instantelor din statul membru pe teritoriul caruia angajatul isi are domiciliul.

(2) Dispozitiile prezentei sectiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconventionala la instanta sesizata cu cererea initiala, in conformitate cu prezenta sectiune.

Articolul 21 
De la dispozitiile prezentei sectiuni nu se poate deroga decat prin conventii atributive de competenta:

1. ulterioare nasterii litigiului sau

2. care permit angajatului sa sesizeze alte instante decat cele indicate in cadrul prezentei sectiuni.

Sectiunea 6

Competenta exclusiva

Articolul 22 
Urmatoarele instante au competenta exclusiva, indiferent de domiciliu:

1. in materie de drepturi reale imobiliare sau de inchiriere a unor imobile, instantele din statul membru pe teritoriul caruia este situat imobilul.

Cu toate acestea, in materia inchirierii unor imobile in vederea utilizarii personale temporare pe o perioada de cel mult sase luni consecutive, instantele din statul membru pe teritoriul caruia paratul este domiciliat au, de asemenea, competenta, cu conditia ca locatarul sa fie o persoana fizica si ca proprietarul si locatarul sa aiba domiciliul pe teritoriul aceluiasi stat membru;

2. in ceea ce priveste valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea societatilor sau a persoanelor juridice care au sediul pe teritoriul unui stat membru ori valabilitatea deciziilor organelor acestora, instantele din statul respectiv. Pentru determinarea sediului, instanta aplica normele sale de drept international privat;

3. in ceea ce priveste valabilitatea inregistrarilor in registrele publice, instantele din statul membru pe teritoriul caruia se pastreaza registrul;

4. in ceea ce priveste inregistrarea sau valabilitatea brevetelor, marcilor, desenelor si modelelor industriale, precum si a altor drepturi similare care necesita depunerea sau inregistrarea, instantele din statul membru pe teritoriul caruia depunerea sau inregistrarea a fost solicitata, a avut loc sau, in temeiul unui instrument comunitar sau a unei conventii internationale, se considera ca a avut loc.

Fara a aduce atingere competentei pe care Oficiul European pentru Brevete o are in conformitate cu Conventia privind acordarea brevetelor europene, semnata la München la 5 octombrie 1973, instantele din fiecare stat membru au competenta exclusiva, indiferent de domiciliu, in actiunile privind inregistrarea sau valabilitatea unui brevet european acordat statului in cauza;

5. in ceea ce priveste executarea hotararilor, instantele din statul membru pe teritoriul caruia a fost sau urmeaza sa fie executata hotararea.

Sectiunea 7

Prorogare de competenta

Articolul 23 
(1) Daca prin conventia partilor, dintre care una sau mai multe au domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competenta in solutionarea litigiului ce a survenit sau poate surveni in legatura cu un raport juridic determinat revine instantei sau instantelor dintr-un stat membru, competenta revine acelei instante sau instantelor respective. Aceasta competenta este exclusiva, cu exceptia unei conventii contrare a partilor. Conventia atributiva de competenta se incheie:

(a) in scris ori verbal cu confirmare scrisa sau

(b) intr-o forma conforma cu obiceiurile statornicite intre parti sau

(c) in comertul international, intr-o forma conforma cu uzanta cu care partile sunt sau ar trebui sa fie la curent si care, in cadrul acestui tip de comert, este cunoscuta pe larg si respectata cu regularitate de catre partile la contractele de tipul pe care il implica domeniul comercial respectiv.

(2) Orice comunicare sub forma electronica ce permite consemnarea durabila a conventiei este considerata ca fiind "in scris".

(3) Daca o astfel de conventie a fost incheiata intre parti, dintre care nici una nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, instantele din alte state membre nu au competenta in privinta litigiilor lor daca instanta sau instantele desemnate nu si-au declinat competenta.

(4) Instanta sau instantele dintr-un stat membru carora printr-un act constitutiv al unui trust li s-a atribuit competenta au competenta exclusiva in orice actiune introdusa impotriva unui fondator, trustee sau beneficiar al unui trust daca in cauza sunt relatiile dintre aceste persoane sau drepturile ori obligatiile acestora in cadrul trustului.

(5) Conventiile atributive de competenta, precum si stipulatiile similare din actele constitutive ale unui trust nu au efect juridic daca sunt contrare dispozitiilor articolelor 13, 17 sau 21 ori daca instantele de la competenta carora acestea deroga au competenta exclusiva in temeiul articolului 22.

Articolul 24 
Cu exceptia cazurilor in care competenta este determinata de alte dispozitii ale prezentului regulament, instanta din statul membru in fata careia se infatiseaza paratul este competenta. Aceasta regula nu se aplica in cazul in care infatisarea are ca obiect contestarea competentei sau o alta instanta are competenta exclusiva in temeiul articolului 22.
#PAGEBREAK#

Sectiunea 8

Verificarea competentei si admisibilitatii

Articolul 25 
Daca o instanta dintr-un stat membru este sesizata pe cale principala cu un litigiu asupra caruia instanta din alt stat membru este exclusiv competenta in temeiul articolului 22, aceasta se declara, din oficiu, necompetenta.

Articolul 26 
(1) Daca paratul domiciliat pe teritoriul unui stat membru este actionat in justitie inaintea unei instante dintr-un alt stat membru si nu se infatiseaza in fata acesteia, instanta se declara, din oficiu, necompetenta in cazul in care competenta sa nu rezulta din dispozitiile prezentului regulament.

(2) Instanta este obligata sa suspende actiunea pana cand se constata ca paratul a putut primi actul de sesizare a instantei sau un alt act echivalent in timp util pentru pregatirea apararii sau ca au fost intreprinse toate demersurile necesare in acest sens.

(3) Articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea si comunicarea in statele membre a actelor judiciare si extrajudiciare in materie civila sau comerciala [10] se aplica in locul dispozitiilor alineatului (2) daca actul de sesizare a instantei sau un alt act echivalent a trebuit sa fie transmis dintr-un stat membru catre un altul in conformitate cu dispozitiile prezentului regulament.

(4) In cazul in care nu se aplica dispozitiile din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000, se aplica articolul 15 din Conventia de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea si comunicarea in strainatate a actelor judiciare si extrajudiciare in materie civila sau comerciala, daca actul de sesizare a instantei sau un alt act echivalent a trebuit sa fie transmis in conformitate cu dispozitiile acestei conventii.

Sectiunea 9

Litispendenta si conexitate

Articolul 27 

(1) In cazul in care cereri avand acelasi obiect si aceeasi cauza sunt introduse intre aceleasi parti inaintea unor instante din state membre diferite, instanta sesizata ulterior suspenda din oficiu actiunea pana in momentul in care se stabileste competenta primei instante sesizate.

(2) Daca se stabileste competenta primei instante sesizate, instanta sesizata ulterior isi declina competenta in favoarea acesteia.

Articolul 28 
(1) In cazul in care actiuni conexe sunt pendinte inaintea unor instante din state membre diferite, instanta sesizata ulterior poate suspenda judecata.

(2) Daca aceste actiuni sunt pendinte in prima instanta, instanta sesizata ulterior poate, la cererea uneia dintre parti, sa-si decline competenta, daca prima instanta sesizata are competenta in actiunea in cauza si daca legislatia interna permite conexarea acestor actiuni.

(3) In intelesul prezentului articol, sunt considerate conexe acele actiuni care sunt atat de strans legate intre ele incat este oportuna instrumentarea si judecarea lor in acelasi timp pentru a se evita riscul pronuntarii unor hotarari ireconciliabile in cazul judecarii separate a cauzelor.

Articolul 29 
Daca actiunile intra in competenta exclusiva a mai multor instante, orice instanta, alta decat cea care a fost sesizata initial, isi declina competenta in favoarea acesteia din urma.

Articolul 30 
In intelesul prezentei sectiuni, se considera ca o instanta este sesizata:

1. la data la care actul de sesizare a instantei sau un alt act echivalent a fost depus in instanta, cu conditia ca reclamantul sa fi intreprins masurile necesare pentru ca actul sa fie notificat sau comunicat paratului sau

2. daca actul trebuie sa fie notificat sau comunicat inainte de a fi depus in instanta, la data la care acesta este primit de autoritatea responsabila de notificarea sau comunicarea acestuia, cu conditia ca reclamantul sa fi intreprins masurile necesare pentru ca actul sa fie depus in instanta.

Sectiunea 10

Masuri provizorii si de conservare

Articolul 31 
Masurile provizorii si de conservare prevazute de legislatia unui stat membru pot fi solicitate instantelor statului in cauza chiar daca, in temeiul prezentului regulament, o instanta dintr-un alt stat membru este competenta sa judece cauza pe fond.

CAPITOLUL III

RECUNOASTERE SI EXECUTARE

Articolul 32 
In sensul prezentului regulament, "hotarare" inseamna o hotarare pronuntata de o instanta dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi decizie, sentinta, ordonanta sau mandat de executare, precum si stabilirea de catre un grefier a cheltuielilor de judecata.

Sectiunea I

Recunoastere

Articolul 33 
(1) O hotarare pronuntata intr-un stat membru este recunoscuta in celelalte state membre fara sa fie necesar sa se recurga la vreo procedura speciala.

(2) In cazul unei contestatii, orice parte interesata care invoca pe cale principala recunoasterea unei hotarari poate solicita, in conformitate cu procedurile prevazute in sectiunile 2 si 3 din prezentul capitol, ca hotararea sa fie recunoscuta.

(3) Daca recunoasterea este invocata pe cale incidentala inaintea unei instante a unui stat membru, aceasta din urma este competenta in materie.

Articolul 34 
O hotarare nu este recunoscuta:

1. daca recunoasterea este vadit contrara ordinii publice a statului membru solicitat;

2. daca actul de sesizare a instantei sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat paratului care nu s-a infatisat in timp util si intr-o maniera care sa-i permita acestuia sa-si pregateasca apararea, daca paratul nu a introdus o actiune impotriva hotararii atunci cand a avut posibilitatea sa o faca;

3. daca aceasta este ireconciliabila cu o hotarare pronuntata intr-un litigiu intre aceleasi parti in statul membru solicitat;

4. daca aceasta este ireconciliabila cu o hotarare pronuntata anterior intr-un alt stat membru sau intr-un stat tert intre aceleasi parti intr-o cauza avand acelasi obiect si aceeasi cauza, cu conditia ca hotararea pronuntata anterior sa intruneasca conditiile necesare pentru a fi recunoscuta in statul membru solicitat.

Articolul 35 

(1) De asemenea, o hotarare nu este recunoscuta daca sunt nesocotite dispozitiile din sectiunile 3, 4 si 6 din capitolul II sau intr-unul din cazurile prevazute la articolul 72.

(2) La verificarea temeiurilor de competenta prevazute in alineatul precedent, autoritatea solicitata este legata de constatarile de fapt pe baza carora instanta din statul membru de origine si-a intemeiat competenta.

(3) Fara a aduce atingere dispozitiilor alineatului (1), competenta instantei din statul membru de origine nu poate fi revizuita. Criteriul ordinii publice prevazut la articolul 34 punctul 1 nu poate fi aplicat normelor in materie de competenta.

Articolul 36 
Hotararea straina nu poate face in nici o situatie obiectul unei revizuiri pe fond.

Articolul 37 
(1) Autoritatea judiciara a unui stat membru inaintea careia este invocata recunoasterea unei hotarari pronuntate intr-un alt stat membru poate suspenda actiunea in cazul in care hotararea face obiectul unei cai de atac ordinare.

(2) Autoritatea judiciara a unui stat membru inaintea careia este invocata recunoasterea unei hotarari pronuntate in Irlanda sau in Regatul Unit si a carei executare este suspendata in statul de origine urmare exercitarii unei cai de atac poate suspenda actiunea.

Sectiunea 2

Executare

Articolul 38 
(1) O hotarare pronuntata intr-un stat membru si care este executorie in statul in cauza este pusa in executare intr-un alt stat membru atunci cand, la cererea oricareia dintre partile interesate, a fost declarata executorie in statul respectiv.

(2) Cu toate acestea, in Regatul Unit o astfel de hotarare este pusa in executare in Anglia si Țara Galilor, in Scotia sau Irlanda de Nord atunci cand, la cererea oricareia dintre partile interesate, a fost inregistrata in vederea executarii intr-una dintre aceste parti ale Regatului Unit, dupa caz. 

#PAGEBREAK#

Articolul 39 
(1) Cererea se depune la instanta sau la autoritatea competenta indicata in lista din anexa II.

(2) Competenta teritoriala este determinata de domiciliul partii impotriva careia se solicita executarea sau de locul de executare.

Articolul 40 
(1) Modalitatile de depunere a cererii se determina conform legislatiei statului membru solicitat.

(2) Reclamantul trebuie sa-si aleaga un domiciliu in raza teritoriala a instantei sesizate. Cu toate acestea, daca legislatia statului membru solicitat nu prevede alegerea unui domiciliu, reclamantul desemneaza un mandatar ad litem.

(3) Documentele mentionate la articolul 53 se anexeaza cererii.

Articolul 41 
Hotararea este declarata executorie imediat dupa indeplinirea formalitatilor prevazute la articolul 53, fara nici o examinare in temeiul articolelor 34 si 35. Partea impotriva careia se solicita executarea nu poate, in aceasta faza a procedurii, formula aparari.

Articolul 42 
(1) Hotararea privind cererea de incuviintare a executarii este adusa de indata la cunostinta reclamantului in conformitate cu procedura prevazuta de legislatia statului membru solicitat.

(2) Hotararea de incuviintare a executarii este notificata sau comunicata partii impotriva careia se solicita executarea, in cazul in care aceasta nu a fost deja notificata sau comunicata partii in cauza.

Articolul 43 
(1) Oricare dintre parti poate introduce o actiune impotriva hotararii privind cererea de incuviintare a executarii.

(2) Actiunea se introduce la instanta indicata in lista din anexa III.

(3) Actiunea este examinata in conformitate cu normele care reglementeaza procedura contradictorie.

(4) Daca partea impotriva careia se solicita executarea nu se infatiseaza in fata instantei sesizate cu actiunea intentata de reclamant, se aplica dispozitiile articolului 26 alineatele (2) - (4) chiar si in cazul in care partea impotriva careia se solicita executarea nu are domiciliul intr-unul dintre statele membre.

(5) Actiunea impotriva hotararii de incuviintare a executarii se introduce in termen de o luna de la data comunicarii acesteia. Daca partea impotriva careia se solicita executarea are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, altul decat cel in care s-a pronuntat hotararea de incuviintare a executarii, termenul pentru depunerea actiunii este de doua luni si incepe sa curga de la data comunicarii care a fost efectuata fie persoanei respective, fie la domiciliul acesteia. Acest termen nu poate fi prelungit pe motiv de distanta.

Articolul 44 
Hotararea pronuntata cu privire la actiune poate face obiectul doar al caii de atac mentionate in anexa IV.

Articolul 45 
(1) Instanta sesizata cu actiunea prevazuta la articolul 43 sau 44 nu poate refuza sau revoca o hotarare de incuviintare a executarii decat pentru unul dintre motivele prevazute la articolele 34 si 35. Instanta se pronunta in termen scurt.

(2) Hotararea pronuntata in strainatate nu poate fi revizuita pe fond in nici o situatie.

Articolul 46 
(1) Instanta sesizata cu actiunea prevazuta la articolul 43 sau 44 poate, la cererea partii impotriva careia se solicita executarea, sa suspende actiunea, daca hotararea straina face, in statul membru de origine, obiectul unei cai de atac ordinare sau daca termenul pentru introducerea unei astfel de actiuni nu a expirat inca; in acest din urma caz, instanta poate specifica termenul in care poate fi exercitata calea de atac ordinara.

(2) In cazul in care hotararea a fost pronuntata in Irlanda sau in Regatul Unit, orice cale de atac prevazuta in statul membru de origine este considerata cale de atac ordinara in sensul alineatului (1).

(3) Instanta poate, de asemenea, sa conditioneze executarea de constituirea unei garantii determinate de aceasta.

Articolul 47 


(1) In cazul in care o hotarare trebuie sa fie recunoscuta in conformitate cu prezentul regulament, nimic nu il impiedica pe reclamant sa solicite aplicarea masurilor provizorii si de conservare prevazute de legea statului membru solicitat, fara sa fie necesar sa fie incuviintata executarea hotararii respective in temeiul articolului 41.

(2) Hotararea de incuviintare a executarii determina autorizarea luarii oricaror masuri de conservare.

(3) Pe durata termenului de atac, prevazut la articolul 43 alineatul (5), impotriva hotararii de incuviintare a executarii si pana la pronuntarea unei hotarari in cazul acestei actiuni nu se poate proceda decat la aplicarea de masuri unor conservare a bunurilor partii impotriva careia se solicita executarea.

Articolul 48 
(1) Daca o hotarare straina statueaza asupra mai multor capete de cerere si hotararea de incuviintare a executarii nu poate fi pronuntata in cazul tuturor acestora, instanta sau autoritatea competenta se pronunta in cazul unuia sau mai multora dintre aceste capete de cerere.

(2) Reclamantul poate solicita ca hotararea de incuviintare a executarii sa se limiteze la anumite parti din hotarare.

Articolul 49 


Hotararea straina prin care se dispune plata unor penalitati cu titlu cominatoriu este executorie in statul membru solicitat numai daca suma ce urmeaza sa fie platita a fost stabilita in mod definitiv de instante din statul membru de origine.

Articolul 50 
Reclamantul care, in statul membru de origine, a beneficiat in intregime sau doar partial de asistenta judiciara sau de scutire de taxe si cheltuieli de procedura este indreptatit sa beneficieze, in cadrul procedurii prevazute in prezenta sectiune, de asistenta judiciara cea mai favorabila sau de scutirea de taxe si cheltuieli de procedura cea mai ampla prevazuta de legislatia statului membru solicitat.

Articolul 51 
Nici o cautiune sau garantie, indiferent de denumirea acestora, nu pot fi impuse unei parti care solicita intr-un stat membru executarea unei hotarari pronuntate in alt stat membru pe motiv ca este cetatean strain sau ca nu isi are domiciliul sau resedinta in statul in care se solicita executarea.

Articolul 52 
In cadrul actiunii introduse pentru incuviintarea executarii hotararii, nu poate fi perceput in statul membru solicitat nici un impozit, drept sau taxa calculat proportional cu valoarea litigiului.

Sectiunea 3

Dispozitii comune

Articolul 53 
(1) Partea care invoca recunoasterea unei hotarari sau solicita incuviintarea executarii unei hotarari trebuie sa prezinte o copie a hotararii care sa intruneasca conditiile necesare in vederea stabilirii autenticitatii acesteia.

(2) Partea care solicita incuviintarea executarii unei hotarari trebuie sa prezinte, de asemenea, certificatul prevazut la articolul 54, fara a se aduce atingere articolului 55.

Articolul 54 
Instanta sau autoritatea competenta din statul membru in care s-a pronuntat hotararea elibereaza, la cererea oricareia dintre partile interesate, un certificat conform modelului din anexa V la prezentul regulament.

Articolul 55 


(1) In cazul neprezentarii certificatului prevazut la articolul 54, instanta sau autoritatea competenta poate sa fixeze un termen pentru prezentarea acestuia sau sa accepte un document echivalent sau, in cazul in care considera ca dispune de suficiente informatii, sa se dispenseze de prezentarea acestui document.

(2) La cererea instantei sau a autoritatii competente, se prezinta traducerea documentelor. Traducerea este certificata de o persoana autorizata in acest sens intr-unul dintre statele membre.

Articolul 56 
Nu se solicita nici o legalizare sau alta formalitate echivalenta in cazul documentelor prevazute la articolul 53 sau la articolul 55 alineatul (2) sau in cazul documentului de numire a unui mandatar ad litem.
#PAGEBREAK#

CAPITOLUL IV

ACTE AUTENTICE SI TRANZACTII JUDICIARE

Articolul 57 
(1) Actele autentice inregistrate si care sunt executorii intr-un stat membru sunt, la cerere, declarate executorii intr-un alt stat membru, in conformitate cu procedura prevazuta la articolul 38 si urmatoarele. Instanta la care se introduce o actiune in temeiul articolului 43 sau 44 respinge cererea de incuviintare a executarii sau revoca hotararea de incuviintare a executarii numai daca executarea actului autentic este vadit contrara ordinii publice din statul membru solicitat.

(2) De asemenea, sunt considerate acte autentice in sensul alineatului (1) conventiile care au ca obiect obligatiile de intretinere incheiate in fata unor autoritati administrative sau autentificate de catre acestea.

(3) Actul prezentat trebuie sa indeplineasca conditiile necesare pentru autentificare in statul membru de origine.

(4) Dispozitiile capitolului III sectiunea 3 se aplica in mod corespunzator. Autoritatea competenta a unui stat membru in care a fost intocmit sau inregistrat un act autentic elibereaza, la cererea oricareia dintre partile interesate, un certificat conform modelului din anexa VI la prezentul regulament.

Articolul 58 


Tranzactiile judiciare care au fost aprobate de o instanta in cursul unui proces si care sunt executorii in statul membru in care au fost incheiate sunt executorii in statul membru solicitat in aceleasi conditii ca si actele autentice. Instanta sau autoritatea competenta dintr-un stat membru in care a fost aprobata o tranzactie judiciara elibereaza, la cererea oricareia dintre partile interesate, un certificat conform modelului din anexa V la prezentul regulament.

CAPITOLUL V

DISPOZITII GENERALE

Articolul 59 
(1) Pentru a determina daca o parte are domiciliul pe teritoriul statului membru ale carui instante sunt sesizate, acestea aplica legislatia interna.

(2) In cazul in care o parte nu are domiciliul pe teritoriul statului membru ale carui instante sunt sesizate, instanta, pentru a determina daca partea are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru, aplica legea statului membru in cauza.

Articolul 60 
(1) In sensul prezentului regulament, o societate sau alta persoana juridica are domiciliul in locul unde aceasta are:

(a) sediul statutar sau

(b) administratia centrala sau

(c) centrul de afaceri.

(2) In cazul Regatului Unit si al Irlandei, prin "sediu statutar" se intelege registered office (sediul social) sau, in lipsa acestuia, place of incorporation (locul de inregistrare) sau, in lipsa acestuia, locul conform legii prin care a avut loc formation (constituirea).

(3) Pentru a determina daca un trust are domiciliul pe teritoriul statului membru in care au fost sesizate instantele, instanta aplica normele sale de drept international privat.

Articolul 61 
Fara a se aduce atingere dispozitiilor mai favorabile din legislatiile interne, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru care sunt urmarite in fata instantelor penale dintr-un alt stat membru ai carui cetateni nu sunt, pentru o infractiune savarsita din culpa, pot fi judecate si in lipsa, cu conditia sa fie reprezentate. Cu toate acestea, instanta sesizata poate dispune infatisarea in persoana; in caz de neprezentare, hotararea pronuntata in actiunea civila fara ca persoana in cauza sa fi avut posibilitatea de a-si pregati apararea poate sa nu fie recunoscuta sau executata in celelalte state membre.

Articolul 62 


In Suedia, in cadrul procedurilor simplificate privind ordinele de plata (

)si asistenta (

), termenul "instanta" include serviciul suedez de executare silita (kronofogdemyndighet).

Articolul 63 
(1) O persoana domiciliata pe teritoriul Marelui Ducat al Luxemburgului care este actionata in justitie inaintea unei instante a unui alt stat membru in temeiul articolului 5 alineatul (1), poate solicita declinarea competentei acestei instante daca locul final de livrare a marfurilor sau de prestare a serviciilor se situeaza in Luxemburg.

(2) In cazul in care, in temeiul alineatului (1), locul final de livrare a marfurilor sau de prestare a serviciilor se situeaza in Luxemburg, orice conventie atributiva de competenta, pentru a fi valabila, trebuie sa fie acceptata in scris sau verbal cu confirmare scrisa in sensul articolului 23 alineatul (1) litera (a).

(3) Dispozitiile prezentului articol nu se aplica in cazul contractelor de prestari de servicii financiare.

(4) Dispozitiile prezentului articol se aplica pe o perioada de sase ani de la intrarea in vigoare a prezentului regulament.

Articolul 64 
(1) In litigiile privind remuneratia sau alte conditii de serviciu intre capitanul si un membru al echipajului unei nave maritime inmatriculate in Grecia sau Portugalia, instanta dintr-un stat membru stabileste daca functionarul consular sau diplomatic responsabil de nava a fost informat despre existenta litigiului. Instanta poate actiona imediat dupa informarea functionarului in cauza.

(2) Dispozitiile prezentului articol se aplica pe o perioada de sase ani de la intrarea in vigoare a prezentului regulament.

Articolul 65 
(1) Competenta judiciara prevazuta la articolul 6 alineatul (2) si la articolul 11 pentru cererea de chemare in garantie sau cererea de interventie nu poate fi invocata in Germania sau in Austria. Orice persoana domiciliata pe teritoriul unui alt stat membru poate fi actionata in justitie inaintea instantelor:

(a) din Germania, in temeiul articolului 68 si al articolelor 72-74 din Codul de Procedura Civila (Zivilprozessordnung) privind

,

(b) din Austria, in temeiul articolului 21 din Codul de Procedura Civila (Zivilprozessordnung) privind

.

(2) Hotararile pronuntate in alte state membre in temeiul articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 11 sunt recunoscute si executate in Germania si Austria in conformitate cu capitolul III. De asemenea, in temeiul alineatului (1), sunt recunoscute in celelalte state membre efectele fata de terti ale hotararilor pronuntate in aceste doua state.

CAPITOLUL VI

DISPOZITII TRANZITORII

Articolul 66 

(1) Dispozitiile prezentului regulament se aplica numai actiunilor judiciare intentate si actelor autentice intocmite dupa intrarea in vigoare a acestuia.

(2) Cu toate acestea, hotararile pronuntate dupa data intrarii in vigoare sunt totusi recunoscute si executate in conformitate cu dispozitiile capitolului III, daca actiunea introdusa in statul membru de origine a fost intentata inainte de intrarea in vigoare a prezentului regulament:

(a) in cazul in care actiunea introdusa in statul membru de origine a fost intentata dupa intrarea in vigoare a Conventiei de la Bruxelles sau a celei de la Lugano atat in statul membru de origine, cat si in statul solicitat;

(b) in toate celelalte situatii, in cazul in care normele de competenta aplicate sunt conforme cu cele prevazute fie in capitolul II, fie intr-o conventie incheiata intre statul membru de origine si statul membru solicitat, conventie care era in vigoare la data la care a fost intentata actiunea.

CAPITOLUL VII

RELATIILE CU ALTE INSTRUMENTE

Articolul 67
 Prezentul regulament nu aduce atingere aplicarii dispozitiilor care reglementeaza competenta, precum si recunoasterea si executarea hotararilor in materii speciale, dispozitii cuprinse in actele comunitare sau in legislatiile interne armonizate prin punerea in aplicare a acestor acte.

Articolul 68 

(1) Prezentul regulament inlocuieste, in relatiile intre statele membre, Conventia de la Bruxelles, cu exceptia cazului teritoriilor statelor membre care intra in domeniul de aplicare teritoriala a acestei conventii si care sunt excluse de la aplicarea prezentului regulament in conformitate cu articolul 299 din tratat.

(2) In masura in care prezentul regulament inlocuieste dispozitiile Conventiei de la Bruxelles in relatiile intre statele membre, orice trimitere la aceasta conventie se intelege ca trimitere la prezentul regulament.
#PAGEBREAK#

Articolul 69 
Fara a aduce atingere dispozitiilor articolului 66 alineatul (2) si articolului 70, prezentul regulament inlocuieste, in relatiile intre statele membre, urmatoarele conventii si urmatorul tratat incheiate intre doua sau mai multe dintre acestea:

- Conventia intre Belgia si Franta privind competenta judiciara, valabilitatea si executarea hotararilor judecatoresti, sentintelor arbitrale si actelor autentice, semnata la Paris la 8 iulie 1899;

- Conventia intre Belgia si Țarile de Jos privind competenta teritoriala, falimentul, precum si valabilitatea si executarea hotararilor judecatoresti, sentintelor arbitrale si actelor autentice, semnata la Bruxelles la 28 martie 1925;

- Conventia intre Franta si Italia privind executarea hotararilor in materie civila si comerciala, semnata la Roma la 3 iunie 1930;

- Conventia intre Regatul Unit si Franta privind executarea reciproca a hotararilor in materie civila si comerciala, insotita de un protocol, semnata la Paris la 18 ianuarie 1934;

- Conventia intre Regatul Unit si Belgia privind executarea reciproca a hotararilor in materie civila si comerciala, insotita de un protocol, semnata la Bruxelles la 2 mai 1934;

- Conventia intre Germania si Italia privind recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, semnata la Roma la 9 martie 1936;

- Conventia intre Belgia si Austria privind recunoasterea reciproca si executarea hotararilor si actelor autentice referitoare la obligatiile de intretinere, semnata la Viena la 25 octombrie 1957;

- Conventia intre Germania si Belgia privind recunoasterea reciproca si executarea hotararilor judecatoresti, sentintelor arbitrale si actelor autentice in materie civila si comerciala, semnata la Bonn la 30 iunie 1958;

- Conventia intre Tarile de Jos si Italia privind recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, semnata la Roma la 17 aprilie 1959;

- Conventia intre Germania si Austria privind recunoasterea reciproca si executarea hotararilor judecatoresti, tranzactiilor judiciare si actelor autentice in materie civila si comerciala, semnata la Viena la 6 iunie 1959;

- Conventia intre Belgia si Austria privind recunoasterea reciproca si executarea hotararilor judecatoresti, sentintelor arbitrale si actelor autentice in materie civila si comerciala, semnata la Viena la 16 iunie 1959;

- Conventia intre Regatul Unit si Republica Federala Germania privind recunoasterea si executarea reciproca a hotararilor in materie civila si comerciala, semnata la Bonn la 14 iulie 1960;

- Conventia intre Regatul Unit si Austria privind recunoasterea si executarea reciproca a hotararilor in materie civila si comerciala, semnata la Viena la 14 iulie 1961, precum si protocolul de modificare a acesteia semnat la Londra la 6 martie 1970;

- Conventia intre Grecia si Germania privind recunoasterea reciproca si executarea hotararilor, tranzactiilor judiciare si actelor autentice in materie civila si comerciala, semnata la Atena la 4 noiembrie 1961;

- Conventia intre Belgia si Italia privind recunoasterea si executarea hotararilor si altor titluri executorii in materie civila si comerciala, semnata la Roma la 6 aprilie 1962;

- Conventia intre Tarile de Jos si Germania privind recunoasterea reciproca si executarea hotararilor si altor titluri executorii in materie civila si comerciala, semnata la Haga la 30 august 1962;

- Conventia intre Tarile de Jos si Austria privind recunoasterea reciproca si executarea hotararilor si actelor autentice in materie civila si comerciala, semnata la Haga la 6 februarie 1963;

- Conventia intre Regatul Unit si Republica Italiana privind recunoasterea si executarea reciproca a hotararilor in materie civila si comerciala, semnata la Roma la 7 februarie 1964, insotita de un protocol semnat la Roma la 14 iulie 1970;

- Conventia intre Franta si Austria privind recunoasterea si executarea hotararilor si actelor autentice in materie civila si comerciala, semnata la Viena la 15 iulie 1966;

- Conventia intre Regatul Unit si Țarile de Jos privind recunoasterea si executarea reciproca a hotararilor in materie civila, semnata la Haga la 17 noiembrie 1967;

- Conventia intre Spania si Franta privind recunoasterea si executarea hotararilor si a sentintelor arbitrale in materie civila si comerciala, semnata la Paris la 28 mai 1969;

- Conventia intre Luxemburg si Austria privind recunoasterea si executarea hotararilor si actelor autentice in materie civila si comerciala, semnata la Luxemburg la 29 iulie 1971;

- Conventia intre Italia si Austria privind recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, a tranzactiilor judiciare si actelor notariale, semnata la Roma la 16 noiembrie 1971;

- Conventia intre Spania si Italia privind asistenta judiciara si recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, semnata la Madrid la 22 mai 1973;

- Conventia intre Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia si Danemarca privind recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila, semnata la Copenhaga la 11 octombrie 1977;

- Conventia intre Austria si Suedia privind recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila, semnata la Stockholm la 16 septembrie 1982;

- Conventia intre Spania si Republica Federala Germania privind recunoasterea si executarea hotararilor, tranzactiilor judiciare si actelor autentice executorii in materie civila si comerciala, semnata la 14 noiembrie 1983;

- Conventia intre Austria si Spania privind recunoasterea si executarea hotararilor, tranzactiilor judiciare si actelor autentice executorii in materie civila si comerciala, semnata la Viena la 17 februarie 1984;

- Conventia intre Finlanda si Austria privind recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila, semnata la Viena la 17 noiembrie 1986 si

- Tratatul intre Belgia, Tarile de Jos si Luxemburg privind competenta, falimentul, valabilitatea si executarea hotararilor judecatoresti, sentintelor arbitrale si actelor autentice, semnata la Bruxelles la 24 noiembrie 1961, in masura in care este in vigoare.

Articolul 70 
(1) Tratatul si conventiile mentionate la articolul 69 continua sa produca efecte in domeniile in care prezentul regulament nu se aplica.

(2) Acestea continua sa produca efecte in cazul hotararilor pronuntate si al actelor autentice intocmite inainte de intrarea in vigoare a prezentului regulament.
#PAGEBREAK#

Articolul 71 
(1) Prezentul regulament nu aduce atingere conventiilor la care statele membre sunt parte si care reglementeaza competenta, recunoasterea sau executarea hotararilor in anumite chestiuni speciale.

(2) Pentru o interpretare unitara, alineatul (1) se aplica in modul urmator:

(a) prezentul regulament nu impiedica o instanta dintr-un stat membru care este parte la o conventie privind o materie speciala sa-si intemeieze competenta pe conventia in cauza, chiar si atunci cand paratul are domiciliul intr-un alt stat membru care nu este parte la conventia respectiva. Instanta sesizata aplica, in orice caz, articolul 26 din prezentul regulament;

(b) hotararile pronuntate intr-un stat membru de catre o instanta care isi intemeiaza competenta pe o conventie referitoare la o anumita materie sunt recunoscute si executate in celelalte state membre in conformitate cu prezentul regulament.

In cazul in care o conventie referitoare la o anumita materie, la care sunt parti atat statul membru de origine, cat si statul membru solicitat, stipuleaza conditii de recunoastere sau executare a hotararilor, se aplica aceste conditii. In orice caz, pot fi aplicate dispozitiile din prezentul regulament privind procedura de recunoastere si executare a hotararilor.

Articolul 72 
Prezentul regulament nu aduce atingere acordurilor prin care statele membre s-au angajat, inainte de intrarea in vigoare a prezentului regulament, in conformitate cu articolul 59 din Conventia de la Bruxelles, sa nu recunoasca o hotarare pronuntata, in special in alt stat contractant parte la conventia respectiva, impotriva paratului care are domiciliul sau resedinta obisnuita intr-o tara terta daca, in cazurile prevazute la articolul 4 din conventie, hotararea nu s-a putut intemeia decat pe competenta mentionata la articolul 3 al doilea paragraf din conventia respectiva.

CAPITOLUL VIII

DISPOZITII FINALE

Articolul 73 

In termen de cinci ani de la intrarea in vigoare a prezentului regulament, Comisia prezinta Parlamentului European, Consiliului si Comitetului Economic si Social un raport privind aplicarea prezentului regulament. Raportul este insotit, daca este cazul, de propuneri de adaptare a prezentului regulament.

Articolul 74 
(1) Comisiei ii sunt comunicate de catre statele membre textele prin care modifica listele ce figureaza in anexele I - IV. Comisia adapteaza anexele in consecinta.

(2) Actualizarea sau adaptarea tehnica a formularelor, ale caror modele figureaza in anexele V si VI, se adopta in conformitate cu procedura consultativa mentionata la articolul 75 alineatul (2).

Articolul 75 

(1) Comisia este asistata de un comitet.

(2) In cazul in care se face trimitere la prezentul paragraf, se aplica articolele 3 si 7 din Decizia 1999/468/CE.

(3) Comitetul isi adopta regulamentul de procedura.

Articolul 76 
Prezentul regulament intra in vigoare la 1 martie 2002.

Prezentul regulament este obligatoriu in toate elementele sale si se aplica direct in statele membre in conformitate cu Tratatul de instituire a Comunitatii Europene.

Adoptat la Bruxelles, 22 decembrie 2000.

Pentru Consiliu

Presedintele

C. Pierret

[1] JO C 376, 28.12.1999, p. 1.

[2] Aviz emis la 21 septembrie 2000 (nepublicat inca in Jurnalul Oficial).

[3] JO C 117, 26.4.2000, p. 6.

[4] JO L 299, 31.12.1972, p. 32.JO L 304, 30.10.1978, p. 1.JO L 388, 31.12.1982, p. 1.JO L 285, 3.10.1989, p. 1.JO C 15, 15.1.1997, p. 1.Pentru textul consolidat, a se vedea JO C 27, 26.1.1998, p. 1.

[5] JO L 204, 2.8.1975, p. 28.JO L 304, 30.10.1978, p. 1.JO L 388, 31.12.1982, p. 1.JO L 285, 3.10.1989, p. 1.JO C 15, 15.1.1997, p. 1.Pentru textul consolidat, a se vedea JO C 27, 26.1.1998, p. 28.

[6] JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

[7] JO L 228, 16.8.1973, p. 3, astfel cum a fost modificata ultima data prin Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European si a Consiliului (JO L 181, 20.7.2000, p. 65).

[8] JO L 172, 4.7.1988, p. 1, astfel cum a fost modificata ultima data prin Directiva 2000/26/CE.

[9] JO L 330, 29.11.1990, p. 44.

[10] JO L 160, 30.6.2000, p. 37.

--------------------------------------------------

20001222

ANEXA I
Norme interne de competenta prevazute la articolul 3 alineatul (2) si la articolul 4 alineatul (2)

Normele interne de competenta prevazute la articolul 3 alineatul (2) si la articolul 4 alineatul (2) sunt urmatoarele:

- in Belgia: articolul 15 din Codul Civil (

/

) si articolul 638 din Codul Judiciar (

/

);

- in Germania: articolul 23 din Codul de Procedura Civila (

);

- in Grecia, articolul 40 din Codul de Procedura Civila (

);

- in Franta: articolele 14 si 15 din Codul Civil (

);

- in Irlanda: dispozitiile privind competenta intemeiata pe un act de sesizare a instantei notificat sau comunicat paratului care se gaseste temporar in Irlanda;

- in Italia: articolele 3 si 4 din Legea 218 din 31 mai 1995;

- in Luxemburg: articolele 14 si 15 din Codul Civil (

);

- in Țarile de Jos: articolul 126 alineatul (3) si articolul 127 din Codul de Procedura Civila (

);

- in Austria: articolul 99 din Legea privind competenta judiciara (

);

- in Portugalia: articolele 65 si 65A din Codul de Procedura Civila (

) si articolul 11 din Codul de Procedura a Muncii (

);

- in Finlanda: capitolul 10 articolul 1 primul paragraf a doua, a treia si a patra teza din Codul de Procedura Judiciara (

/

);

- in Suedia: capitolul 10 articolul 3 primul paragraf prima teza din Codul de Procedura Judiciara (

);

- in Regatul Unit: norme care permit stabilirea competentei in temeiul:

(a) actului de sesizare a instantei notificat sau comunicat paratului care se gaseste temporar in Regatul Unit sau

(b) existentei, in Regatul Unit, a bunurilor apartinand paratului sau

(c) punerii sechestrului, de catre reclamant, asupra bunurilor situate in Regatul Unit.

--------------------------------------------------
#PAGEBREAK#

20001222

ANEXA II

Instantele sau autoritatile competente la care poate fi depusa cererea prevazuta la articolul 39 sunt urmatoarele:
- in Belgia, "

" sau "

" sau "

";

- in Germania, presedintele unei camere a "

";

- in Grecia, "

";

- in Spania, "

";

- in Franta, presedintele "

";

- in Irlanda, High Court;

- in Italia, "

";

- in Luxemburg, presedintele "

";

- in Țarile de Jos, presedintele "

";

- in Austria, "

";

- in Portugalia, "

";

- in Finlanda, "

/

";

- in Suedia, "

";

- in Regatul Unit:

(a) in Anglia si Țara Galilor, High Court of Justice sau, in cazul unei hotarari privind obligatia de intretinere, Magistrate's Court sesizata de Secretary of State;

(b) in Scotia, Court of Session sau, in cazul unei hotarari privind obligatia de intretinere, Sheriff Court sesizata de Secretary of State;

(c) in Irlanda de Nord, High Court of Justice sau, in cazul unei hotarari privind obligatia de intretinere, Magistrate's Court sesizata de Secretary of State;

(d) in Gibraltar, Supreme Court of Gibraltar sau, in cazul unei hotarari privind obligatia de intretinere, Magistrates' Court sesizata de Attorney General of Gibraltar.

--------------------------------------------------
#PAGEBREAK#

20001222

ANEXA III

Instantele inaintea carora pot fi introduse actiunile prevazute la articolul 43 alineatul (2) sunt urmatoarele:
- in Belgia:

(a) in cazul actiunii introduse de parat:

sau

sau

;

(b) in cazul actiunii introduse de reclamant:

sau

;

- in Republica Federala Germania,

;

- in Grecia,

;

- in Spania,

;

- in Franta,

;

- in Irlanda, High Court;

- in Italia,

;

- in Luxemburg,

, numai in materie civila;

- in Tarile de Jos:

(a) pentru parat:

;

(b) pentru reclamant:

;

- in Austria,

;

- in Portugalia,

;

- in Finlanda,

/

;

- in Suedia,

;

- in Regatul Unit:

(a) in Anglia si Țara Galilor, High Court of Justice sau, in cazul unei hotarari privind obligatia de intretinere, Magistrate's Court;

(b) in Scotia, Court of Session sau, in cazul unei hotarari privind obligatia de intretinere, Sheriff Court;

(c) in Irlanda de Nord, High Court of Justice sau, in cazul unei hotarari privind obligatia de intretinere, Magistrate's Court;

(d) in Gibraltar, Supreme Court of Gibraltar sau, in cazul unei hotarari privind obligatia de intretinere, Magistrates' Court.

--------------------------------------------------
#PAGEBREAK#

20001222

ANEXA IV

Actiunile care pot fi introduse in conformitate cu articolul 44 sunt urmatoarele:
- in Belgia, Grecia, Spania, Franta, Italia, Luxemburg si Tarile de Jos, recurs in anulare;

- in Germania,

;

- in Irlanda, actiune pe motive de drept la Supreme Court;

- in Austria,

;

- in Portugalia, actiune pe motive de drept;

- in Finlanda, actiune la

/

;

- in Suedia, actiune la

;

- in Regatul Unit, o singura actiune pe motive de drept.

--------------------------------------------------

20001222

ANEXA V

Certificatul mentionat la articolele 54 si 58 din Regulamentul privind hotararile si tranzactiile judiciare
(romana, rumano, Romanian, roumain, …)

1. Statul membru de origine

2. Instanta sau autoritatea competenta care elibereaza certificatul

2.1. Denumire

2.2. Adresa

2.3. Tel.:/fax:/e-mail

3. Instanta care a pronuntat hotararea/a aprobat tranzactia judiciara [*]

3.1. Tipul instantei

3.2. Localitatea instantei

4. Hotarare/tranzactie judiciara [*]

4.1. Data

4.2. Numarul de referinta

4.3. Partile in cauza [*]

4.3.1. Numele reclamantului (reclamantilor)

4.3.2. Numele paratului (paratilor)

4.3.3. Numele celeilalte (celorlalte) parti, daca este cazul

4.4. Data notificarii sau comunicarii actului de sesizare a instantei in cazul in care hotararea a fost pronuntata in lipsa:

4.5. Textul hotararii/tranzactiei judiciare [*] anexat la prezentul certificat

5. Numele partilor care au beneficiat de asistenta judiciara

Hotararea/tranzactia judiciara [*] este executorie in statul membru de origine (articolele 38 si 58 din prezentul regulament) impotriva:

Numele:

Intocmit la …, data …

Semnatura si/sau stampila …

[*] Se elimina dupa caz.

--------------------------------------------------
#PAGEBREAK#

20001222

ANEXA VI

Certificatul mentionat la articolul 57 alineatul (4) din Regulamentul privind actele autentice
(romana, rumano, Romanian, roumain, …)

1. Statul membru de origine

2. Autoritatea competenta care elibereaza certificatul

2.1. Denumire

2.2. Adresa

2.3. Tel.:/fax:/e-mail

3. Autoritatea care a atribuit actului autenticitate

3.1. Autoritatea care a participat la intocmirea actului autentic (daca este cazul)

3.1.1. Numele si desemnarea autoritatii

3.1.2. Localitatea autoritatii

3.2. Autoritatea care a inregistrat actul autentic (daca este cazul)

3.2.1. Tipul autoritatii

3.2.2. Localitatea autoritatii

4. Actul autentic

4.1. Descrierea actului

4.2. Data

4.2.1. la care actul a fost intocmit

4.2.2. daca este diferita: la care actul a fost inregistrat

4.3. Numarul de referinta

4.4. Partile in cauza

4.4.1. Numele creditorului

4.4.2. Numele debitorului

5. Textul hotararii executorii in anexa la prezentul certificat

Actul autentic este executoriu impotriva debitorului in statul membru de origine [articolul 57 alineatul (1) din regulament]

Intocmit la …, data …

Semnatura si/sau stampila …