Recent, autoritățile au stabilit ultimele detalii ale procedurii prin care cetățenii asigurați în sistemul sanitar autohton își pot consulta propriul dosar electronic de sănătate (DES). Astfel, astăzi vă prezentăm câteva informații-cheie despre accesarea DES și datele medicale incluse în acesta. Citește articolul
Adeverinţele de venit, certificatele de atestare fiscală și o serie de alte documente nu mai trebuie ridicate de la ghişeu de către contribuabili, potrivit unui act normativ publicat astăzi în Monitorul Oficial. Concret, acestea vor fi transmise online direct către instituțiile publice care le solicită, astfel că cetățenii și firmele nu vor mai pierde timp pentru a le obține. Citește articolul
Elevii și studenții se bucură, conform legislației în vigoare, de o reducere de tarif de 50% pentru călătoriile cu trenul, însă nu este specificat pentru ce tipuri de trenuri este valabilă această facilitate. Din acest motiv, Ministerul Transporturilor (MT) a publicat în dezbatere un proiect de act normativ ce prevede unele clarificări. Citește articolul
Interdicţia de a fuma în spaţiile publice închise şi în spaţiile închise de la muncă nu va fi îmblânzită, astfel că aceasta va rămâne neatinsă. Citește articolul
Legea pensiilor va suferi a treia modificare din acest an, conform unui act normativ ce se va aplica începând de mâine. De această dată, se vor introduce unele clarificări pentru cei care au lucrat în fostele grupe I și II de muncă. Citește articolul
Informațiile detaliate cu privire la accesarea dosarului electronic de sănătate (DES) al pacientului și datele medicale incluse în acesta au fost publicate recent în Monitorul Oficial și se vor aplica de mâine. Citește articolul
Valoarea punctului de pensie ar putea crește de două ori în anul 2017, astfel că pensionarii sistemului public ar urma să primească pensii mult mai mari decât în prezent. Măsura este inclusă într-un proiect de act normativ adoptat tacit de senatori, dar care are nevoie și de aprobarea deputaților. Citește articolul
Persoanele pentru care se plătesc bani pentru obținerea unei pensii private sau a unei pensii suplimentare vor putea să obțină o pensie viageră sau o pensie limitată, conform unui proiect de act normativ publicat recent de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Citește articolul
Cei care vor să-și înscrie în cartea funciară clădirile neterminate vor putea să o facă, începând de mâine, în baza unui certificat de atestare, prevede un act normativ recent publicat în Monitorul Oficial. Documentul aduce, de asemenea, și alte facilități pentru beneficiarii construcțiilor, cum ar fi obținerea autorizației în regim de urgență. Citește articolul
Pentru românii stabiliți în străinătate există mai multe posibilități de a obține divorțul de partenerul lor, fie că este vorba de un român sau de un cetățean străin. Posibilitatea de a cere divorțul în fața unei alte instanțe decât cea română este o facilitate care vine însă cu un anumit preț: legea aplicabilă nu mai este întotdeauna cea română, așa cum, la fel de bine, poate să nu fie nici cea de la locul instanței unde se cere divorțul. În anumite situații chiar, cetățeanul român are posibilitatea să aleagă ce lege se va aplica în procesul său de divorț, atunci când cuplul se află “sub steagurile mai multor state”. Citește articolul