Cunoscut in special pentru emisiunea The Apprentice (care e difuzata si la noi in aceasta perioada) si pasiunea lui pentru femeile frumoase (lucru pt care nu il pot acuza), Trump este o legenda si unul dintre cei mai bogati tipi din Statele Unite. A construit in jurul sau un imperiu imobiliar, a falimentat de doua ori si a ramas cu datorii de miliarde de dolari pentru ca, mai apoi, sa devina ceea ce este astazi, un exponent al celor ce traiesc visul american.
Avand deja o parere (negativa) formata despre autorul cartii si vazand titlul cliseic, tipic publicului american, am avut mari retineri cu privire la inceperea lecturii. Se anunta o auto-biografie cosmetizata, un obiect de marketing bine coafat.
Acum, ca am citit cartea, pot concluziona: Trump este genial iar cartea este excelent scrisa. Capitole destul de scurte, fiecare cu o idee principala bine argumentata si cu o consistenta la care nu ma asteptam, povestiri reale din viata lui date ca exemplu pentru a sustine afirmatiile pe care le face si un marketing subtil (in fiecare povestire, fara exceptie, apare cel putin un nume al unei cladiri sau firme pe care el o detine in New York).
Interesant este ca el chiar recunoaste ca ar face orice pentru publicitate. Facand o gluma in ceea ce priveste freza sa de care mai toata lumea s-a luat de-a lungul timpului, The Donald, cum este supranumit, explica faptul ca parul ii sta impecabil din cauza faptului ca circuland doar cu limuzina sau elicopterul nu prea se intampla sa mearga mult pe jos, prin oras, iar singurul moment in care sta cateva ore in bataia vantului este pe terenul de golf unde, atentie!, poarta in mod special o sapca inscriptionata cu numele TRUMP astfel incat sa se asigure ca nu este filmat de niciun post tv care, in caz contrar, ar insemna ca ii face publicitate gratuita.
O carte care ar merita 4 stele insa va primi 5 fiindca vreau sa va incurajez sa o cumparati si sa o cititi. Nu este o carte de management, de specialitate, dar nici una prea relaxata, diluata. E o lectura placuta, despre un manager exceptional ce ar fi putut fi, fara doar si poate, un marketer cel putin la fel de bun.
O recenzie de: Andrei Rosca
Pentru mai multe recenzii, va rugam sa accesati BookBlog.ro - ghidul cartilor care conteaza.
Comentarii articol (0)