Convocarea de catre cenzori
a. Adunarea generala va fi convocata de urgenta pentru numirea administratorului daca administratorul unic decedeaza sau se afla in imposibilitate fizica de exercitare a mandatului (Legea societatilor comerciale - LSC - 1372 alin.5). Legea nu specifica cine are aceasta obligatie, dar observand ca, in acelasi context, desemneaza pe cenzori ca persoanele care au dreptul sa numeasca un administrator provizoriu, se poate trage concluzia ca aceasta obligatie si in acelasi timp drept revine cenzorilor. Nu exista o sanctiune specifica. Totusi, conform art.276 din LSC se pedepseste penal cenzorul care nu convoaca adunarea generala atunci cand are aceasta obligatie.
b. O alta situatie este cea in care, actionari care individual sau impreuna detin 5% din capitalul social (actul constitutiv poate prevedea si o cota mai mica), solicita cenzorilor verificarea unor fapte legate de gestiunea societatii. Raportul cenzorilor asupra acelor fapte trebuie supus dezbaterii adunarii generale in acest scop revenind cenzorilor datoria de a convoca adunarea generala a actionarilor. Cenzorii au si optiunea de a prezenta raportul in proxima adunare generala a actionarilor, chiar convocata cu o alta ordine de zi. Nu exista sanctiuni specifice pentru neindeplinirea obligatiei.
De remarcat ca dreptul de a convoca adunarea generala a actionarilor este in cazul cenzorilor, si o obligatie pentru acestia.
Convocarea Adunarii generale a actionarilor de catre Comitetul de supraveghere
Conform dispozitiilor legii (LSC art. 1539 alin.2 ), in cazuri exceptionale poate convoca adunarea generala a actionarilor. Practica judiciara este inexistenta in aceasta situatie, urmand ca notiunea „cazuri exceptionale” sa se primeasca un continut mai precis pe masura ce practica se va imbogati. Se poate emite opinia ca de fiecare data in care Directoratul/directorul unic ar avea obligatia legala sa procedeze la convocarea Adunarii generale a actionarilor si nu isi indeplineste aceasta obligatie Comitetul de supraveghere are dreptul de a interveni si repara aceasta omisiune.
Autorizarea convocarii adunarii generale de catre instanta de judecata la initiativa actionarilor sau altor persoane interesate
Instanta de judecata dobandeste atributii de convocare a adunarii generale a actionarilor in situatii conflictuale, legate de momentele in care exista o obligatie legala de a convoca adunarea generala iar aceasta obligatie nu este respectata de persoanele careia ii este destinata. In toate cazurile instanta competenta este tribunalul de la sediul societatii.
a. Convocarea adunarii generale de catre instanta in situatia in care nu se da curs cererii de convocare a Adunarii generale a actionarilor de catre Consiliul de administratie/Administratorul unic/Directoratul/Directorul unic, cerere facuta de catre actionari detinand 5% din capitalul social al societatii (119 LSC).
Asa cum am aratat mai sus, Consiliul de administratie/Administratorul unic/Directoratul/Directorul unic este obligat sa dea curs unei cereri de convocare a adunarii generale a actionarilor, cerere venita din partea unui actionar sau a unui grup de actionari care detin singuri sau impreuna 5% din capitalul social al societatii.
Desigur, mai ales in situatii conflictuale intre conducerea societatii si actionarii minoritari, este posibila situatia in care Consiliul de administratie/Administratorul unic/Directoratul/Directorul unic sa nu dea curs acestei cereri.
In aceasta ipoteza actionarii care au formulat cererea de convocare a adunarii generale sunt indreptatiti sa se adreseze instantei de judecata solicitand acesteia sa-i autorizeze sa convoace adunarea generala a actionarilor.
Refuzul Consiliului de administratie/Administratorului unic/Directoratului/Directorului unic de a convoca adunarea generala a actionarilor, poate fi si unul explicit, dar, in practica, el se constata prin trecerea termenului de 30 de zile de la primirea cererii, termen in cadrul caruia trebuie convocata adunarea generala.
Instanta, primind cererea va analiza temeinicia ei si sub aspectul epuizarii acestui termen, constatand daca a existat sau nu un refuz in legatura cu indeplinirea acestei obligatii.
Instanta competenta este instanta de la sediul societatii comerciale a carei adunari generale se doreste a fi convocata.
b. Convocarea adunarii generale de catre instanta in situatia in care nu se da curs de catre Administratori a obligatiei de a convoca Adunarea generala a actionarilor in cazul in care vacanta unor posturi de administrator conduce la scaderea numarului de administratori sub minimul legal.(LSC 1372 alin. 3)
Aceasta ipoteza presupune indeplinirea a mai multe conditii:
- sa se produca vacanta unui numar de posturi de administrator astfel incat numarul administratorilor sa scada sub minimul legal. (LSC 1372 alin. 2). Aceasta conditie presupune stabilirea corecta a notiunii de minim legal a numarului de administratori. In general, societatile comerciale pe actiuni pot fi conduse si de un singur administrator. (LSC 137 alin.1). In consecinta, ca regula generala, ipoteza scaderii sub minimul legal inseamna situatia in care singurul administrator in functie ar lasa postul sau vacant. Insa, dupa cum se va arata mai jos, aceasta este o ipoteza diferita de cea reglementata de LSC 1372 alin. 3. Astfel, o societate comerciala in care a ramas doar un singur administrator in functie poate functiona in continuare fara sa existe vreo obligatie in sarcina administratorului de a actiona in vreun fel pentru a completa posturile vacante. O situatie diferita exista doar pentru societatile care sunt supuse obligatiei legale de auditare. Aceste categorii de societati au fost deja aratate in sectiunea in care a fost descrisa situatia in care administratorii sunt obligati sa convoace adunarea generala a actionarilor.
- administratorii ramasi in functie sa nu fi procedat ei insisi la convocarea adunarii generale a actionarilor in scopul alegerii de noi administratori. Dispozitia legala este destul de imprecisa, folosind sintagma „de indata”, fara a determina un termen precis de la care administratorii ramasi in functie pot fi considerati in intarziere in indeplinirea acestei obligatii.
#PAGEBREAK#
Dreptul de a se adresa instantei cu aceasta cerere apartine oricarei persoane interesate. Instanta, prin incheiere, autorizeaza convocarea de catre o persoana numita in acest scop.
c. Convocarea adunarii generale de catre instanta in situatia in care societatea nu are cenzori, iar singurul administrator a decedat sau este in imposibilitate fizica de exercitare a mandatului.(LSC 1372 alin. 6). Cenzorii au obligatia sa convoace adunarea generala a actionarilor in situatiile in care singurul administrator al societatii a decedat sau nu poate exercita mandatul. Cand nu se indeplineste aceasta obligatie, actionarii au dreptul sa se adreseze instantei de judecata pentru ca aceasta sa procedeze la convocarea adunarii.
Dreptul de se adresa instantei cu aceasta cerere apartine actionarilor. Instanta va numi pe actionarul care a formulat cererea sau un alt actionar sa procedeze la convocare.
d. Convocarea adunarii generale de catre instanta in situatia in care nu se da curs de catre membrii directoratului a obligatiei de a convoca Adunarea generala a actionarilor in cazul in care vacanta unor posturi de membri in cadrul Consiliului de supraveghere conduce la scaderea numarului de administratori sub minimul legal.(LSC 1537 alin. 3)
Aceasta ipoteza presupune indeplinirea a mai multe conditii:
- scaderea numarului de membri in cadrul Consiliului de supraveghere sub minimul legal. Minimul este de trei membri (LSC 1536 alin.3);
- membrii directoratului sa nu fi procedat ei insisi la convocarea adunarii generale a actionarilor in scopul alegerii de noi administratori. Dispozitia legala este destul de imprecisa, folosind sintagma „de indata”, fara a determina un termen precis de la care administratorii ramasi in functie pot fi considerati in intarziere in indeplinirea acestei obligatii.
Dreptul de se adresa instantei cu aceasta cerere apartine oricarei persoane interesate. Instanta prin incheiere autorizeaza convocarea de catre o persoana numita in acest scop.
_____________
Nota AvocatNet:
- Articolul face parte dintr-o serie de articole pe tema convocarii adunarii generale a actionarilor, care mai cuprinde:
1. Regula generala. Convocarea la initiativa actionarilor
2. Convocarea adunarii generale ca urmare a unor obligatii legale
Comentarii articol (0)