O evaluare personala trebuie sa includa examinarea urmatoarelor aspecte: valori, interese, personalitate si aptitudini.
Din ce in ce mai multe persoane apeleaza la sfatul unui consilier de cariera, pentru a le administra evaluarea personala. Primul pas este discutia despre diferitele instrumente de evaluare intalnite, ca si lucrurile demne de luat in seama atunci cand ne gandim la o schimbare in cariera sau suntem la inceputul ei.
Valori
Valorile sunt probabil cel mai important lucru de luat in considerare atunci cand iti alegi un job. Daca nu tineti cont de ele atunci cand va planificati cariera, exista sansa de a nu va placea munca pe care o faceti, si astfel, sa nu aveti succes. De exemplu, cineva care are nevoie de autonomie nu ar fi multumit cu o munca in care fiecare actiune este hotarata de altcineva.
Exista doua tipuri de valori: interne si externe. Valorile interne sunt legate de munca propriu-zisa si de contributia sa in societate. Valorile externe includ caracteristici ca mediul fizic si potentialul de castig salarial. Evaluarea inventarului de valori va necesita raspunsul la intrebari ca:
Este salariul important pentru tine?
Este important pentru tine ca munca sa implice interactivitatea cu oamenii?
Este important ca munca ta sa aiba o contributie in societate?
Este important pentru tine sa ai putere de decizie intr-o companie?
Interese
Evaluarea intereselor este de asemenea folosita frecvent in planificarea carierei. E.K. Strong Jr. a fost primul care a descoperit ca persoanele care au aceeasi cariera (si care sunt multumite de aceasta) au interese similare. Dr. John Holland a dezvoltat un sistem de interese combinate cu unul sau mai multe din urmatoarele tipuri: realist, artistic, social, intreprinzator, conventional si cercetator, atribuuindu-le apoi pe fiecare unei ocupatii. Rezultatele evaluarii intereselor sunt comparate apoi cu rezultatele acestui studiu – se aseamana interesele tale cu cele ale unui politist sau ale unui contabil ?
Personalitate
Evaluarea personalitatii ajuta la alegerea mediului de lucru care iti permit sa evoluezi si sa fii multumit. De exemplu, pentru o persoana introvertita nu este potrivit un loc de munca in cadrul relatiilor publice, vanzarilor sau marketingului. Totusi, stabilirea tipului de personalitate nu trebuie considerata a fi singurul criteriu in alegerea unei cariere, ci trebuie corelata cu interesele si valorile evaluate anterior.
Aptitudini
Atunci cand te hotarasti in ce domeniu vrrei sa evoluezi, trebuie sa determini ce abilitati posezi. Trebuie luate in considerare lucrurile la care te pricepi, ca si cele pe care iti place sa le faci. Poti fi foarte priceput intr-o anumita activitate, dar sa urasti fiecare secunda pe care o petreci implicandu-te in ea.
In evaluarea aptitudinilor, trebuie luat in considerare si timpul pe care esti dispus sa il cheltui in obtinerea unor noi abilitati sau a unora mai specializate.
In procesul de autoevaluare, este important sa ne gandim la celelalte aspecte care vor influenta alegerea carierei. De exemplu, responsabilitatile si capacitatea familiei de a plati pentru educatia sau trainingurile necesare. De asemenea, trebuie sa ne amintim ca autoevaluarea este doar primul pas in procesul de planificare al carierei. Dupa aceasta etapa, urmeaza aceea in care analizam optiunile pe care le avem. Doar pentru ca rezultatele autoevaluarii indica o anumita ocupatie care se potriveste cu interesele, aptitudinile si valorile pe care le posezi, nu inseamna ca aceasta va fi alegerea finala. In mod similar, doar pentru ca autoevaluarea nu indica faptul ca o anumita ocupatie este potrivita pentru tine, nu inseamna ca nu trebuie sa o iei in considerare, ci ca trebuie sa petreci mai mult timp analizand-o.
Comentarii articol (0)